Proces pentru repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare Arestat preventiv și apoi achitat definitiv. Fostul vameș Valentin Roșculeț, citat azi la Tribunalul Constanța

 
  • Cazul fostului lucrător vamal Valentin Roșculeț are numărul 92/118/2020 și a fost înregistrat pe rolul Tribunalului la data de 9 ianuarie 2020.
  • Fostul vameș a solicitat instanței să oblige instituțiile statului la repararea prejudiciilor pe care le-a suferit din cauza erorilor judiciare produse în cazul său.

Urmările celebrei anchete a procurorilor anticorupție intitulată generic „Dosarul Portul“ se fac încă simțite la Constanța, chiar și după achitarea definitivă a persoanelor acuzate. În acest sens, la Secția civilă a Tribunalului Constanța este programat să se desfășoare astăzi primul termen propriu-zis în procesul în care fostul lucător vamal constănțean Valentin Roșculeț a dat statul în judecată și cere repararea prejudiciilor pe care susține că i le-au adus erorile judiciare în cazul său.
Suspendat pe perioada stării de urgență cauzate de epidemia de Coronavirus, după ridicarea acesteia și repunerea pe rol, dosarul a fost programat să se desfășoare astăzi, de la ora 11.00.
Cazul fostului lucrător vamal Valentin Roșculeț are numărul 92/118/2020 și a fost înregistrat pe rolul Tribunalului la data de 9 ianuarie 2020.
Valentin Roșculeț a solicitat instanței repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate, susține acesta, prin erori judiciare. Acesta a dat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care are calitatea de pârât în această cauză.
 

„Fapta nu există“


Nu este pentru prima dată când fostul lucrător vamal se află în fața unei instanțe de judecată. Portagonist, alături de numeroase alte persoane, al Dosarului Portul, Valentin Roșculeț și-a petrecut aproape șase luni în spatele gratiilor, în arest preventiv, în timpul desfășurării anchetei de către procurorii anticorupție.
Totuși, în cursul verii anului trecut, după mai mulți ani de judecată, magistrații Curții Supreme au decis achitarea definitivă a lui Valentin Roșculeț, dar și a mai multor acuzați din proces. În cazul lui Roșculeț, instanța a stabilit că acesta este nevinovat de acuzația de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup“ adusă de procurori. Instanța a stabilit că „fapta nu există“ .
În acest context, la începutul anului acestuia, Valentin Roșculeț a dat statul în judecată și a solicitat repararea prejudiciilor produse de erorile judiciare în cazul său.

Citește și:

Dosarul Portul:
Procesul unui fost șef din Vama Agigea, suspendat de Tribunal 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Închis, dar găsit total nevinovat! Un vameș din Constanța, la judecată pentru salariile și sporurile pe care nu le-a primit în timpul arestului preventiv și până la achitare

15 Jan 2021 1070

Achitat după șase luni de închisoare Un vameș din Constanța cere un milion de euro daune! Ce se întâmplă cu dosarul

16 Dec 2020 2269

Ce s-a întâmplat cu procesul deschis de BNR împotriva beneficiarilor de top ai retrocedărilor din Portul Tomis

05 Dec 2020 1127

Zece milioane de țigarete de contrabandă descoperite în Portul Constanța. Trei persoane, sub control judicar

06 Oct 2020 945

Curtea Constituțională, sesizată în cazul unui fost vameș constănțean din Dosarul Portul

04 Sep 2020 978

Când va lua instanța o decizie în procesul pentru repararea prejudiciilor reclamate în Dosarul Portul

10 Aug 2020 1071

Dosarul Portul Procesul unui fost șef din Vama Agigea, suspendat de Tribunal

24 Jun 2020 1256

Dosarul fostului șef vamal Milea, în atenția judecătorilor de la Tribunal

18 May 2020 591

Decizie surpriză a instanței cu privire la procesul dintre proprietarul navei Queen Hind și CN APM Constanța

05 May 2020 2752

Nava Queen Hind a fost dezeșuată, șenalul eliberat, oile incinerate. Încep procesele. Proprietarul navei și CN APM Constanța, protagoniști

22 Apr 2020 3317

Proces pentru repararea prejudiciilor reclamate în Dosarul Portul, suspendat la Tribunal

02 Apr 2020 632

Dosarul Portul Fostul șef din Vamă Milea, cu termenul preschimbat la instanță

18 Mar 2020 1817

Doi dintre inculpaţii dosarului Portul au dat în judecată Statul Român. Tribunalul Constanţa a stabilit primele termene!

03 Mar 2020 793

Dosarul Portul Doi dintre acuzaţi, achitaţi definitiv, cer în instanţă repararea prejudiciului

01 Feb 2020 3583

Sechestrul unei nave în Portul Constanţa, pe masa magistraţilor. Cum s-a rezolvat cazul

23 Jan 2020 861