Din polițist a ajuns inculpat! Final de proces în cazul agentului acuzat că ar fi dezvăluit unde sunt radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

 
 
  • Inculpatul este suspectat că, în calitate de agent şef de poliţie în cadrul Brigăzii Autostrăzi, Biroul de Poliţie Autostrada A2 (BPA2), aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a transmis unei persoane numitului (…) informaţii nepublice, despre care a luat la cunoştinţă datorită atribuţiilor de serviciu, informaţii referitoare la amplasamentul sistemelor radar şi al echipajelor de poliţie de pe Autostrada A2.
  • Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
 
 
Final de cercetare judecătorească în dosarul în care un polițist din cadrul Brigăzii Autostrăzi este acuzat de săvârşirea infracţiunii de divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 304 alin. 1 Cpen. cu aplic. art. 35 alin. 1 Cpen.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de lângă Tribunalul Constanţa și trimis spre soluționare Tribunalul Constanţa.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, instanța se va pronunța în dosar la începutul lunii septembrie 2023.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanţa, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în calitate de agent şef de poliţie în cadrul Brigăzii Autostrăzi, Biroul de Poliţie Autostrada A2 (BPA2), aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a transmis unei persoane numitului (…) informaţii nepublice, despre care a luat la cunoştinţă datorită atribuţiilor de serviciu, informaţii referitoare la amplasamentul sistemelor radar şi al echipajelor de poliţie de pe Autostrada A2, pentru ca persoana în cauză să nu fie sancţionată pentru depăşirea limilelor de viteză ori pentru încălcarea altor norme care reglementează circulaţia rutieră.
 
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
 
Foto cu rol ilustrativ!

 
Sursă: rejust.ro și portal instanțe de judecată.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 768

Polițist acuzat că ar fi dezvăluit unde sunt radarele pe Autostrada A2, București – Constanța! Mâine, primul termen în apel

10 Jan 2024 1212

Știri justiție Constanța Polițistul de la Autostrăzi condamnat pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele, nemulțumit de pedeapsă

13 Sep 2023 1193

Constanța! Polițist condamnat pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada Soarelui

04 Sep 2023 1760

Caz incredibil instrumentat de procurorii din Constanța! Polițist trimis în judecată pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele

26 Jun 2023 33065

Atenție! Sute de radare în minivacanţa de Rusalii Autostrada București – Constanța, monitorizată de un elicopter

27 May 2018 2041

Șoferii, uimiți din nou! Turmă de oi pe podul de la Cernavodă

30 Sep 2016 2580

Atenție la ieșirea de pe A4 spre Constanța. Dintr-un camion s-a împrăștiat marfa. Foarte periculoasă la frânare

26 Sep 2016 6592

Capre pe Autostrada Soarelui!

12 Sep 2016 1874

Accident la km 14, pe sensul de mers Constanţa - Bucureşti

04 Sep 2016 2762

Eveniment inedit pe Autostrada Soarelui. Oile au dat „năvală” (video)

01 Sep 2016 3116

Atenţie, şoferi! Autostrada Soarelui a fost împânzită de radare

20 Aug 2016 4019

Atenție șoferi. Pericolul de pe Autostrada Soarelui. Postare inedită pe Facebook

11 Aug 2016 5205

Plecaţi sau veniti din minivacanţă? Autostrada București - Constanța, împânzită de poliţişti

27 Dec 2015 1867

Radare în cascadă Trafic intens pe A2, pe sensul de mers către Constanța

25 Jul 2015 1909