Suspecți de trafic de narcotice, prinși de procurorii DIICOT Constanța

  • Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Doi bărbați au fost prinși în flagrant delict de către procurorii DIICOT Constanța, în timp ce încercau să vândă peste un kilogram de canabis.

Suspecții vor fi duși astăzi, 18 ianuarie 2023, la Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare preventivă.

Iată ce spun procurorii DIICOT:

La data de 18.01.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut că, la data de 17.01.2023, cei doi inculpați au fost prinși în flagrant în timp ce încercau sa comercializeze cantitatea de aproximativ de un kilogram și 300 grame de canabis.
Activitatea a fost urmată de punerea în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării cantitățile de 105,13  grame canabis, 5 grame de hașiș, 1,4 grame MDMA,  o pușcă cu aer comprimat cu 450 de alice și suma de 4.800 euro.
În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța! Mai multe persoane arestare. Dosarul merge la Curtea de Apel

23 Mar 2023 592

DIICOT Sume cuprinse între 500-1000 euro achitau migranții traficanților pentru a trece ilegal frontiera

21 Mar 2023 490

Percheziții în București și în trei județe. Vizați, suspecți implicați în afaceri ilegale cu deșeuri

21 Mar 2023 532

Prostituție DIICOT a reținut un tânăr care acționa prin metoda loverboy

20 Mar 2023 811

„Cazat“ la Penitenciarul Poarta Albă! Un fost educator, acuzat că ar fi abuzat mai mulți copii, cere să fie pus în libertate

19 Mar 2023 504

Operațiunea „Omaha“ 50 de constănțeni trimiși în judecată după 70 de percheziții în județ! Pronunțare amânată

18 Mar 2023 1064

Trafic de minori și exploatarea cerșetoriei BCCO Constanța a finalizat un dosar extrem de sensibil! Începe procesul

15 Mar 2023 829

Cea mai mare grupare implicată în deturnarea de precursori și producția de metamfetamină din Europa, destructurată (FOTO+VIDEO)

14 Mar 2023 587

Ales cu unanimitate Șeful desemnat al DIICOT Tulcea își preia oficial mandatul pe 15 martie

12 Mar 2023 698

Flagrant! Reținuți pentru introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc

10 Mar 2023 869

Două persoane depistate în timp ce transportau, cu ajutorul unui autoturism, un geamantan ce conținea 3 kilograme de canabis

09 Mar 2023 3256

Zeci de kg de cannabis, trimise în România din Spania cu o firmă de curierat. Un suspect, reținut de procurorii DIICOT

09 Mar 2023 635

11 persoane trimise în judecată de DIICOT Constanța, achitate definitiv!

09 Mar 2023 2563

Mai mulți procurori din Constanța, la judecată cu Ministerul Public! Printre reclamanți, procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța

02 Mar 2023 1491

Condamnare în prima zi de primăvară la Tribunalul Constanța!

01 Mar 2023 2873