Oficial! Ce s-a întâmplat în procesul în care Stela Halichidis l-a dat în judecată pe primar, după demiterea din fruntea Spitalului de Boli Infecțioase. Judecătorii s-au abținut!

  • Dr. Stela Halichidis, fostul manager al SCBI Constanța, aflat în funcție în dimineața izbucnirii incendiului și destituit în seara tragediei, a cerut instanței să anuleze dispoziția de destituire.
  • Cazul a fost înregistrat la instanță la începutul lunii noiembrie 2021, iar la o lună și o săptămână de la înregistrarea acestuia au început să apară primele incidente procedurale în cauză, înaintea fixării datei primei înfățișări propriu-zise.
 
Magistrații Tribunalului Constanța au de rezolvat probabil unul dintre cele mai dificile și sensibile cazuri, deschis după incendiul devastator de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în urma căruia și-au pierdut viața șapte oameni, iar unitatea medicală este încă închisă, la aproape trei luni de la tragedie.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, dr. Stela Halichidis, fostul manager al SCBI Constanța, aflat în funcție în dimineața izbucnirii incendiului și destituit în seara tragediei, a cerut instanței să anuleze dispoziția de destituire.
 
Cazul a fost înregistrat la instanță la începutul lunii noiembrie 2021, iar la o lună și o săptămână de la înregistrarea acestuia au început să apară primele incidente procedurale în cauză, înaintea fixării datei primei înfățișări propriu-zise.
 
Astfel, potrivit www.termene.ro, ieri, 15 decembrie 2021, s-a fixat termen în Complet de incidente procedurale pentru aceeași zi, la ora 12.00.
 
La momentul stabilit ieri, instanța Tribunalului Constanța a încuviințat declarația de abținere formulată de magistratul Costin Smarandi. Decizia Tribunalului Constanța este fără cale de atac.
 
Anularea dispoziției și pretenții
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 8309/118/2021, înregistrat pe 8 noiembrie 2021 la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
 
Părți în proces sunt Halichidis Stela, în calitate de reclamant, și, respectiv, Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, în calitate de pârâți.

 
Potrivit datelor oficiale, în cauză s-a solicitat anularea unui act administrativ, fiind vorba despre anularea Dispoziției nr. 5199/04.10.2021 a Primarului Municipiului Constanța, dar s-au ridicat și pretenții de către managerul demis.
 

Așa cum arătam în edițiile anterioare, reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Constanța au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că Dispoziția nr. 5199/04.10.2021 face referire la „încetarea Contractului de management nr. 94762/08.06.2018 al doamnei Halichidis Stela, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța“.
 
Amintim, aceasta a fost demisă din funcția de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța în urma incendiului ce a cuprins Secția de Terapie Intensivă a spitalului suport Covid din oraș, în dimineața de 1 octombrie 2021.
 
„Nu pot vorbi“
 
Contactată telefonic la momentul înregistrării dosarului, fostul manager al spitalului a precizat, pentru ZIUA de Constanța, că nu poate vorbi despre acest subiect.
 
„Nu pot vorbi! Vă rog să mă scuzați“, a spus dr. Stela Halichidis.
 
Amintim, șapte persoane și-au pierdut viața în ziua tragediei, din cei 10 pacienți care erau internați în Secția de Terapie Intensivă a SCBI, de unde a pornit incendiul. Pe parcursul zilelor următoare, au murit și ceilalți trei pacienți, starea acestora fiind gravă independent de incendiu, potrivit cadrelor medicale, ei suferind de forme grave de Covid-19.
 
Totodată, în paralel cu procesul civil deschis de fostul manager, ancheta desfășurată de magistratul Zafer Sadîc, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, merge mai departe.
 
În prezent, infracțiunile anchetate în dosarul penal sunt de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și, respectiv, distrugere calificată din culpă.
 
Pentru a reveni la dosarul civil, în care s-a contestat demiterea, după soluționarea incidentelor procedurale, Tribunalul Constanța va fixa data primei înfățișări pentru judecarea cererii de anulare a dispoziției de demitere, dar și pentru analizarea pretențiilor ridicate de dr. Stela Halichidis.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Oficial! După incendiul în care au murit șapte oameni Stela Halichidis l-a dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța, pentru demiterea din fruntea Spitalului de Boli Infecțioase
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se administrează proba cu înscrisuri, în procesul dr. Halichidis, din Constanța

30 Apr 2022 756

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, citat în procesul fostului manager. Dosarul, deschis azi, la Tribunal

29 Apr 2022 722

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, citat în procesul deschis de medicul Halichidis!

02 Apr 2022 851

Demisă în urma incendiului Cu cine vrea să se judece fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Halichidis

12 Mar 2022 1387

Spital închis angajează manager! Primăria scoate la concurs postul de director de la Boli Infecțioase din Constanța (DOCUMENTE)

09 Mar 2022 1531

Demis după incendiul din 1 octombrie, managerul Halichidis se judecă pentru anularea dispoziției. Ce s-a întâmplat în proces

19 Feb 2022 1046

Începe procesul fostului manager al Spitalului de Boli Infecțioase! Dr. Halichidis l-a dat în judecată pe primar

18 Feb 2022 2499

Dr. Stela Halichidis, acțiune în instanță pentru revenirea în fruntea Spitalului de Boli Infecțioase! Când începe procesul

22 Dec 2021 1348

Oficial! După incendiul în care au murit șapte oameni Stela Halichidis l-a dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța, pentru demiterea din fruntea Spitalului de Boli Infecțioase

11 Nov 2021 14726

Fosta șefă de la Infecțioase, Stela Halichidis a primit calificativul „foarte bine” de la city managerul municipiului Constanța, Felicia Ovanesian! (documente)

27 Oct 2021 7224

Dr. Claudia Cambrea, manager interimar la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

11 Oct 2021 2926

Traseul demiterii Stelei Halichidis, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța

04 Oct 2021 2053

Structura de conducere a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Cum sunt numiți administratorii și managerul instituției

03 Oct 2021 1868

Stela Halichidis, demisă din funcția de manager al Spitalului de Boli Infecțioase. Ce spune aceasta despre demitere (audio)

03 Oct 2021 4701

„Nu era nimic în neregulă”, dar era Tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Șapte decese, un dosar penal și un manager demis

02 Oct 2021 3369