Primarul Constanței, la judecată cu Parohia Sfântul Nectarie Taumaturgul, pentru desființare lucrări

Parohia Sfantul Nectarie Constanța
  • Primarul Constanței a dat în judecată Parohia Sfântul Nectarie.
  • Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de autorizare desființare lucrări (Legea 51/1991) și, potrivit legislației în vigoare, obiectul vizează o serie de lucrări întreprinse la lăcașul de cult pe care autoritățile locale le apreciază drept nelegale.
Primarul Municipiului Constanța a chemat în judecată Parohia Sfântul Nectarie Taumaturgul, cazul aflându-se în atenția Judecătoriei Constanța.
 
Dosarul a primit numărul unic 5834/212/2023, iar la primul termen de judecată instanța a amânat procesul, pe fondul protestelor magistraților.
 
Următoarea înfățișare a fost stabilită pentru data de 10 noiembrie 2023, de la ora 8.30.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de autorizare desființare lucrări (Legea 51/1991) și, potrivit legislației în vigoare, obiectul vizează o serie de lucrări întreprinse la lăcașul de cult pe care autoritățile locale le apreciază drept nelegale.
 
Potrivit legislației, astfel de dosare vizează lucrări pentru care nu ar exista autorizație de construire, primarul putând solicita instanței să dispună obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor și, în caz contrar, autorizarea edilului să desființeze lucrările.
 
De asemenea, în timpul judecării procesului, pârâții au posibilitatea să facă demersurile necesare pentru a intra în legalitate cu lucrările reclamante (să obțină autorizațiile cerute de lege).
 
La ședința de la primul termen de judecată, la instanță s-au prezentat reprezentanții parohiei, lipsind reprezentantul primarului.
 
La momentul respectiv, „instanța arată că prin Hotărârea nr. 3/20.06.2023 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanța s-a decis adoptarea ca formă de protest, începând cu data de 21 iunie 2023 pentru o perioadă nedeterminată, amânarea soluționării cauzelor, exceptând cauzele urgente“.
 

Astfel, s-a acordat termenul din luna noiembrie 2023, între timp părțile având posibilitatea să depună la dosarul cauzei înscrisuri în legătură cu litigiul deschis în instanță.
 
Amintim, în toamna anului trecut, Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Parohia Sf. Nectarie din Constanța, pentru împrejmuirea lăcașului de cult.

 
După cum se arată și în edițiile anterioare, prin CU 2621 din data de 19 octombrie 2022, parohia, prin preot paroh Pădure Marinel, a solicitat și obținut girul municipalității pentru construire împrejmuire la biserica de pe strada Spiru Haret, din zona CET-Medeea, lucrările fiind executate fără autorizație de construire, conform portalului Primăriei Constanța. Documentul are o valabilitate de 12 luni.
 
Acum, părțile au la dispoziție intervalul până la următorul termen de judecată, din luna noiembrie, pentru a depune la dosar orice acte sau documente considerate utile cauzei.
 
Decizia pe care Judecătoria Constanța o va lua la finalul procesului va putea fi atacată la instanța de control, respectiv, Tribunalul Constanța.
 
Sursa documentare: Portalul Instanțelor de Judecată, Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Registrul Certificate Urbanism al Primăriei Municipiului Constanța
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primarul Constanței a cerut autorizare să desființeze clopotnița de la Parohia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, dar a renunțat la proces
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1567

Parohia Sfânta Mare Mucenică Ecaterina a pierdut procesul cu Primarul Municipiului Constanța

15 Nov 2023 973

Parohie din Constanța, în proces cu primarul, azi, la Tribunal

15 Nov 2023 901

Procesele pe biserici Primarul Municipiului Constanța, din nou în instanță cu Arhiepiscopia Tomisului!

22 Sep 2023 4551

Primarul Constanței a cerut autorizare să desființeze clopotnița de la Parohia Intrarea Maicii Domnului în Biserică, dar a renunțat la proces

29 Jul 2023 2419

Primarul Chițac a primit autorizare pentru desființarea unor lucrări la ANL-urile din Palazu Mare!

19 Nov 2022 2179

O nouă hotărâre prin care judecătorii din Constanța explică de ce nu l-au autorizat pe primar să desființeze lucrările nelegale de la o biserică din oraș (DOCUMENT)

29 Jul 2022 7043

Judecătorii din Constanța explică de ce nu l-au autorizat pe primarul Chițac să desființeze lucrările de la o biserică din oraș (MOTIVARE)

22 Jul 2022 7431

Vergil Chițac. „Unii constănțeni doresc să se aplice legea, că s-au săturat să vadă biserici construite ilegal”

10 Jun 2022 4246