DIICOT Cinci suspecți, reținuți pentru contrabandă. Ce alte acuzații li se mai aduc

  • Cinci inculpați au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, evaziune fiscală, deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor periculoase care au devenit deșeuri.

La data de 13.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, evaziune fiscală, deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor periculoase care au devenit deșeuri.

În cauză s-a reținut faptul că, pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, au activat două grupări specializate în activități de contrabandă ce au cauzat un prejudiciu bugetului de stat estimat la aproximativ 616.000 lei.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2013, membrii celor două grupări ar fi introdus ilegal peste 1.120.000 de țigarete de contrabandă, din Ucraina, pe teritoriul României, prin zona de frontieră montană din proximitatea localității Crasna Vișeului, țigarete pe care, mai apoi, le-au comercializat pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Cluj. O parte dintre acestea, respectiv 320.000 țigarete au fost capturate în cadrul activităților investigative desfășurate.

Totodată, s-a reținut mai faptul că, liderul grupării a disimulat proveniența sumelor de bani obținute din contrabanda cu țigări prin introducerea acestora în circuitul financiar al societății pe care o administrează și nu ar fi înregistrat în totalitate veniturile realizate din vânzarea unor mărfuri.

La data de 13.11.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate o armă letală mixtă cu destinația vânătoare, aflată în circuitul ilegal și care ar proveni din acte de contrabandă, 4 cartușe cu glonț, deținute ilegal, 32,4 kg carne vânat despre care există suspiciuni că ar proveni dintr-o acțiune de braconaj, un autoturism de teren care a fost utilizat la braconaj și cantitatea de 570 litri alcool, deținut în afară unui antrepozit fiscal autorizat. Totodată, au mai fost indisponibilizate: cantitatea de 180 litri deșeuri de substanțe periculoase care trebuiau eliminate de deținător, 57 telefoane mobile, 16 cartele SIM, 3 stații de emisie-recepție, precum și sume de 9363 lei, 12.880 euro, 420 lire sterline și 2000 dolari.

În cursul zilei de astăzi, un inculpat va fi prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul SCCO, SAS, SIC și Poliției Municipiului Bistrița din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud și al polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit procurorii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 392

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 421

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 365

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 717

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 669

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 483

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 517

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 413

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 591

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 936

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 541

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 486

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 525

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 648

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 632