Știri justiție Constanța Polițistul de la Autostrăzi condamnat pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele, nemulțumit de pedeapsă



Polițistul din cadrul Brigăzii Autostrăzi acuzat că ar fi dezvăluit unde sunt radarele pe Autostrada A2, București – Constanța, a fost condamnat, zilele trecute, de Tribunalul Constanța, pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată (4 acte materiale comise la 09.01.2022, 16.01.2022, 20.01.2022 şi 17.02.2022).

Instanța a amânat aplicarea pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Decizia tribunalului  a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, primul termen în apel fiind stabilit pentru începutul lunii ianuarie 2024.

Oricare va fi decizia curții de apel, aceasta va fi definitivă!

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto cu rol ilustrativ.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Final de proces în cazul lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal

Dosar declinat de la DNA!
Procurorii explică de ce le-au trimis în judecată pe angajatele Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanţa! (DOCUMENT)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 403

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 472

Radare în județele Constanța și Tulcea. Peste 250 de amenzi aplicate

07 Apr 2024 513

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 604

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 769

Radare în cascadă pe DN22 Constanța-Tulcea! Peste 20 de șoferi vitezomani, sancționați de polițiști (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 751

Știri Constanța ​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! Amenzi aplicate și permise suspendate

08 Feb 2024 792

Razie a polițiștilor din Constanța și Tulcea pe DN22! 29 de șoferi vitezomani, sancționați

29 Jan 2024 824

Polițist acuzat că ar fi dezvăluit unde sunt radarele pe Autostrada A2, București – Constanța! Mâine, primul termen în apel

10 Jan 2024 1212

IPJ Constanța, despre lipsa aparatelor de măsurare a vitezei și un plan de amenzi care ar exista la nivelul Poliției (VIDEO)

07 Nov 2023 1243

Zeci de amenzi aplicate de polițiștii din Constanța pentru nerespectarea vitezei legale de deplasare (FOTO)

30 Oct 2023 839

Acțiune cu radare în municipiul Constanța. Ce au descoperit polițiștii (FOTO)

29 Oct 2023 950

IPJ Constanța Acțiune cu radare în Năvodari

23 Oct 2023 792

Acțiune cu radare în cascadă în județele Constanța și Tulcea. Ce au constatat polițiștii (FOTO)

21 Oct 2023 878

Autoritatea Navală Română Radare de ultimă generație pentru supravegherea traficului maritim (FOTO)

07 Sep 2023 898