Se cer daune de 30 de milioane de euro Achitare pentru un medic anestezist din Constanța acuzat de moartea unei paciente



Final de proces în cazul medicului anestezist al unei clinici private din Constanța, acuzat de moartea unei paciente!

Familia pacientei solicită 30 de milioane de euro atât medicului anestezist, cât şi clinicii private le unde a avut loc operaţia.

După mai multe termene de judecată, Judecătoria Constanța a decis achitarea medicului anestezist.

Judecătorii au ajuns la concluzia că fapta de care a fost acuzat medicul nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Instanța a lasat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de părțile civile.

Decizia nu este una definitivă!

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Conform actului de sesizare a instanţei, organele de poliţie au fost sesizate de lucrătorii Serviciului de Anatomie Patologică - Morgă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, despre faptul că, în februarie 2012, în Secţia Chirurgie a decedat o femeie, internată la finele lui ianuarie 2012 la Unitatea de Primiri Urgenţe, Camera de Resuscitare, cu diagnosticul „comă profundă (…)“, fiind adusă de la clinica (…), unde suferise o intervenţie chirurgicală“.
 
Mai departe, în rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în sarcina medicului anestezist s-a reţinut că, la finele lunii ianuarie 2012, „în calitate de medic anestezist, a făcut parte din echipa de intervenţie operatorie chirurgicală alături de medicul operator principal dr. (…) şi de medicul operator secundar dr. (…) şi medic ATI anestezist, fiind angajaţi în cadrul clinicii de chirurgie (privată) (…), cu sediul în Constanţa“.

 

„Împreună au efectuat intervenţia chirurgicală constând în histerectomie (…) asupra persoanei vătămate G.A., pe care în mod greşit au apreciat-o ca fiind urgenţă, în contextul în care pacienta nu fusese echilibrată preoperator, din punct de vedere tensional şi glicemic, situaţie peste care s-a suprapus procedura neadecvată de anestezie peridurală cu substanţă Ropivacaină, în ceea ce priveşte doza mare utilizată, cât şi modalitatea de administrare (…), factori care au condus la o disfuncţie majoră cardio-vasculară a pacientei, în timpul intervenţiei chirurgicale“, conform rechizitoriului.

 
„În continuare“, potrivit actului de sesizare a instanţei, medicul anestezist este acuzat că „nu i-a acordat o resuscitare eficientă şi promptă pacientei, situaţie care a condus la instalarea encefalopatiei anoxice ireversibile, împrejurări în care victima a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde, aproape de jumătatea lunii aprilie 2012, aceasta a suferit un stop cardiac şi a decedat, existând legătură directă de cauzalitate între conduita medicală a inculpatei şi moartea violentă a victimei“.
 
De precizat că faţă de ceilalţi medici cercetaţi în dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de ucidere din culpă, pentru că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de legea penală.
 
Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Închisoare cu suspendare!
Prima condamnare în cazul tragediei de pe Șoseaua Mangaliei! Victima, elevă la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” (GALERIE FOTO+VIDEO)




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medic anestezist din oraș, acuzat de ucidere din culpă! Procesul, amânat pentru luna viitoare

12 Oct 2022 3001

Se cer daune de 30 de milioane de euro Cazul medicului anestezist din Constanța, acuzat de moartea unei paciente, amânat pentru februarie 2022

01 Dec 2021 11987

Operată la privat, decedată la Județean Medic anestezist din Constanța, acuzat de moartea unei paciente. Judecătorii au trasat 15 linii clare. Intervine Institutul „Mina Minovici”

30 Sep 2021 31942

Se cer daune de 30 de milioane de euro Sistemul medical din Constanța, zguduit de un dosar penal. Pronunțarea, peste câteva zile

10 Sep 2021 20224

Anestezistul unei clinici private din Constanța, acuzat de moartea unei paciente! Procesul merge mai departe

10 Oct 2020 7465

O femeie a murit după o operație la o clinică privată din Constanța. Magistrații încearcă de opt ani să stabilească cine se face vinovat de tragedie

15 Jul 2020 3958

Se cer daune de 30 de milioane de euro Femeie moartă după o operaţie la o clinică privată din Constanţa. Medicul anestezist, trimis în judecată

28 Dec 2019 33859

Medicul, angajat la o clinică privată din Constanţa Începe judecata unui anestezist acuzat de moartea unei paciente

30 Jan 2019 2006

O femeie a murit după o operaţie la o clinică privată din Constanţa. Medicul anestezist, trimis în judecată

07 Nov 2018 9322

Medicul anestezist Dorin Arhire se întoarce la Spitalul Judeţean (rechizitoriu)

18 Feb 2015 2400

Primul termen, azi la Tribunalul Constanța Medicul Marius Militaru și anesteziștii Nicoleta și Dorin Arhire, în atenția judecătorilor

15 Jan 2015 2646