Serviciilor sexuale contra cost DIICOT, percheziții în Constanța și Cluj! Mai multe persoane, trimise în judecată




Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a șapte inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de  trafic de minori,  trafic de persoane,  proxenetism și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
 
În  cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2023, inculpații au recrutat patru persoane vătămate, două minore și două majore și  profitând de starea de vulnerabilitate a acestora (părinți despărțiți, stare materială precară, abandon școlar), dar și prin constrângere fizică și psihică  le-au obligat la practicarea prostituției.
 
Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2023, inculpații au adăpostit persoanele vătămate atât minore cât și majore,  le-au transportat în mai multe locații, din județele Constanța  și Cluj, au stabilit tarifele pentru prestarea serviciilor sexuale, au racolat clienți,  direct sau prin anunțuri  și au asigurat protecția persoanelor vătămate, în scopul obținerii de foloase patrimoniale.
 
În cauză au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Constanța și Cluj, fiind identificate și ridicate mai multe telefoane mobile, sume de bani, o cantitate de droguri de risc, precum și alte mijloace de probă.
 
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
 
La acțiune au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

 
Dosarul privind trimiterea în judecată se află pe rolul Tribunalului Constanța.
 

Oricare va fi decizia magistraților, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Ei sunt magistrații care vor să ocupe funcția de procuror general al Dobrogei (FOTO+DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 512

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 462

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 679

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 597

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 659

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 853

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1011

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 572

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1429

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1458

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1972

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 665

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5613

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3050