Provocare sau teribilism în USR?! Obiectivul fixat pentru alegerile parlamentare - între 20 şi 30 la sută în municipiul Constanţa!

 

Uniunea Salvaţi Bucureştiul, identificată cu Nicuşor Dan, care a ieşit pe locul doi la alegerile locale 2016 în Bucureşti, se transformă în Uniunea Salvaţi România (USR) şi se pregăteşte de alegerile parlamentare. Filiala Constanţa a USR va fi constituită până în luna septembrie.
 
Ieri, la Constanţa a avut loc o întâlnire cu grupul de lucru de simpatizanţi, format din 20 de persoane, dar care este în continuă creştere, după cum a afirmat Florin Grigorescu, responsabil extindere USR în zona Sud-Est. Unul dintre membrii fondatori ai USR Constanţa, Răzvan Andrei, a trăit în ultimii ani în Bucureşti şi a colaborat cu USB.

Autonomie şi reprezentativitate

Filiala Constanţa va avea autonomie şi putere de decizie în desemnarea conducerii, dar şi a candidaţilor la parlamentare. Centrul va avea drept de veto asupra candidaţilor asupra cărora planează suspiciuni şi a filialelor care vor derapa şi, prin urmare, vor fi desfiinţate. Pe plan local, alianţele nu se vor realiza decât cu partide politice locale şi neparlamentare, însă Constanţa nu are astfel de formaţiuni născute în ultimii ani.
 
Reprezentanţii USR îşi doresc ca filialele să aibă reprezentativitate şi să nu fie confiscate de o gaşcă de persoane tributare unei ideologii. Liderii de la Bucureşti au transmis că susţin orice formă asociativă cetăţenească ca formă de reprezentare civică, USR constituindu-se într-o platformă pentru acestea.

„Idealismul nostru ar putea funcţiona“

Pentru parlamentare, Clotilde Armand, franţuzoaica ce a candidat fără succes la Primăria Sectorului 1, spune că USR vrea să câştige un procent de 10% din voturi la nivel naţional. De la Constanţa sunt aşteptări mari, adepţii USR având o misiune grea: 20-30% din voturi!
 
„USR va fi caracterizată, ca şi până în prezent, de o politică de bună guvernare şi de dezbatere publică. Am trăit această experienţă la Bucureşti şi suntem convinşi că şi la Constanţa se poate. În patru ani, viitorul primar la Constanţei va fi din USR“, a mai afirmat Armand.
 
Codul etic va fi respectat cu sfinţenie, a mai spus Armand, şi tocmai din acest motiv cei care au făcut parte din formaţiunile politice deja existente şi vor dori să se alăture acestui proiect vor fi respinşi din start. „Nu vrem să ne infestăm“, a adăugat Clotilde. Un exemplu în acest sens este fostul consilier judeţean PPDD Gabriel Mascaş, care nu a fost primit în rândurile USR pentru că nu corespundea etic şi ideologic.
 
La rândul său, Florin Grigorescu, responsabil extindere USR în zona Sud-Est, a afirmat că a asistat deja la naşterea unui partid, iar acum asistă la naşterea fiilor lui, de unde vine şi cuvântul „filială“. „USR are o stare latentă în teritoriu pe care, împreună cu colegii mei, o ajut să prindă contur!“

Nimic despre problemele reale ale Constanţei!

Probabil este prematur, sunt încă neorganizaţi sau cunosc extrem de puţin vulnerabilităţile locale, însă în discuţia cu grupul local de simpatizanţi nu s-a pus niciun moment în discuţie rezolvarea problemelor reale ale Constanţei sau transformarea într-o administraţie cu adevărat publică în municipiu! La întâlnire au participat şi câteva persoane implicate în acţiuni cu caracter civic, cum este avocatul Ion Stelian-Cristian, fostul primar Corneliu Neagoe, dar şi o serie de activişti care s-au pierdut pe drum după momentul Colectiv.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 479

Lista candidaților ADU la Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 731

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 556

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 632

Comunicat oficial Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a fost trimisă în judecată!

25 Apr 2024 477

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 809

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 555

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 477

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 796

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1096

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 587

ZIUA LIVE Planuri și proiecte asumate pentru viitorul comunei Tortoman, alături de candidatul USR, Gabriel Cateliu

22 Apr 2024 585

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 533

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 588

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 601