S-a fixat ziua pronunțării în dosarul lui Robert Șerban, primarul din Eforie! La aproape două săptămâni după alegeri (DOCUMENTE)

 
 
  • Conform portalului instanțelor de judecată, primarul orașului Eforie, Robert Șerban, a fost achitat, de Judecătoria Constanța, în baza articolului 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală – conform căruia fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovația prevazută de lege.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
  • Pe data de 9 iunie românii vor fi chemați la vot atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele europarlamentare.
 
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au finalizat cercetarea specifică în apelul dosarului în care Robert Șerban, primarul orașului Eforie, din județul Constanța, este suspectat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, instanța de apel se va pronunța la data de 21 iunie 2024.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă!  
 
În contextul termenului stabilit de Curtea de Apel, precizăm că pe data de 9 iunie românii vor fi chemați la vot atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele europarlamentare.
 
Prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță, potrivit datelor noastre, de magistratul Corll Cătălina Geană, președintele Secției penale din Judecătoria Constanța.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, primarul orașului Eforie, Robert Șerban, a fost achitat, de Judecătoria Constanța, în baza articolului 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală – conform căruia fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovația prevazută de lege.
 
Tot în prezenta cauză, instanța a mai decis achitarea atât a lui Florian Cojea, cât și a Vioricăi Greceanu, tot în baza articolului 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală – fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovația prevazută de lege.

 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

În faza apelului, cauza se va afla, potrivit datelor noastre, în atenția magistraților Andreea Ianca și Virgil Marius Ungureanu, de la Curtea de Apel Constanța.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Coform magistraților, „inculpatul Şerban Robert Nicolae, în calitate de primar al oraşului Eforie, cu intenţie, a efectuat demersuri, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în vederea vânzării imobilului teren în suprafaţă de 3.150 mp, ce împrejmuieşte Restaurantul Litoral din Eforie (imobil compus din construcţie şi terenul de sub construcţie), către S.C. Briza Mării Negre S.R.L., societate care administra restaurantul de mai sus, şi în care viceprimarul staţiunii, Chiparul Dănuţ, are calitatea de asociat, şi a încheiat, prin semnătură delegată, contractul de vânzare-cumpărare din data de 08.03.2019, în schimbul preţului de 189.000 euro, asigurând astfel un folos necuvenit S.C. Briza Mării Negre S.R.L., respectiv suprafaţa de teren ce a trecut, în mod nelegal, în patrimoniul S.C. Briza Mării Negre SRL“.
 
„Vânzare-cumpărare a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor art.36 alin.5 lit.b rap. la art.45 alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, care prevede că hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie“, se mai arată în informarea procurorilor, ce poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
 
Tot în secțiunea Documente poate fi citită integral motivarea Judecătoriei Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Iată de ce a fost achitat Robert Șerban, primarul orașului Eforie! (DOCUMENTE)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Apelul, amânat pentru luna mai 2024

08 Mar 2024 740

Primarii Robert Șerban, de la Eforie, și Vasile Delicoti, de la Poarta Albă, termene azi la Curtea de Apel Constanța

07 Mar 2024 827

Curtea de Apel Constanța, termen nou în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (DOCUMENT)

17 Jan 2024 1250

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Dosarul, în apel, amânat pentru luna martie 2024 (DOCUMENTE)

15 Jan 2024 1025

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat, în primă instanță! Azi, primul termen în apel (DOCUMENTE)

11 Jan 2024 1070

Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat la prima instanță! S-a fixat primul termen în apel (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 1024

Nemulțumiri după achitarea lui Robert Șerban, primarul orașului Eforie! (DOCUMENTE)

15 Sep 2023 1104

Iată de ce a fost achitat Robert Șerban, primarul orașului Eforie! (DOCUMENTE)

11 Sep 2023 2298

Ce „spune“ legea despre achitarea primarului din Eforie, Robert Șerban! „Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“

07 Sep 2023 1238

Exclusiv! Primarul orașului Eforie, Robert Șerban, achitat! (MINUTĂ)

07 Sep 2023 1529

​Declarații de Avere Constanța Primarul orașului Eforie, Robert Șerban, deține două bărci (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 2090

Robert Nicolae Șerban, primarul ales al orașului Eforie, declarație de avere

08 Oct 2020 5668

Mesaje de interes public Robert Șerban, primar Eforie - “Măsurile radicale sunt necesare. Chiar dacă sunt dure, sunt eficiente”

24 Mar 2020 1797

UPDATE. Oficial de la Parchet Robert Nicolae Șerban, primarul orașului Eforie, trimis în judecată

09 Jan 2020 6398

Scandal la şedinţa de Consiliu Local din Eforie. Un cetăţean a cerut demisia primarului. Ce taxe au fost majorate (galerie foto+video)

25 Apr 2019 4607