Conducerea SC Arimex Comexim 2000 a pregătit surprize de 1 Iunie Albă ca Zăpada şi clovn pentru copii internaţi la SCJU (galerie foto)

cantina-cantina_1.jpgPeste 60 de copii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la Pediatrie, Chirurgie Pediatrică, Ortopedie şi ORL au avut parte ieri, de ziua lor, de un cadou minunat: pachete cu dulciuri şi fructe, coifuri, dar şi un clovn şi o Albă-ca-Zăpada care i-au amuzat, le-au făcut animăluţe din baloane şi i-au pictat pe faţă

Această acţiune a conducerii firmei care se ocupă de pregătirea meselor zilnice pentru pacienţii SCJU a mai avut loc şi anul trecut.

Conducerea Arimex Comexim 2000, firmă care se ocupă de pregătirea hranei pacienţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi nu numai, a venit ieri, cu o surpriză pentru pacienţii cei mai mici ai instituţiei spitaliceşti.

cantina_2.jpgAceiaşi clovni care au venit şi anul trecut să-i bucure pe cei mici au fost prezenţi ieri la Spitalul Judeţean, unde au împărţit, împreună cu angajaţii societăţii, pachete cu fructe şi dulciuri. Copiii, cu mic, cu mare, însoţiţi de mămici sau singuri, au venit cu nerăbdare în holul de la etajul 6 al SCJU pentru a primi vizita matinală a personajelor de basm. Clovnul a fost cel care le-a descreţit frunţile prichindeilor care, în ciuda vârstei fragede pe care o au, sunt nevoiţi să stea în spital alături de mămicile lor pentru a-şi trata afecţiunile. Acesta le-a spus glume, le-a făcut diferite figurine din baloane şi a încercat să-i scoată din starea pe care prezenţa într-un astfel de loc ţi-o creează.

cantina_copii.jpgA venit şi Albă-ca-Zăpada, pe care toţi copii o ştiu din poveşti, însă de această dată singură, dar a încercat pe cât posibil să-i transforme pe cei mici în piticii ei, pictându-i pe fiecare pe faţă, transformându-i în diferite personaje de poveste. Oaspeţii au mers mai apoi şi pe la saloanele de chirurgie ortopedică, unde au împărţit cadouri, baloane şi le-au adus un zâmbet pe chip şi celor care sunt nevoiţi să stea în pat din cauza afecţiunile pe care le au. Pe lângă bucuria aducerii personajelor de basm lângă patul de spital, conducerea Arimex Comexim 2000 a pregătit micilor pacienţi un meniu aşa cum le place lor: piure cu şniţel de pui, portocale, mere, dar şi cozonac bun, budincă de macaroane cu brânză şi stafide. Cozonacii pentru copii şi pentru toţi ceilalţi pacienţi internaţi au venit de la Dobrogea Grup, care a donat 1.000 de cozonaci pentru ieri, dar şi pentru azi, când creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 462

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 556

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța, asigurat prin Omniasig Vienna Insurance Group SA (DOCUMENT)

31 Mar 2024 610

Ședință CJ Constanța Se modifică structura organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța

26 Mar 2024 679

Ședință CJC Se aprobă costurile proiectului „Construire Corp nou - Urgențe - Traumatologie din cadrul SCJU Constanța" (DOCUMENT)

24 Mar 2024 554

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța cumpără oxigen medical lichid. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

06 Mar 2024 747

Cel mai nou şi performant sistem de chirurgie robotică a genunchiului, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

21 Feb 2024 819

LIVE VIDEO+TEXT Spitalul Modular din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, inaugurat. Mai multe oficialități, prezente la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Feb 2024 1555

UPDATE Atac cibernetic masiv în spitalele din țară! Sunt afectate Spitalul Județean Constanța și Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu" Constanța

12 Feb 2024 1540

Averea și interesele Marietei Stași, membru supleant în CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 742

Declarații de avere Enache Bucovală, de la Bueno Comp SRL, membru CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 1121

Declarații de avere Constanța Valerica Constantin, director financiar contabil la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“, averea și interesele (DOCUMENTE)

05 Feb 2024 993

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, la ora bilanțului! Peste 76.000 de pacienți tratați în 2023

10 Jan 2024 723

Tragedie A murit eleva grav rănită după prăbușirea internatului de la Odorheiu Secuiesc

09 Jan 2024 901

SCJU Constanța 15 bebeluși s-au născut în prima zi din anul 2024!

03 Jan 2024 902