Fost șef al IPJ Constanța, cu peste 340.000 de lei avere nejustificată, acuză ANI! Ce spune comisarul șef Dancu (DOCUMENTE)

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța

 
  • „În comunicat se arată că verificările s-au făcut ca urmare a încheierii mandatului meu, a ieșirii mele la pensie! Total eronat! Verificările s-au făcut ca urmare a unei sesizări din 2014. Niște oameni de bine mi-au făcut o sesizare (...). Nu mi se pare normal ca ANI să nu mă cheme și să îmi aducă la cunoștință raportul în baza căruia ei au ajuns la chestia asta. Ca orice raport, eu puteam să-l contest și fac o serie de precizări. Nu știu cum au ajuns ei la valorile astea“, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, comisarul șef Constantin Dancu.
  • În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și interese ale comisarului șef Dancu, astfel cum apar prelucrate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate.
Comisarul șef Constantin Dacu, fostul inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, a fost verificat de inspectorii de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate!

În urma verificărilor, spune ANI, s-ar fi constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de peste 340.000 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de acesta în perioada exercitării funcției.

În cauză, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța.

Iată informațiile puse la dispoziție de Agenția Națională de Integritate:

DANCU CONSTANTIN,
fost Inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța
    
AVERE NEJUSTIFICATĂ
 
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 344.132 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.


Amintim, comisarul șef Constantin Dancu a fost șeful IPJ Constanța până în vara anului 2020, când a ieșit la pensie, locul său în fruntea innspectoratului de poliție fiind luat de chestorul Adrian Glugă.

Contactat telefonic, comisarul șef Constantin Dancu a făcut următoarele precizări pentru ZIUA de Constanța:


Nu mi se pare normal ca eu să aflu din presă. În comunicat se arată că verificările s-au făcut ca urmare a încheierii mandatului meu, a ieșirii mele la pensie! Total eronat! Verificările s-au făcut ca urmare a unei sesizări din 2014. Niște oameni de bine mi-au făcut o sesizare (...). Nu mi se pare normal ca ANI să nu mă cheme și să îmi aducă la cunoștință raportul în baza căruia ei au ajuns la chestia asta. Ca orice raport, eu puteam să-l contest și fac o serie de precizări. Nu știu cum au ajuns ei la valorile astea. ANI mi-a cerut să le pun niste documente la dispoziție, dar atâta tot. Mi se părea normal ca ANI să mă cheme și să-mi arate raportul.


Rămâne de văzut când va fi înregistrat dosarul la Comisia de control a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța.

Potrivit ultimei declarații de avere completată de cms. șef  Constantin Dancu la data de 30 iunie 2020, acesta menționase că deține împreună cu soția sa un teren intravilan de 3.000 de metri pătrați, cumpărat în perioada 2000 – 2003.

Totodată, soția sa deținea împreună cu Georgeta Negoescu 3/8 dintr-un teren agricol de cinci hectare, suprafață moștenită în 1999 la pachet cu 3/8 dintr-un apartament de 60 mp.

În continuare, soții Dancu au menționat trei case de 266 mp, dobândite în 2007, în declarațiile anterioare ale fostului șef al IPJ Constanța fiind menționat faptul că acestea erau în construcție.

În 2018, familia Dancu a deschis două fonduri de investiții sau echivalente, în valoare de 130.000 de lei și, respectiv, 55.000 de lei, având, de asemenea, un cont de 110.000 de lei.

Drepturile salariale încasate de la IPJ Constanța sunt anonimizate, la fel ca în cele două declarații de avere anterioare, fiind menționate cele încasate de la Consiliul Județean Constanța: 11.688 de lei în declarația din 30.06.2020, 23.376 de lei în declarația din 20.05.2020 și, respectiv, 24.012 lei în declarația din 12.06.2019.

Totodată, veniturile soției, reprezentând drepturi salariale de la Primăria Constanța, s-au ridicat la aproximativ 40.782 de lei, iar cele din activitățile independente ale soției au fost de 45.942 de lei.

De asemenea, soții Dancu au obținut 1.200 de lei, în baza unui contract de închiriere.

În declarațiile de interese, fostul șef al IPJ Constanța a menționat faptul că este acționar al Oil Terminal și membru de sindicat în Corpul Național al Polițiștilor.

În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și interese ale comisarului șef Dancu, astfel cum apar prelucrate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O firmă din Constanța și primarul municipiului, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

11 Feb 2024 1160

Antuanela Dancu, șef serviciu în cadrul Primăriei Municipiului Constanța contestă decizia de pensionare

05 Nov 2023 8515

Declarații de Avere Constanța. Antuanela Dancu, șef serviciu în cadrul Primăriei Municipiului Constanța deține un apartament și trei case de locuit (DOCUMENTE)

04 Oct 2023 1207

Ioana-Laura Dancu - Avocat Constanța

04 Jul 2023 460

Audit în Primăria Constanța. Este vizat Serviciul Registratură și Management Documente

06 Apr 2023 1412

Șofer rupt de beat, depistat pe o șosea din România. A fost implicat într-o tamponare

30 Oct 2022 1181

Începe procesul pe averea comisarului șef Dancu, fostul comandant al IPJ Constanța!

21 Sep 2022 4728

Averea comisarului șef Dancu, fostul șef al IPJ Constanța, pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel. „Niște oameni de bine mi-au făcut o sesizare“

05 Aug 2022 20197

Un nou șantier în municipiul Constanța? Artera rutieră va face legătura între Soveja și B-dul Aurel Vlaicu

04 Aug 2022 11669

Polițiști luați în colimator de inspectorii de integritate! Averi nejustificate, reclamă ANI

28 Jul 2022 1530

MApN Reuniunea extraordinară a miniștrilor apărării în format B9. Ce subiecte au fost analizate

25 Feb 2022 1576

Sărbătoare la IPJ Constanța! Este ziua de naștere a chestorului Constantin-Adrian Glugă

12 Jan 2022 4443

LIVE VIDEO Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, ajung azi în portul militar Constanța

09 Jan 2022 2386

Videoconferință a conducerii MApN cu echipele de comandă ale detașamentelor aflate în misiuni externe

22 Dec 2021 1520

S-a stins din viață un fost șef al poliției din Constanța. Activitatea sa profesională a fost legată și de județul Tulcea

15 Oct 2021 5947