Nicolae Ciucă Prioritățile programului de guvernare sunt criza sanitară și creșterea prețurilor la energie și gaze

  • Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a depus lista miniștrilor guvernului pentru care va cere încrederea Parlamentului.
  • Programul de guvernare este centrat pe rezolvarea crizei sanitare și a creșterii prețurilor la energie și gaze.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat, sâmbătă, că a depus la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri ai Cabinetului său, subliniind că documentul programatic este centrat pe măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate pentru a rezolva criza pandemică.

"Am depus la Camera Deputaţilor şi Senat programul de guvernare şi lista Cabinetului. Programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate la nivelul Guvernului pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, o altă prioritate e cea legată de creşterea preţurilor la energie, gaze naturale, preţurile la alimente.

Sunt foarte încrezător că prin acest program putem să continuăm ceea ce s-a realizat și menționez că programul nu e nou, am analizat tot ce s-a realizat din vechiul program și am asigurat partea de continuitate și coerență cu PNRR", a declarat Nicolae Ciucă, la Parlament.

Sursă foto: Facebook.com/ Nicolae Ionel Ciucă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 402

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 447

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 950

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 736

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1348

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 801

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 374

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 602

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 988

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 630

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1221

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 604

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 713

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 802

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 799