Polițist din Constanța, înjunghiat în misiune! Cum s-a soluționat dosarul



Sentință definitivă în cazul tânărului acuzat că a înjunghiat un polițist din Constanța!

Cel în cauză a luat pedeapsa de 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Instanța a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 600 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale.

Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, inculpatul, la data de 24.08.2021, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla la locuinţa sa din municipiul Constanţa, a agresat-o persoana vătămată, agent de poliţie în cadrul IPJ Constanţa, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în sensul că i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu cuţitul în zona braţului stâng şi în zona umărului stâng, cauzându-i leziuni traumatice care necesită 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Potrivit datelor noastre, decizia Judecătoriei Constanța a rămas definitivă prin neapelare.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și  


Tulcea! Bărbatul care s-a dezbrăcat pe un drum județean a scăpat de închisoare!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 814

Arestare la Judecătoria Constanța Un polițist și un jandarm, amenințați cu acte de violență la Techirghiol

27 Dec 2023 1340

Sentință definitivă în dosarul în care doi procurori din DNA Constanța ar fi fost amenințați! Judecătorii au decis achitarea (MINUTA)

18 Dec 2023 1323

Județul Constanța Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a atacat o persoană cu o macetă. Iată ce s-a întâmplat

06 Oct 2023 808

Procurorii acuză - ultraj în Arestul IPJ Constanța! S-a lăsat cu o trimitere în judecată

14 Sep 2023 4889

„Vă dezbrac de uniforma de polițiști“ „Comandant de navă“, condamnat definitiv la Constanța, pentru ultraj!

05 Aug 2023 17216

Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare

30 Jul 2023 2261

Tulcea. „Uite aşa vă tai capurile!” Polițist amenințat cu moartea! Judecători – „Scopul pedepsei se poate realiza şi fără privare de libertate“

08 Jul 2023 1222

Amenințări cu moartea în Primăria Saraiu Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Iată decizia finală!

21 Jun 2023 1607

Jandarm mușcat în timpul unor percheziții DIICOT

14 Jun 2023 1228

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2326

Constanța. Polițiști amenințați cu un cuțit de 21,5 cm. Judecătorii au încetat procesul penal

15 May 2023 2105

Scene șocante pe un drum din Constanța! Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Pronunțare amânată

13 May 2023 2275

„Valentino“ a fost plasat în arest la domiciliu! Bărbatul i-ar fi înjurat și amenințat pe polițiștii de la Acţiuni Speciale VIDEO

04 May 2023 2548

Arestare de ultim moment la Constanța!

26 Apr 2023 12896