UPDATEBiroul Permanent Local al PNL Constanța se reunește de la ora 17.00. Validarea candidatului pentru Primărie va avea loc sâmbătă! (galerie foto)

Biroul Permanent Local al PNL Constanța se reunește de la ora 17.00 la sediul de pe bulevardul Ferdinand.

În cadrul ședinței, membri biroului vor vota propunerea filialei municipale pentru funcția de primar al municipiului Constanța. Candidatura urmează să fie validate ulterior de Biroul Județean și de Biroul Național. Vă reamintim că, pentru cea mai importantă primărie din judeţ, Primăria municipiului Constanţa, PNL are în acest moment două variante: una internă, Ionuț Rusu şi o alta externă şi controversată, senatorul, Vergil Chițac.

Pentru liberalii de la Constanţa, această săptămână este una de foc, sâmbătă urmează să se întrunească și Biroul Permanent Judeţean, în cadrul cărora liberalii trebuie să-şi desemneze candidatul pentru Consiliul Judeţean Constanţa şi pcandidații pentru primăriile din judeţ.

Totodată, Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat luni, 9 martie, pentru a decide candidaţii la alegerile locale în toate judeţele şi în municipiile reşedinţă de judeţ.

În ceea ce priveşte desemnarea candidatului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, liberalii au de ales cea mai bună variantă din rândul organizației, potrivit conducerii organizației.

UPDATE 1:
Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța : „Astăzi am avut o ședință mai mult informală pentru pregătirea alegerilor locale. M-am asigurat că toate OSV-urile sunt pregătite, ne pregătim să lansăm candidații. Nu am discutat lista de consilieri locali, i-am informat că discuțiile cu Vergil Chițac despre Constanța s-au armonizat. Sâmbătă în Consiliul județean vom discuta despre toate candidaturile. Ulterior, le vom transmite către București. La nivel local, toate deciziile legate de candidaturi vor fi luate sâmbăta ".

Tot astăzi, Huțucă a cerut colegilor un mandat de negociere cu USR PLUS. Negocierile vizează un consens ori înainte ori după alegeri.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 487

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 487

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 615

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 730

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 617

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 646

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 359

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 556

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 447

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 860

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1396

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 577

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 594

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 943

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1669