Politic

LIVE TEXTUltima săptămână de campanie. Stroe Felix a prezentat contractele lui Barna cu Prefectura Constanța


În aceste momente, liderii PSD ai judeţului Constanţa susțin o conferință de presă la sediul partidului din municipiu.

Participă președintele organizației, Stroe Felix și parlamentarii Radu Babuș, George Vișan și Ștefan Mihu.

Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor, președintele PSD Constanța spune că este mulțumit de cum s-a desfășurat campania, o campanie civilizată, chiar dacă se duce o luptă grea.

Stroe Felix a afirmat că Partidul Social Democrat este convins că Viorica Dancilă va întra în turul al doilea al prezidențialelor.

Felix Stroe a mai afirmat că își dorește ca românii să trăiască la fel de bine și sub guvernul Orban, cum s-a întâmplat sub guvernul PSD, să crească în continuare pensiile, să se realizeze investiții în sănătate: "constat cu plăcere ca 90% din programul de guvernare al PNL este de sorginte social-democrată," a afirmat președintele PSD Constanța.

Stroe mai spune că de luni probabil, președintele Iohannis va avea propriul guvern, cu a căror măsuri, PSD nu este de acord, cum ar fi: suspendarea unor programe în agricultură, comasare spitale sau reinstaurarea austerității.

UPDATE

Stroe Felix a prezentat două contracte ale lui Dan Barna câștigate la nivelul Prefecturii Constanța. Este vorba despre contracte din 2010 și 2015. Aceste contracte au fost atribuite direct firmei lui Dan Barna în timpul mandatelor de prefect ale lui Claudiu Palaz, respectiv Radu Volcinshi.

Stroe nu spune că aceste contracte sunt ilegale, susține doar că nu trebuie să se discute cu dublă măsură când vine vorba despre contractele pesediștilor versus contractelor altor competitori electorali.

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferință comună PSD-PNȚCD la Constanța. Felix Stroe anunță liste comune cu ţărăniştii la alegerile locale (galerie foto)

18 Nov 2019 1230

Iohannis, atac furibund la PSD Declarații de presă după turul I al alegerilor prezidențiale

13 Nov 2019 420

Nicolae Roșu, ales președintele Organizației Județene de Tineret a PSD Constanța

04 Oct 2019 1424

UPDATE 5 Conferinţă de presă la PSD Constanţa. Comunicări importante (galerie foto)

04 Oct 2019 1175

Conferinţa judeţeană a PSD Constanţa are loc la Centrul pentru Tineret „Jean Constantin“. Lista candidaturilor, deschisă

27 Aug 2019 1482

Decebal Făgădău (PSD) - „La Constanța, plecăm în alegerile prezidențiale de pe locul trei. Firește, ne propunem o evoluție“

01 Aug 2019 1141

UPDATE Cum arată echipa lui Făgădău de la PSD (galerie foto)

25 Jul 2019 2485

Decebal Făgădău, candidat unic pentru funcţia de preşedinte al filialei municipale a PSD Constanţa?!

24 Jul 2019 1319

PSD Constanța îl susține pe Felix Stroe la funcţia de Secretar General al Partidului Social Democrat (galerie foto)

19 Jun 2019 1675

Ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, participă la o conferință la sediul PSD Constanța (galerie foto+video)

20 Mar 2019 807

Ce spune Liviu Dragnea despre candidatul PSD la alegerile prezidențiale din acest an

03 Mar 2019 645

Liderul PSD, Liviu Dragnea întâmpinat cu huiduieli de un grup de protestatari la Caraș-Severin

02 Mar 2019 764

Preşedintele ALDE Constanţa, către şefii PSD Constanţa - "Minciuna are picioare scurte"

01 Mar 2019 1087

Dragnea a spus când va fi următorul referendum, în România, şi pentru ce

01 Sep 2018 1164

Senatorul Nicolae Moga, despre proiectul dezvoltării alimentării cu gaze a judeţului Constanţa. Legea offshore nu va afecta proiectul BRUA! (galerie foto)

25 Aug 2018 2504