Percheziții ale procurorilor DNA la Administraţia Spitalelor Bucureşti

Foto: FacebookProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – august 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică și cu numirea unor persoane în funcții de conducere a unor unități spitalicești de pe raza municipiului București.
 
Potrivit procurorilor DNA, în cursul zilei de 18 septembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare  în opt locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
 

„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare“ - au mai precizat procurorii DNA.

Conform unor surse, ancheta vizează Administraţia Spitalelor Bucureşti, aflată în subordinea Primăriei Capitalei. 

Citește și: 

Interceptări DNA din dosarul care a cutremurat Direcția pentru Cultură Constanța „Optișpe, nouășpe, douăzeci. Dacă se poate să îi numărați“. „Nu, lăsați, e Ok“. (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 7416

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 921

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 541

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

13 Mar 2024 700

Ce au găsit procurorii DNA într-un coș de gunoi Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior în Primăria Constanța, acord cu procurorii DNA! Ședință importantă azi la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Feb 2024 1566

UPDATE Percheziții ale procurorilor DNA la Direcţia Regională Vamală București și în alte trei județe din țară

13 Feb 2024 801

Percheziții DNA! Trei instituții publice din Bacău, vizate de procurorii Anticorupție! Se caută informații despre mai multe contracte publice

16 Jan 2024 647

UPDATE. Miercuri, 13 decembrie DNA face aproape 100 de perchezitii! Ar fi vizat sediul CJ Botoșani și sediul PSD (surse)

13 Dec 2023 867

DNA, percheziții la Ministerul Finanțelor! Ioan Cristian Purice, secretar general adjunct, ar fi vizat de anchetă

12 Dec 2023 1199

Percheziţii DNA la trei instituţii publice din Bucureşti, într-un dosar care vizează achiziţia de servicii IT de către unele spitale

12 Dec 2023 777

Surse Percheziții DNA sediul Direcţiei Generale Antifraudă din Capitală

07 Dec 2023 1057

Percheziții DNA în București într-un dosar care vizează fraude cu terenuri

28 Nov 2023 782

Percheziții DNA Iași la vama Sculeni

22 Nov 2023 769

Dragoș Iorga - surse DNA Constanța, percheziție la un director din Ministerul Investițiilor! Iată câți bani au fost găsiți

27 Oct 2023 1897

Oficial! Zeci de percheziții DNA! Ar fi vizat Inspectoratul pentru Controlul Transportului Rutier

04 Oct 2023 1030