Opt ani pentru Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“ ar putea fi rejudecat! Cererea, admisă în principiu


 
  • În prezenta cauză, Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a primit opt ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu (două infracțiuni, din care una în formă continuată) și conflict de interese (două infracțiuni).
 
  • Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța, a luat trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.
 
Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“, cauză penală soluționată de Curtea de Apel Galați, în care Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat la opt ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu (două infracțiuni, din care una în formă continuată) și conflict de interese (două infracțiuni), s-ar putea rejudeca!
 
Și asta pentru că magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de fostul șef al CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, împotriva deciziei penale nr. 363/A din data de 18 martie 2021 a Curții de Apel Galaţi - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
 
Pe cale de consecință, Curtea Supremă a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casație formulată de fostul președinte al Consiliului Județean Constanța.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 25 noiembrie 2021.
 
Amintim că prin decizia penală nr. 363 din 18.03.2021, Curtea de Apel Galați a hotărât următoarele:
 
Condamnă pe inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, președinte al Consiliului Județean Constanța, la data faptelor, la o pedeapsă de opt ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de cinci ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu (două infracțiuni, din care una în formă continuată) și conflict de interese (două infracțiuni).
 
Condamnă pe inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan, consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța, la data faptei, la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea, pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.
 

Condamnă pe inculpata Oproiu Carmen Florentina, director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din cadrul Consiliului Județean Constanța, la data faptei, la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea, pe o perioadă de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.
 
Totodată, Curtea de Apel galați a dispus achitarea inculpaților Părău Marcel Brâncoveanu, Fundația Fantasio și Fundația Culturală Thalia, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu există sau faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 

Opt ani pentru fostul șef al CJC!
Oficial. Sentință finală în dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“. Achitări și condamnări

 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Municipiul Constanța prin Primar, la judecată cu Mazăre și Nicușor. „Care este fapta ilicită atribuită fiecărui pârât“ – întreabă instanța

22 Feb 2023 915

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe!

21 Feb 2023 12556

Insolvența Ideea Contrast SRL merge mai departe la tribunal! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

22 Jan 2023 1166

Decizie „bombă“ în instanță! Mai mulți primari și foști primari din județul Constanța vor fi reaudiați la Tribunal

16 Jan 2023 2013

Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“ se va rejudeca, în parte! Acțiunea lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, admisă!

16 Jan 2023 1255

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de Primăria Constanța. Când începe procesul

08 Nov 2022 4565

Dosarul în care omul de afaceri Sorin Strutinsky a fost condamnat definitiv s-ar putea rejudeca!

23 Oct 2022 1585

Schimbări în lumea afacerilor din Constanța! S-a probat fuziunea a două firme din oraș! Detalii

11 Sep 2022 2252

Probleme cu exectarea silită, pentru fostul președinte CJC Nicușor Constantinescu. Apelul, perimat – spune Tribunalul Constanța!

10 Sep 2022 1502

Dosarul privind cadastrarea județului Constanța, amânat pentru luna octombrie

07 Sep 2022 826

Ginerele lui Nicușor Constantinescu ridică un bloc pe malul Lacului Siutghiol

02 Sep 2022 1398

Expertize pentru terenurile afaceristului Secărea, din strada Belvedere, din Constanța. Rapoartele întârzie, experții ar putea fi amendați

08 Aug 2022 1867

Primăria Constanța, atac direct, în instanță, la Mazăre și Nicușor! Ce sumă cere municipalitatea

16 Jul 2022 2851

Creditorii Xenoti SRL, firma ce deține Hotelul Flora, din Mamaia, convocați în adunare. Care este ordinea de azi (DOCUMENTE)

06 Jul 2022 1601

Prescripție sau achitare! Curtea de Apel a suspendat judecata în dosarul lui Nicușor Constantinescu

28 Jun 2022 1084