Judecătorii mai au nevoie de timp! O nouă amânare de pronunțare în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia




Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța erau așteptați să se pronunțe asupra unei cereri formulate în apelul dosarului în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Potrivit datelor oficiale, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 5 mai 2023.

Conform portalului instanțelor de judecată, magistrații se vor pronunța asupra cererii de ridicare a măsurilor de protecţie a martorilor.

De menționat că noul termen în apel a fost stabilit pentru data de 15 iunie 2023.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
 
Motivarea instanței în cazul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, condamnat cu executare în primă instanță (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Muzeul de Artă „Lucian Grigorescu” Medgidia va fi reabilitat. Costul estimat este de peste 2,1 milioane de euro (DOCUMENT)

18 May 2024 447

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1433

Înalta Curte respinge recursul în casaţie formulat de Valentin Vrabie. Surse - Valentin Vrabie rămâne primarul municipiului Medgidia și poate candida la viitoarele alegeri

10 Apr 2024 6428

Motivarea judecătorilor în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia – „Nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat“

03 Apr 2024 1307

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 716

Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia! Se cere desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri”

01 Apr 2024 1101

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului

26 Mar 2024 3215

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen, mâine, la Curtea de Apel Constanța! Unul dintre judecători a formulat o declaraţie de abţinere. S-a respins

25 Mar 2024 1172

Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța! Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

15 Mar 2024 4916

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! Curtea de Apel Constanța anunță mâine decizia finală

14 Mar 2024 1089

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 1105

Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Feb 2024 1147

Oficial Valentin Vrabie revine în funcția de primar al Medgidiei

09 Feb 2024 3024

Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!

09 Feb 2024 1133

Valentin Vrabie ar putea reveni în fruntea Primăriei Medgidia! Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei prin care a fost condamnat definitiv!

09 Feb 2024 1128