Tribunalul a anulat parțial hotărârea privind taxele și impozitele locale din Constanța din 2022! Ce au făcut consilierii locali

  • Acțiunea pentru anulare fusese introdusă de mai multe societăți private, în contradictoriu cu Consiliul Local Constanța, care are calitatea de pârât în cauză.
  • Decizia de anulare parțială luată de Tribunal vizează taxa pentru eliberarea avizului program de funcționare pentru unitățile din Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță ce desfășoară comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predomininată de produse alimentare, bături și tutun.
Consilierii locali din Constanța au declarat recurs în dosarul în care Tribunalul a decis că se impune anularea parțială a taxelor și impozitelor la nivelul municipiului stabilite pentru anul 2022!
 
Consiliul Local Constanța s-a adresat Curții de Apel din oraș, solicitând anularea hotărârii Tribunalului.
 
Cazul a ajuns recent pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări pentru judecarea recursului.
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 1627/118/2022, în care este vizată Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 463/2021, privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2022.
 
În luna ianuarie 2023, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au decis că se impune anularea parțială a HCL.
 
Acțiunea pentru anulare fusese introdusă de mai multe societăți private, în contradictoriu cu Consiliul Local Constanța, care are calitatea de pârât în cauză.
 
Reclamanții sunt Pinos Trade 2001, Tonimar Litoral, Xelar Develop, Ian-Mari, Aristotelus Trend Residence, Arpine Mod, Best Shop Invest, Marco Market Litoral, Rio Market Winkel, Blue Pan și Mi Gente Pro, toate societățile fiind reprezentate în proces de avocatul Alexandru Codrin Oprea.
 
Decizia de anulare parțială luată de Tribunal vizează taxa pentru eliberarea avizului program de funcționare pentru unitățile din Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță ce desfășoară comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predomininată de produse alimentare, bături și tutun.
 

De asemenea, aceeași taxă este valabilă și pentru unitățile ce se ocupă de comerț cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și al produselor din tutun, în magazine specializate, excepție făcând, potrivit HCL cod CAEN 4726 – Comerț cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate.
 
Pentru aceste unități, taza pentru eliberarea avizului program de funcționare este de 9.028 de lei, potrivit HCL 463/2021.

 
Municipalitatea, obligată și la plata despăgubirilor
 
Tribunalul a anulat parțial HCL care stabilea această taxă, însă consilierii locali s-au adresat Curții de Apel pentru reintroducerea ei.
 
Iată minuta deciziei Tribunalului, contestate la Curtea de Apel de către CLC:
 
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii în contradictoriu cu pârâţii Anulează parţial Hotărârea privind stabilirea impozitelor şi taxelor la nivelul municipiului Constanţa pentru anul 2022 nr. 463/28.12.2021, respectiv exclusiv în ceea ce priveşte conţinutul art. 1 lit. h) din aceasta şi al art. 1 alin. 2) din Anexa nr. 8 la H.C.L. nr. 463/28.12.2021. Obligă pârâtul U.A.T. MUNICIPIUL CONSTANTA prin PRIMAR la plata către fiecare reclamant a sumei de 8.914 lei cu titlu de despăgubiri. Respinge în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii. Admite cererea şi obligă pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.01.2023.
 
Așa cum se poate observa din minuta hotărârii, UAT Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat și la plata, către fiecare reclamant, a sumei de 8.914 lei, cu titlul de despăgubiri.
 
În dosar sunt 11 reclamanți, fiind vorba despre mai mulți agenți economici vizați de taxa anulată acum de instanță.
 
Astfel, suma totală pe care UAT Municipiul Constanța va trebui să o achite afaceriștilor, dacă hotărârea rămâne definitivă, se ridică la 98.054 de lei.
 
În întreg acest context, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel, după judecarea recursului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Taxa de stațiune transferată în buzunarele turiștilor. Din luna iunie vor mai achita și 1% din valoarea cazării în Mamaia sau Constanța (DOCUMENT)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu reintroducerea celebrelor bariere în Stațiunea Mamaia?

28 Apr 2024 648

Primăria Constanța nu trebuie să achite taxa de timbru în procesul pe terenul vilei în care a stat Mazăre, a decis Tribunalul

19 Dec 2023 1039

Curtea de Apel explică de ce a „reactivat“ taxa din Mamaia considerată de 80 de ori mai mare decât în alte zone din Constanța (MOTIVARE)

17 Dec 2023 978

Municipiul Constanța prin Primar, „economie“ de 6.500 de lei, la Curtea de Apel! Despre ce este vorba

01 Dec 2023 957

Mii de metri pătrați din Mamaia, vizați de un proces cu municipalitatea! Curtea de Apel a stabilit taxa de timbru

17 Nov 2023 935

Proces pe terenul de la Cazino Sud, recâștigat de Apele Române! Municipalitatea și Consiliul Local, nemulțumite de taxa de timbru (MINUTA)

13 Nov 2023 972

Primarul Constanței cheamă în instanță Pinos Trade 2001 SRL. Firma ceruse anularea unei taxe locale de 80 de ori mai mari în Mamaia decât în alte zone ale orașului

23 Oct 2023 1319

Ultima oră! Taxă în Mamaia, de 80 de ori mai mare decât în alte zone din Constanța, „reactivată“ de Curtea de Apel (MINUTA)

14 Sep 2023 1023

Taxă în Mamaia, mai mare de aproximativ 80 de ori decât în alte zone din Constanța! Judecătorii explică de ce au anulat parțial HCL privind taxele locale pe 2022 (MOTIVARE)

02 May 2023 3218

Taxa de stațiune transferată în buzunarele turiștilor. Din luna iunie vor mai achita și 1% din valoarea cazării în Mamaia sau Constanța (DOCUMENT)

01 Apr 2023 2564

Sondaj O nouă taxă pentru Mamaia? Respondenții au spus „Nu“!

27 Mar 2023 1536

Sondaj de opinie Taxă specială - Considerați oportună introducerea unei noi taxe pentru stațiunea Mamaia?

20 Mar 2023 2133

Cine trebuie să plătească taxa de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Constanța?

07 Feb 2023 2996

Ministerul Turismului cere modificarea statutului Organizației de Management al Destinației Constanța - Mamaia. Câți bani sunt în conturile Asociației din taxa de promovare?(DOCUMENTE)

27 Jan 2023 2718

Câți bani au fost colectați din plata taxelor de parcare în Constanța și Mamaia până la introducerea gratuității pe timpul nopții? (DOCUMENTE)

30 Jul 2022 8894