Cartonaş galben pentru Decebal Făgădău Deputatul Mihai Tararache - „Betonarea rămâne un sport local practicat intensiv“

Deputatul de Constanţa Mihai Tararache a acordat, vineri, în contextul unei conferinţe de presă, două cartonaşe galbene. Primul i-a revenit „echipei Mazăre - Făgădău, pentru distrugerea sistematică a spaţiului verde din Constanţa“, după cum a declarat parlamentarul.

Pe cel de-al doilea l-a rezervat constănţenilor, de la care aşteaptă ca, anul viitor, să folosească acest cartonaş simbolic „pentru a-i scoate definitiv din istoria oraşului, la alegerile din 2016, pe toţi cei ce reprezintă acest regim nociv pentru mediul înconjurător“, aşa cum a explicat deputatul PNL.

„A asistat la genocidul desfăşurat împotriva a tot ceea ce este verde“

Deputatul a decis să facă acest gest tocmai vineri, de Ziua Mediului, ca o reacţie la faptul că, în opinia sa, oraşul Constanţa este asaltat de betoane. „Decebal Făgădău, venit în funcţia de viceprimar din postura de şef al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, adică un iubitor al mediului, a asistat timp de opt ani, tacit, din spatele «patronului său», domnul Mazăre, la genocidul desfăşurat împotriva a tot ceea ce e verde în Constanţa şi pare că şi-a învăţat bine lecţia, pe care a preluat-o şi o desăvârşeşte în scurtul său mandat de primar“, a declarat Mihai Tararache, în contextul conferinţei de presă susţinute vineri. Totodată, el a precizat că a făcut o interpelare ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, cu privire la spaţiul verde din Constanţa. „Cred că în Constanţa stăm foarte rău la acest capitol şi avem o suprafaţă verde pe cap de locuitor mai mică decât în restul regiunilor, însă vreau să aflu din punct de vedere statistic cum stăm mai exact la acest capitol, ce măsuri ar putea fi luate în acest sens. Dacă la nivel administrativ nu avem o administraţie care să iubească mediul, măcar la nivel legislativ să vedem cum stăm“, a declarat acesta.

În loc de urări de Ziua Mediului...

Parlamentarul a adăugat că municipiul Constanţa ar trebui să fie un oraş al spaţiilor verzi de mare întindere, Tăbăcărie fiind unul dintre cele mai mari parcuri, dar care zace în mizerie, fiind sufocat de betoane. „Parcurile n-au găsit un salvator în domnul primar de astăzi, verdele e la fel de urât, coşurile de gunoi lipsesc în continuare din oraş, mizeria predomină, iar proiectele rezidenţiale continuă să se ridice, în dauna unui oraş curat. Betonarea rămâne un sport local practicat intensiv“, a spus parlamentarul de Constanţa. De aceea, el a decis să tragă un semnal de alarmă, oferindu-i viceprimarului cu atribuţii de primar al Constanţei o diplomă de „doctor“. „Îi acord domnului Decebal «betoane» Făgădău, pentru că, din 2004 şi până acum, şi-a câştigat, prin tot ce a făcut, acest supranume, titlul de doctor în masacrarea spaţiilor verzi din Constanţa“, a declarat deputatul Mihai Tararache.
 
Facem precizarea că am încercat să obţinem de la Decebal Făgădău un punct de vedere cu privire la declaraţiile politice ale deputatului Mihai Tararache, însă acesta nu a răspuns apelurilor şi mesajelor noastre. Dacă o va face, vom publica răspunsul său într-o ediţie viitoare.
 
Nu în ultimul rând, parlamentarul a ţinut să precizeze şi faptul că susţine mult-aşteptatul proiect legislativ al voucherelor de vacanţă, pentru care partidul din care face parte a luptat în ultimul an. Rămânând tot în sfera turismului, parlamentarul a declarat că l-a interpelat pe ministrul Transporturilor, Ioan Rus, cu privire la Gara Maritimă din Constanţa, „obiectiv care ar putea deveni cu succes unul turistic, dar care este insuficient mediatizat“, a mai spus Tararache.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța O nouă firmă de plasarea a forței de muncă, în stațiunea Mamaia

02 Jul 2023 1381

Bolboceanu şi Tararache, chemaţi la judecată Enel află la anul dacă îşi recuperează banii de la SC Latora Int SRL

24 Nov 2016 3044

UPDATE. Dragomir îi cere să revină asupra deciziei Tensiuni la PNL. Lupu şi-a dat demisia din funcţiile politice

24 Sep 2016 3905

În dezbatere la Senat Șase parlamentari de Constanța susțin înființarea instituției Avocatul Copilului

27 Jul 2016 3479

Mihai Tararache şi Paul Rădulescu vor amenaja un sector de plajă în Mamaia

20 Apr 2016 3295

Din 21, doar şase au „stresat“ miniştrii în aprilie „Curiozităţi“ şi intervenţii ale parlamentarilor de Constanţa

19 Apr 2016 3942

Nedreptăţi nesesizate la timp, îndreptate în an electoral Proiecte de lege pentru persoanele cu handicap (documente)

19 Apr 2016 5458

Mihai Tararache - „Oprirea serviciului de radioterapie a generat o situație similară cu a unei crime cu premeditare“

11 Apr 2016 2585

Întrebare către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

07 Apr 2016 1801

Propunere PNL - Program Naţional de Prevenţie, dar… Apare Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate!? (document)

03 Feb 2016 3466

PNL insistă pe ideea alegerii primarilor din două tururi

25 Jan 2016 3490

UPDATE2 - PNL Constanța își evaluează candidații pentru alegerile locale de anul acesta (galerie foto)

24 Jan 2016 3067

Politicienii din Constanța, „apreciați“ de Crăciun și de Revelion. Gigi Chiru și Mihai Tararache, peste Făgădău și Chițac

04 Jan 2016 3853

PNL Constanța în pierdere în 2015

29 Dec 2015 3811

Sondajul pentru Primărie, ţinut la sertar de PNL Constanţa Privire de ansamblu asupra candidaţilor şi concluziile sociologilor

11 Dec 2015 4190