„Patronul spiritual“ al localului Asado Judecătorii pun în executare mandatul european de arestare emis pe numele lui Gabriel Anghel, dar amână predarea

  • Judecătorii din cadrul Curții de Apel Constanța au pus în executare mandatul european de arestare emis pe numele lui Gabriel Anghel, însă au amânat predărea „persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 22490/212/2020 al Judecătoriei Constanţa“.
  • Dosarul penal 22490/212/2020 vizează agresarea lui Vlad Valentin Mănescu, fiul Ramonei Mănescu, fostul ministru al Afacerilor Externe.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Polițiști din Serviciului Investigații Criminale - Compartimenul Urmăriri au identificat un bărbat, de 55 de ani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
 
Potrivit datelor noastre, cel în cauză este Gabriel Anghel, „patronul spiritual“ al localului Asado, din Constanța.
 
UPDATE. Bani, firme și afaceri!
Surse. Gabriel Anghel, „patronul spiritual“ al localului Asado, din Constanța, reținut

 
Azi, cel în cauză a fost prezentat Curții de Apel Constanța, instanță care a dispus „executarea mandatului european de arestare emis la data de 27.03.2023 de Tribunalul de Primă Instanţă Wurzburg - Germania în dosarul nr. 13 S Gs 918/23 (dosar nr. 711 Js 10972/2022 al Procuraturii din Wurzburg - Germania), pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în grup infracţional organizat - fraudă, incluzând cea împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene în înţelesul Convenţiei din 28 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene (3.481 fapte materiale), prev. şi ped. de par. 370 alin. 1, nr. 1, alin. 3 teza 2 nr. 5, alin. 6 teza 2 alin. 7 din Codul fiscal german şi 25 alin. 2, 53 din Codul penal german, faptă incriminată în legea penală română în infracţiunea de evaziune fiscală calificată în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Lega nr. 241/2005 republicată cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, faţă de persoana solicitată Anghel Gabriel şi dispune predarea persoanei solicitate Anghel Gabriel către autorităţile judiciare solicitante din Germania“.
 
Predare amânată!
 
Foarte important de menționat, tot azi și tot în acest dosar, Curtea de Apel Constanța a dispus „amânarea predării persoanei solicitate Anghel Gabriel până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 22490/212/2020 al Judecătoriei Constanţa, iar în cazul pronunţării în acest dosar penal a unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate a persoanei solicitate Anghel Gabriel, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen“.
 
Fiul fostului ministru de Externe, agresat pe litoral
 

În dosarul 22490/212/2020, cu obiect „lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP) al 2 cp; art. 371 cp, ambele cu aplic art 77 lit a cp si art“, Anghel Gabriel, Alexe Daniel și Proca Laurentiu apar ca apelanți inculpați.
 
Asta în timp ce Vlad Valentin Mănescu, fiul Ramonei Mănescu, fostul ministru al Afacerilor Externe.

 
Noul termen a fost stabilit în dosar a fost stabilit pentru zilele următoare.
 
Fiul fostului ministru de Externe Ramona Mănescu, agresat pe litoral. Ce s-a întâmplat
 
 Decizia de azi a Curții de Apel Constanța nu este una definitivă!
 
Oficial
 
Solutia pe scurt: Admite sesizarea nr. 322/II/5/2023 din data de 15.05.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
 
În baza art. 109 din Legea nr.302/2004 republicată rap. la art. 104 alin. 7 din Legea 302/2004 republicată dispune executarea mandatului european de arestare emis la data de 27.03.2023 de Tribunalul de Primă Instanţă Wurzburg - Germania în dosarul nr. 13 S Gs 918/23 (dosar nr. 711 Js 10972/2022 al Procuraturii din Wurzburg - Germania), pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în grup infracţional organizat - fraudă, incluzând cea împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene în înţelesul Convenţiei din 28 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene (3.481 fapte materiale), prev. şi ped. de par. 370 alin. 1, nr. 1, alin. 3 teza 2 nr. 5, alin. 6 teza 2 alin. 7 din Codul fiscal german şi 25 alin. 2, 53 din Codul penal german, faptă incriminată în legea penală română în infracţiunea de evaziune fiscală calificată în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 3 din Lega nr. 241/2005 republicată cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, faţă de persoana solicitată Anghel Gabriel şi dispune predarea persoanei solicitate Anghel Gabriel către autorităţile judiciare solicitante din Germania.
 
Constată că persoana solicitată nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la regula specialităţii, conform art. 117 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 republicată.
 
În baza art. 98 alin.2 din Legea nr. 302/2004 republicată, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate împotriva persoanei solicitate Anghel Gabriel, aceasta va fi transferată în România pentru executarea pedepsei.
 
În baza art. 114 alin.1 raportat la art. 58 alin. 1 din Legea nr.302/2004 republicată, dispune amânarea predării persoanei solicitate Anghel Gabriel până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 22490/212/2020 al Judecătoriei Constanţa, iar în cazul pronunţării în acest dosar penal a unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate a persoanei solicitate Anghel Gabriel, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
 
În baza art.114 alin.1 raportat la art.58 alin.3 din Legea nr.302/2004 republicată, dispune arestarea persoanei solicitate Anghel Gabriel pentru o perioadă de 30 zile în vederea predării, de la data încetării cauzei care a determinat amânarea predării, calculată de la punerii în executare a mandatului de arestare în vederea predării.
 
Dispune emiterea mandatului de arestare în vederea predării față de persoana solicitată Anghel Gabriel, ce urmează a fi pus în executare la încetarea cauzei care a determinat amânarea predării.
 
Dispoziţiile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică corespunzător, conform art. 109 alin. 13 din Legea 302/2004 republicată.
 
Constată că persoana solicitată Anghel Gabriel a fost reţinută, conform ordonanţei nr. 322/II/5/2023 din data de 15.05.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 15.05.2023, ora 12,45.
 
Soluţia dispusă se comunică în termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare autorităţii judiciare străine emitente, Ministerului Justiţiei și Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol.
 
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 5 zile de la pronunțare.
 
Pronunţată, prin punerea hotărârii la dispoziţia persoanei solicitate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16 mai 2023.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto cu rol ilustrativ.

UPDATE

 La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au executat 2 percheziții domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Germania.


Cele două percheziții au fost efectuate la locuințele unui bărbat, de 55 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene.

Astfel, în urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor de către autoritățile germane, mai multe telefoane mobile, tablete, dispozitive de stocare electronice și înscrisuri cu valoare probatorie.

Totodată, au fost descoperite și ridicate o armă letală, respectiv un pistol, și 26 de cartușe de calibrul 22, pentru care nu exista autorizație de deținere sau folosire a armelor letale.

Arma și muniția aferentă au fost ridicate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Bărbatul, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și reținut, pentru 24 de ore.

Acesta a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând a fi prezentat Curții de Apel Constanța, cu propunere legală.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Tomis” Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Cupa organizată în memoria lui Cătălin Agafiței și-a derulat prima ediție (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Jan 2024 1111

Final de proces în dosarul privind presupusa delapidare a Universității „Ovidius” din Constanța! Când va fi luată decizia finală

24 Nov 2023 1101

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 778

UPDATE. Surse. Gabriel Anghel, de la Asado. Mandate de arestare puse în aplicare de polițiștii din Constanța

23 Sep 2023 1144

Fiul fostului ministru de Externe Ramona Mănescu, agresat la Constanța. Condamnare definitivă!

22 Sep 2023 2214

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 iulie 2023

05 Jul 2023 1282

Licitații Tulcea Comuna Mihail Kogălniceanu, contract de peste 1,40 de milioane de euro cu Opentrans din județul Maramureș pentru modernizarea drumurilor (DOCUMENT)

30 Jun 2023 1374

Gabriel Anghel, „patronul spiritual“ al localului Asado, din Constanța, în atenția Curții Supreme

31 May 2023 1892

Aconnect Smart Software a mai câștigat un contract în județul Tulcea. Costul achiziției este de un milion de lei (DOCUMENT)

25 May 2023 1394

Comuna Mihai Bravu, din județul Tulcea, implementează un sistem pentru debirocratizarea instituției. Ce firmă de software livrează sistemul (DOCUMENT)

19 May 2023 1312

UPDATE. Bani, firme și afaceri! Surse. Gabriel Anghel, „patronul spiritual“ al localului Asado, din Constanța, reținut

15 May 2023 10466

Când se anunță noul președinte al Curții de Apel Constanța

08 Aug 2022 1737

Tic-tac pentru conducerea Curții de Apel Constanța! Când susțin judecătorii testarea scrisă pentru funcția cea mai importantă din instanță

23 Jul 2022 1574

Cine sunt judecătorii care vor să conducă instanțele dobrogene! Patru pe loc, pentru președinția Curții de Apel Constanța! (DOCUMENT)

18 Jun 2022 2037

Fost șef din Vama Constanța, despăgubit pentru Dosarul Portul. Cât va încasa

11 Jan 2022 3636