Lupta pentru Curtea Supremă! Doi magistrați din Constanța, în cursă. CSM a publicat lucrările anonimizate ale candidaților

Înalta Curte de Casație și Justiție a României - sursa foto iccj.ro
  • Magistratul Ecaterina Grigore, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța și magistratul Mihail Stănescu-Sas, de la Secția I Civilă a Curții sunt cei doi judecători din oraș înscriși în concurs.
  • Desfășurarea interviului și publicarea rezultatelor finale vor avea loc după data de 11 septembrie 2023.
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat hotărârile judecătorești anonimizate, selectate de comisia de examen, ale magistraților care s-au înscris la concursul pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Supremă a României.
 
În cursă se află și doi judecători ai Curții de Apel Constanța, fiind vorba despre magistratul Ecaterina Grigore, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței, și, respectiv, despre magistratul Mihail Stănescu-Sas, de la Secția I Civilă a Curții.
 
Magistratul Ecaterina Grigore a optat în concurs pentru unul dintre cele șase posturi scoase la concurs pentru Secția de Contencios administrativ și fiscal a Curții Supreme, iar magistratul Mihail Stănescu-Sas a optat pentru unul dintre cele trei posturi de la Secția Civilă a ÎCCJ din concurs.
 
Odată cu publicarea pe site a hotărârilor judecătorești anonimizate ale magistraților, CSM a anunțat că „orice persoană poate transmite în scris sesizări sau observații în legătură cu actele candidaților publicate pe site“.
 
Hotărârile sunt publicate la Secțiunea Magistrați/Concursuri – Promovare ÎCCJ – Concurs de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție ce se va desfășura în perioada aprilie – septembrie 2023.
 
CSM a mai precizat că „sesizările și observațiile anonime nu se iau în considerare și nu se trimit comisiilor de evaluare“.
 
Sesizările și observațiile asumate (neanonime) se vor depune la  CSM – Direcția Resurse umane și organizare, la numărul de fax al CSM sau pe mail-ul direcției până la data de 25 iulie 2023, inclusiv.
 
Potrivit Calendarului de desfășurare a concursului, soluționarea contestațiilor împotriva punctajului obținut la evaluare și publicarea rezultatelor finale la evaluare vor avea loc în intervalul 30 august – 7 septembrie 2023.
 

Desfășurarea interviului și publicarea rezultatelor finale vor avea loc după data de 11 septembrie 2023.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Înalta Curte, o primă decizie definitivă privind prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor! În favoarea cui a înclinat balanța justiției (MINUTA)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iohannis a semnat decretul privind pensionarea Ecaterinei Grigore, judecător la Curtea de Apel Constanța

28 Sep 2023 869

Unanimite la CSM Judecătorul Ecaterina Grigore, de la Curtea de Apel Constanța, la pensie!

14 Sep 2023 941

Știri justiție Constanța Judecător al Curții de Apel Constanța, cu cerere de pensionare, la CSM

14 Sep 2023 832

Concurs Curtea Supremă Punctaje de până la 98.00 obținute de candidați la evaluarea hotărârilor judecătorești. Doi magistrați sunt din Constanța (DOCUMENTE)

27 Aug 2023 934

Doi magistrați din Constanța părăsesc sistemul prin pensionare! Cererile, analizate azi la CSM

24 Aug 2023 1116

CSM organizează o nouă sesiune de promovare la Curtea Supremă de Justiție! Ce judecători din Constanța s-au înscris la concurs

14 May 2023 1395

Trei judecători ai Curții de Apel Constanța, înscriși pentru Curtea Supremă. Lucrările candidaților, anonimizate și trimise comisiilor

26 Jan 2023 1562

Oficial, de la CSM Ce judecători din Constanța s-au înscris la concursul pentru Curtea Supremă (DOCUMENT)

23 Dec 2022 2125

„Informații nepublice“ Comisia de control a averilor Constanța a constatat nulitatea absolută a unui raport de evaluare ANI! Cine a câștigat procesul

11 Jun 2022 2390

Spital privat, dat în judecată Curtea Supremă decide soarta unui proces sensibil. Pacientul din Constanța a murit înainte de înregistrarea dosarului

21 Feb 2022 2255

Atenție, constănțeni! Schimbări importante în Curtea de Apel Constanța. Modificările intră în vigoare de la 1 ianuarie! (DOCUMENT)

23 Dec 2021 2806

Prin procedura urgentă La Constanța, se judecă anularea Certificatului Verde!

02 Dec 2021 2712

Teren din Mamaia, concesionat până în 2050! Afaceriștii sunt nemulțumiți de prețul fixat de Primăria Constanța! (document)

23 Nov 2021 5164

Proces de interes național! Judecătorii din Constanța explică de ce elevii trebuie să poarte măștile de protecție la școală! (document)

03 Nov 2021 3031

Un proces mai puțin obișnuit! Un spital privat din București, dat în judecată de un constănțean! Procesul continuă cu pacientul mort

28 Sep 2021 2527