Pedeapsă mai blândă pentru un bărbat care a amenințat o polițistă locală din Constanța

  • Fapta a avut loc în piața Tomis 3 din municipiul Constanța.  

Curtea de Apel Constanța a decis azi condamnarea definitivă a unui bărbat, de 39 de ani, din Constanța, acuzat de ultraj.
 
Instanța i-a redus inculpatului pedeapsa primită inițial, respectiv doi ani de închisoare cu suspendare, la un an și șase luni de închisoare tot cu suspendare.
 
Judecătorii Curții de Apel i-au redus inculpatului și durata termenului de supraveghere de la patru ani la doi ani.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.  
 
Prin rechizitoriul nr. 2939/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a fost trimis în judecată inculpatul A.I., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.
 
Prin actul de sesizare s-a reținut în esență că, inculpatul, în data de 28.03.2019 în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în piața Tomis 3 din municipiul Constanța, a amenințat-o verbal cu acte de violență fizică pe polițista locală G.L.I.
 
Conform rechizitoriului, în timpul unei acțiuni specifice, inculpatul cunoscând faptul că rudele sale, adică trei persoane de sex feminin depistate în aceeași zi, au fost conduse la sediul Poliției Locale pentru cercetări, a început să adreseze amenințări verbale la adresa polițistei locale, efectiv amenințările exprimate astfel: „O să îți sparg o sticlă în cap și cu cioburile o să te tai pe față ca să nu te mai recunoască nimeni“, conform rolii.ro.
 
Inculpatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de ultraj.

 
De precizat că bărbatul are antecedente penale, a manifestat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, iar infracțiunea a fost comisă sub influența băuturilor alcoolice.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie de ultim moment a judecătorilor! Este vizat americanul care a înjunghiat un polițist la Eforie

19 Feb 2021 692

Polițist înjunghiat la Eforie. Principalul suspect, un bărbat cu domiciliu în SUA, arestat. Cine ar prelua ancheta

28 Jan 2021 2017

Oficial de la Parchet! Cum a fost înjunghiat polițistul de la Eforie

27 Jan 2021 640

Polițist înjunghiat la Eforie Nord. Ultimele detalii de la IPJ Constanța

27 Jan 2021 1130

Cazul polițistului de la Tulcea lovit în cap cu o rangă a primit un nou termen, la Constanța

21 Jan 2021 1358

Echipaj SMURD bătut, polițiști loviți, amenințat ori chiar mușcați Retrospectiva infracțiunilor de ultraj la Constanța. Dosarele anului 2020

01 Jan 2021 1602

O angajată a Poliției Locale Constanța, amenințată cu acte de violență fizică în Piața Tomis 3. Se așteaptă hotărârea finală

25 Dec 2020 2683

Polițist din Constanța, mușcat de un bărbat infectat cu HIV. Azi se decide libertatea inculpatului

18 Dec 2020 693

Anchetă finalizată în cazul tinerei din Constanța acuzată că ar fi lovit patru polițiști și trei agenți de securitate

05 Dec 2020 1150

Final de anchetă în cazul polițistului din Constanța mușcat de un bărbat infectat cu HIV

02 Dec 2020 841

Polițist mușcat de gât până la sânge! Inculpatul a luat cu suspendare. Ce despăgubiri va primi omul legii

30 Nov 2020 782

Un polițist din Tulcea, amenințat cu un ciob de sticlă și cu o țeavă metalică. Inculpatul a fost amendat

18 Nov 2020 515

Un polițist din Tulcea, mușcat de gât în timpul unei misiuni. Cum s-a salvat omul legii. Prima condamnare

14 Nov 2020 1161

Un alt polițist local din Constanța amenințat în Piața Tomis III. S-a lăsat cu o condamnare

04 Nov 2020 2126

Doi polițiști din Constanța au fost mușcați de doi bărbați infectat cu virusul HIV

13 Oct 2020 1702