Decizia nu este defintivă Primăria Constanța la judecată cu compania controlată de familia Picu. Instanța a decis desființarea lucrărilor nelegale de la restaurantul Rumen

 
 
Magistrații s-au pronunțat în dosarul nr.17554/212/2023 înregistrat pe 05.07.2023 pe rolul secției civile a Judecătoriei Constanța având ca obiect autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991).

Dosarul a fost înaintat de primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac împotriva Lawyers Club Pizza SRL.

La termenul din 19.01.2024, judecătorii au admite de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta și au dispus obligarea pârâtei la desfiinţarea lucrărilor descrise în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 001563/01.10.2021, efectuate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în municipiul Constanţa, str. Caşin nr. 5, bl. G1, parter, jud. Constanţa şi aducerea imobilului la starea anterioară executării lucrărilor nelegale.

Stabileşte termen limită de executare a obligaţiilor dispuse în sarcina pârâtei - două luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Autorizează reclamantul să ducă la îndeplinire obligarea pârâtei la desfiinţarea lucrărilor realizate fără autorizaţie de construire, în caz de neîndeplinire a obligaţiei de către pârâtă.

Instanța obligă totodată pârâta să plătească reclamantului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Decizia nu este definitivă iar cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa.
 
Restaurant RUMEN

 
Societatea Lawyers Club Pizza SRL (fondată în 2017) administrează restaurantul RUMEN și are asociați pe Sever Picu și pe Ioan Alexandru Picu.
 

Restaurantul RUMEN are sediul la parterul blocului G1 de pe strada Cașin nr. 5 cu intrare deschisă pe str. Unirii, iar din 26 septembrie 2022 de către asociații firmei LAWYERS CLUB PIZZA SRL, obiectul de activitate al societății „Restaurante„, a fost completat iar firma se va ocupa acum și de: extracția pietrișului, argilei și caolinului (cod CAEN 0812); de fabricarea betonului (cod CAEN 2363); lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor (cod CAEN 4211), lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide (cod CAEN 4221); construcții hidrotehnice (cod CAEN 4291); lucrări de foraj și sondaj pentru construcții (cod CAEN 4313).

Tot în decizia adoptată de asociații firmei se menționează că mandatul administratorului Picu Ioan Alexandru este pe o perioadă de 70 de ani, acesta având puteri depline. Totodată, durata societății este nedeterminată.

Potrivit www.termene.ro, compania a raportat în 2022, o cifră de afaceri de 3,163,392 lei, profit de 906,951 și 14 angajați.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Cine controlează Zoom Beach Constanța, organizatoarea ultimului concert de pe stadionul „Gheorghe Hagi“. Afaceri și procese cu Primăria Constanța (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1556

Primarul din Constanța, autorizat de judecători să desființeze construcții la o companie din oraș

15 Feb 2024 13055

Primarul Constanței, la judecată cu Parohia Sfântul Nectarie Taumaturgul, pentru desființare lucrări

06 Aug 2023 1797

Judecătoria Constanța i-a dat autorizație primarului să desființeze lucrările de gaze nelegale, pentru un bloc din oraș. Primul termen în apel

14 Jun 2022 2274

Primarul din Constanța cere să fie autorizat să desființeze lucrările la o biserică din Palazu Mare

20 Nov 2021 5789