Un polițist din Constanța a refuzat 4000 de euro mită! Judecătorii au rămas în pronunțare

  • În cursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, spun procurorii, însă în faţa instanţei de judecată a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta săvârşită.
  • Constatând că gradul de pericol social al faptei este unul mediu prin raportare la circumstanţele reale şi personale ale inculpatului se apreciază că aplicarea unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, cuantum suficient în opinia instanței pentru a atingerea scopului, pentru a îndeplini funcțiile de constrângere, de reeducare și de exemplaritate a pedepsei.
  • Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.


Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au rămas în pronunțare în apelul dosarului în care un tânăr din oraș ar fi încercat să mituiască un polițist din IPJ Constanța cu suma de 4.000 de euro!


Oricare va fi decizia magistraților de la Curtea de Apel, aceasta va fi definitivă!


Prezenta cauză a fost soluționată de Tribunalul Constanța, în primă instanță, prin condamnarea inculpatului la 1 an şi 10 luni închisoare cu executare - pedeapsa fiind obținută prin contopire.


Totodată, judecătorii au dispus confiscarea specială a sumei de 4.000 euro, depuse la Unicredit Bank.
 

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

La data de 31.05.2022, în jurul orei 13:20, inculpatul a remis unui agent de poliție (...) suma de 4.000 de euro, în bancnote a câte 50 euro, în timp ce se afla în autoturismul funcționarului (...), parcat în fața sediului unității de poliție, pentru ca acesta să nu-i întocmească dosar penal cu privire la depistarea în trafic din data de 28.05.2022, când a fost surprins de către organele de poliție conducând un autoturism, pe DJ. 226, având permisul de conducere anulat, după care a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, inculpatul s-a prezentat din nou la sediul unităţii de poliţie, singur, și i-a oferit lucrătorului de poliţie suma de 4.000 de euro, în scopul menționat.

„Remiterea sumei de bani a avut loc în autoturismul marca (...), aparținând lucrătorului, ce era parcat în fața sediului unității de poliție, întrucât, în cadrul unei discuții inițiale purtate în incinta sediului, inculpatul și-a exprimat temerea privind remiterea unei sume de bani în interiorul instituției, gândindu-se că activitatea ar fi putut fi surprinsă de camere de supraveghere“, se mai arată în actul de sesizare a instanței.

„Imediat după ce inculpatul a remis suma de bani, prin plasarea plicului în care se regăseau 80 de bancnote a câte 50 de euro, în torpedoul autoturismului menționat (în prezența polițistului), lucrătorii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Constanța au intervenit, sus-numitul refuzând să facă orice fel de afirmații“, conform magistraților.

 

Din motivarea primei instanțe

Pentru a stabili în concret pedeapsa, instanţa va avea în vedere că pedeapsa este o măsura de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni; de asemenea, instanţa va ţine cont şi de faptul că prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferinţe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.

Astfel, la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, instanța va avea în vedere prevederile art. 74 C.pen., care stabilesc criteriile generale de individualizare a pedepsei: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce priveşte profilul inculpatului, instanţa reţine că acesta este cetăţean român, este necăsătorit, nu are ocupație şi este cunoscut cu antecedente penale aşa cum s-a arătat anterior.

În cursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, însă în faţa instanţei de judecată a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta săvârşită.

Potrivit dispoziţiilor art 290 alin 1 C.pen pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în urma aplicării prevederilor art 396 alin 10 C.p.p. limitele pedepsei închisorii sunt de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni.

Pentru aceste motive, constatând că gradul de pericol social al faptei este unul mediu prin raportare la circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, se apreciază că aplicarea unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, cuantum suficient în opinia instanței pentru a atingerea scopului, pentru a îndeplini funcțiile de constrângere, de reeducare și de exemplaritate a pedepsei.

Sursa: portal instanțe de judecată și rejust.ro

Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Caz incredibil instrumentat de procurorii din Constanța!
Polițist trimis în judecată pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

nume

11 Sep, 2023 07:31

" PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal. " Cum adica, echilibru, cine stabileste echilibrul si cum se defineste ?

Articole asemanatoare

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 756

Un polițist rutier din Constanța a refuzat 1000 de euro mită! Sentință definitivă

26 Nov 2023 1129

Interceptări Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța care a refuzat mită 4000 de euro!

28 Sep 2023 1543

Tupeu! A încercat să mituiască un polițist chiar în sediul Poliției Rutiere Constanța! Condamnare cu executare și banii confiscați

29 Jun 2023 3234

Interceptări Motivarea judecătorilor în dosarul polițistului din Constanța care a refuzat 4000 de euro mită!

27 Jun 2023 30623

Un polițist din Constanța a refuzat mită 50 de euro! Prima condamnare. Dosarul, în apel

20 Apr 2023 1353

Un șofer din Constanța a încercat să corupă un polițist cu 4000 de euro! Condamnare. Dosarul în apel

13 Apr 2023 4944

Surse DNA Constanța a trimis în judecată doi vameși și un polițist de frontieră

16 Mar 2023 4858

Interceptări halucinante dintr-un dosar de mită! Polițist – „Dacă vreți, mergem la sânge“. Inculpat – „Mai bine mergem la un bancomat“

17 Nov 2022 4194

Cu executare pentru un fost polițist rutier din Tulcea! Anunțul judecătorilor din Constanța

05 Nov 2022 2332

Flagrant Un polițist din Constanța a refuzat să se lase mituit! Iată ce s-a întâmplat. Final de anchetă

23 Sep 2022 2162

Un polițist din Constanța a refuzat o mită de 3000 de lei! Începe procesul!

06 Aug 2022 2398

Acuzat de luare de mită Cu executare pentru un polițist IPJ Constanța. Dosarul, în apel

26 Jul 2022 2822

Închisoare cu executare pentru un fost polițist din Constanța! Dosarul s-ar putea rejudeca

19 Jul 2022 4162

„Îți promit că în 3 luni maxim tu o să ai permisu în mână. O să dau clasare“ Motivarea judecătorilor în cazul polițistului din IPJ Constanța acuzat de luare de mită!

14 Jul 2022 11127