PNL Constanţa strânge semnături pentru montarea de limitatoare de viteză în dreptul grădiniţei din Horia, aflată pe drumul judeţean

Liberalii constănţeni au strâns semnături pentru soluţionarea unor probleme cu care se confruntă comunitatea din comuna Horia. Una dintre problemele semnalate de cetăţeni şi care ar trebui rezolvată de autorităţile judeţene priveşte montarea de limitatoare de viteză în dreptul grădiniţei aflate pe drumul judeţean, reducând astfel riscul de accidente pentru cei mici. De asemenea, trecerile de pietoni de lângă această grădiniţă sunt prost semnalizate şi nu există noţiunea de presemnalizare, obligatorie în astfel de cazuri.
 
Totodată, în urma sesizărilor venite din partea localnicilor, liberalii vor solicita administratorilor drumului ca pe raza localităţii Horia să fie interzis tranzitul vehiculelor de mare tonaj, pentru a preveni distrugerea locuinţelor sătenilor, care se află în vecinătatea drumului judeţean.
 
„Stând de vorbă cu cetăţeni din toată comuna, care s-au plâns că se cutremură casele când trec camioanele încărcate prin localitate, chiar dacă stau şi la zeci de metri de DJ 223, este clar că e nevoie să se facă ceva. Singura excepţie propusă de noi este ca autovehiculele aparţinând localnicilor şi societăţilor comerciale care activează pe raza comunei să fie exceptate de la interdicţie. Oamenii au fost foarte receptivi şi interesaţi de această iniţiativă, având în vedere că am strâns peste 120 de semnături în doar câteva ore, dintr-o populaţie totală (şi reală) de aproximativ 750 de cetăţeni”, a subliniat consilierul judeţean PNL Bogdan Bola, care a luat parte la strângerea de semnături.
 
Menţionăm că, de la finalul săptămânii trecute, PNL are un nou preşedinte al Organizaţiei Horia, în persoana consilierului local Nicolae Ioniţă.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 403

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 428

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 591

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 689

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 613

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 636

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 355

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 551

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 441

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 846

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1388

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 571

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 589

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 943

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1664