„Feeria de lumini“, în instanţă Valentin Vrabie, dat în judecată de Primăria pe care a condus-o două mandate. La cât se ridică prejudiciul. Ce spun părţile implicate

Primăria Peştera prin primar a înregistrat, pe 5 martie a.c., pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, dosarul 1366/118/2018, având ca obiect „pretenţii“. Reclamanţi în dosar sunt comuna Peştera şi primarul comunei Peştera, iar pârât - Valentin Vrabie, fost primar al localităţii, actualmente edil-şef al oraşului Medgidia.
Recent, şeful administraţiei locale a comunei Peştera a dat o dispoziţie de primar prin care i se impută sumele din decizia Curţii de Conturi fostului primar al comunei, Valentin Vrabie. Dispoziţia a fost atacată în luna ianuarie a acestui an de Vrabie, care spune că el a lăsat 2 milioane de euro în vistieria comunei, dar la mijloc ar fi rea-voinţă din partea mai tânărului său coleg Petre, care nu ar fi dorit să achite contravaloarea luminiţelor de Crăciun comandate în anul 2015.
 

Curtea de Conturi a României a ajuns la Peştera!

 
Originea acestui dosar pleacă de la un control al Curţii de Conturi efectuat la nivelul administraţiei locale Peştera în luna august a anului 2017, ne-a declarat primarul comunei Peştera, Marius Liviu Petre. Acesta spune că, în 2016, Camera de Conturi Constanţa a efectuat un audit la nivelul administraţiei locale, care nu a relevat probleme, însă, în 2017, au venit în control inspectorii Curţii de Conturi a României, care au vrut să se lămurească în legătură cu un contract din 2015 încheiat de fostul primar Valentin Vrabie cu societatea buzoiană RC Energo Install. Firma respectivă a furnizat în acel an ornamentele şi instalaţiile luminoase pentru sărbătoarea Pomului de Iarnă de la Peştera. Contractul a avut o valoare de peste 400.000 de lei.
 
„După control, Curtea de Conturi a emis o decizie prin care ne solicita să imputăm ordonatorului de credite care a semnat contractul întreaga valoare a acestuia. Ulterior, noi am atacat decizia, iar Curtea a revenit şi ne-a solicitat să recuperăm doar penalităţile, în valoare de 82.000 de lei. Contractul era scadent în decembrie 2015, asta a constatat Curtea de Conturi, nu noi. Nu puteau fi încheiate contracte multianuale. Noi urmăm o procedură de recuperare a prejudiciului şi, în paralel, am achitat şi valoarea contractului către firma din Buzău. Mai sunt aproximativ 70.000 de lei de plată din debitul iniţial, sumă care va fi plătită săptămâna aceasta“, a precizat, pentru ZIUA de Constanţa, Marius Liviu Petre.
Menţionăm că penalităţile au fost calculate de experţi şi acceptate de magistraţi ca urmare a unui proces intentat Primăriei Peştera de RC Energo Install.
 

Vrabie spune că nu va plăti nimic

 
La rândul său, Valentin Vrabie afirmă că el nu mai este primar la Peştera din martie 2016, iar la mijloc ar fi rea-voinţă din partea actualului primar, cu toate că ar fi existat bani pentru plata contractului, dar nu s-a vrut. „Eu am semnat contractul în 2015, am plătit o parte din el, contractul era scadent în decembrie 2016, eu am plecat din martie (n.r. 2016) de la Primărie. Nu e treaba mea. Eu cred că a făcut-o intenţionat. Eu am atacat şi dispoziţia de primar, şi decizia Curţii de Conturi. Pot să vă spun că în 2016 am lăsat în conturile Primăriei Peştera 8,7 milioane de lei, aproximativ 2 milioane de euro. Nu ştiu ce au făcut cu acest excedent bugetar şi de ce nu au plătit contractul. Chiar dacă situaţia ar fi fost cum o prezintă acum primarul, ar fi trebui să plătească contractul şi apoi să se întoarcă împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi“, a precizat Valentin Vrabie, care spune că „el nu va plăti nimic, iar cel care trebuie să plătească penalităţile este actualul primar de la Peştera“.

Sursa foto: Facebook.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cici

09 Mar, 2018 11:13

Energo Install din Buzau desigur ... mama ce de contracte banoase cu primarii din toata tara au astia ! Masonii din nou pe val cu afacerile in Romania ! Ba o recomandare, ba o relatie, ba partidul , ba o ruda ... banu sa iasa!

Articole asemanatoare

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1140

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 682

Înalta Curte respinge recursul în casaţie formulat de Valentin Vrabie. Surse - Valentin Vrabie rămâne primarul municipiului Medgidia și poate candida la viitoarele alegeri

10 Apr 2024 6307

Motivarea judecătorilor în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia – „Nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat“

03 Apr 2024 1213

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 672

Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia! Se cere desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri”

01 Apr 2024 988

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului

26 Mar 2024 3140

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen, mâine, la Curtea de Apel Constanța! Unul dintre judecători a formulat o declaraţie de abţinere. S-a respins

25 Mar 2024 1104

Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța! Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

15 Mar 2024 4770

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! Curtea de Apel Constanța anunță mâine decizia finală

14 Mar 2024 1018

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 976

Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Feb 2024 1079

Oficial Valentin Vrabie revine în funcția de primar al Medgidiei

09 Feb 2024 2892

Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!

09 Feb 2024 1087

Valentin Vrabie ar putea reveni în fruntea Primăriei Medgidia! Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei prin care a fost condamnat definitiv!

09 Feb 2024 1091