Liberalii susţin alocarea de fonduri europene pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor

Potrivit statisticilor din decembrie 2013, unul din patru tineri cu vârsta sub 25 de ani la nivelul Uniunii Europene este şomer. Pentru a asigura sustenabilitatea sistemelor sociale, se impune crearea unui cadru adecvat pentru ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor. În opinia liberalilor, persoanele tinere sunt motorul creşterii economice viitoare a României şi a Europei. De aceea, pentru perioada 2014 - 2020, PNL va iniţia şi va vota în Parlamentul European politici menite să aducă tinerii în centrul atenţiei în ceea ce priveşte dezvoltarea lor educaţională şi profesională. Mai exact, PNL va prioritiza educaţia şi instruirea profesională, „prin încurajarea corelării calificativelor cu cerinţele pe piaţa muncii şi cooperarea între universităţi şi mediul privat“, se menţionează într-un comunicat de presă.
În această ordine de idei, liberalii propun folosirea de fonduri europene pentru finanţarea dezvoltării bazelor de producţie şi practică ale universităţilor, astfel încât, la sfârşitul studiilor, tinerii să aibă deja experienţa practică solicitată de angajatori. Mai mult, liberalii spun că vor susţine facilităţi fiscale pentru companiile care angajează tineri prin Programul european pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EaSI), axat pe instrumente de combatere a şomajului în rândul tinerilor, precum asigurarea micro-finanţării şi a antreprenoriatului social.
„PNL va face toţi paşii necesari pentru implementarea Garanţiei pentru tineri, acţiune pregătitoare destinată statelor membre, menită să ofere tinerilor locuri de muncă de calitate sau stagii de practică, acces la educaţie, programe de formare sau de reconversie, în termen de patru luni de la finalizarea studiilor“, susţin liberalii. Ei menţionează că aceste scheme pot fi finanţate prin intermediul Fondului Social European şi al  Iniţiativei „Locuri de muncă pentru tineri“, care beneficiază împreună de un buget total de 6 miliarde de euro.
PNL susţine acordarea de fonduri pentru reconversia profesională a tinerilor prin Fondul European pentru Globalizare. „Nu în ultimul rând, susţinem intensificarea programelor de schimburi între universităţi, centre de cercetare şi companii, prin alinierea curriculei prin obiectivele de cercetare care să corespundă nevoilor sectorului privat“, adaugă liberalii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 532

Cine sunt candidații PNL la primăriile din județul Constanța. Lista oficială (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 3409

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1327

ZIUA LIVE Septimiu Bourceanu (PNL) - „Dacă la Constanța era blat, PSD nu avea contracandidați"! (VIDEO)

10 Apr 2024 772

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 713

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1909

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 621

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 1060

ZIUA LIVE. Florin Mitroi „Nu voi face eu anunțul referitor la o potențială candidatură. Partidul va stabili cine candidează. Și alți colegi stau bine în sondaje”! (VIDEO)

23 Jan 2024 1661

ZIUA LIVE Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi - „Comuna Valu lui Traian este în plină dezvoltare și cea mai frumoasă din județul Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 2410

ZIUA LIVE. Anul electoral 2024. Mize și scenarii pentru Constanța!

22 Jan 2024 1308

Ludovic Orban respinge orice posibilă colaborare cu PNL

20 Jan 2024 966

Gepeto Impex SA și Bowel Processing SA, controlate de foștii liberali Boroianu și Muhscină, noi linii de credit în cadrul Programului IMM Invest Plus

11 Jan 2024 940

Demisie în rândul consilierilor liberali de la Năvodari Costina Paraschiv revine în Consiliul Local

08 Jan 2024 729

Ședință CJ Constanța Ce sume vor primi primăriile din județ, pentru susținerea proiectelor locale?

22 Dec 2023 1202