Cum a fost prins Bogdan Olteanu S-ar fi întâlnit cu Vântu în Delta Dunării. Banii ar fi fost scoşi din Bulgaria (document)



ZIUA de Constanţa prezintă referatul propunerii de arestare formulat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie pe numele lui Bogdan Olteanu pentru „săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă“.
 

„În perioada iulie - noiembrie 2008, a solicitat şi primit de la (...) un milion de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii lui (...) pe postul de guvernator al Deltei Dunării“, conform referatului DNA.

 
„Interesul lui în legătură cu numirea guvernatorului era în primul rând economic, legat de faptul că o parte din proprietăţile sale imobiliare se aflau în Deltă, şi, totodată, aici petrecea o mare parte a timpului, exprimându-şi intenţia de a transforma Delta într-o destinaţie de turism exclusivist. În acest context, punerea în aplicare a planurilor (...) de dezvoltare a Deltei Dunării erau legate de persoana celui care conduce rezervaţia şi autoriza unele categorii de activităţi economice care puteau fi desfăşurate“, potrivit DNA.

„Suma a fost retrasă în numerar“

Suma de un milion de euro care ar fi fost primită de Bogdan Olteanu de la Sorin Ovidiu Vântu pentru a determina numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării ar fi fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăți înregistrate în SUA și apoi ar fi fost retrasă în numerar în trei zile consecutive, aşa cum reiese din referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a lui Olteanu.
 
„(...) i-a cerut (...), persoana care se ocupa de firmele sale din alte jurisdicții, să transfere suma de 1 milion de euro din contul bancar deschis în Cipru de una dintre aceste societăți (...) în contul unei societăți care urma să îi fie indicat de (...) sau fiul acestuia (...). În consecință, a avut loc o întâlnire între (...) și (...), care i-a indicat societatea IT (...), înregistrată în SUA (Delaware), care avea deschis un cont bancar în Bulgaria. Potrivit (...), la data de 22.10.2008 (...) Cipru a transferat un milion de euro în contul deținut de societatea IT (...), de unde suma a fost retrasă în numerar de (...) în datele de 28, 29 și 30 octombrie 2008“, spun procurorii DNA.
 
„După câteva zile, (...), la solicitarea lui (...), a remis această sumă lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul (...). Atât (...), cât şi (...) au luat la cunoştinţă că aceşti bani au fost daţi pentru numirea lui (...) ca guvernator al Deltei Dunării. Totodată, (...) şi (...) au aflat după consumarea faptelor că (...) a plătit o sumă de bani pentru a determina numirea persoanei dorite în funcţia de guvernator“, mai arată procurorii.

Bogdan Olteanu, plasat în arest la domiciliu

„Din dispoziția lui (...), în vara și toamna anului 2008 (...) (directorul (...) — (...) SRL) s-a întâlnit cu Bogdan Olteanu și i-a oferit consultanță pentru campania electorală desfășurată pe parcursul anului 2008. Totodată, o echipă din cadrul (...) a realizat mai multe lucrări de analiză politică și sondaje de opinie, lucrări care au fost puse la dispoziție lui Bogdan Olteanu. (...) Prețul serviciilor prestate de echipa lui (...) era de câteva zeci de mii de euro, Bogdan Olteanu neachitând contravaloarea acestora. În condițiile în care (...) era acționarul real al (...), aceste servicii reprezintă la rândul lor un folos material furnizat în schimbul influenței exercitate de Bogdan Olteanu“, se arată în documentul citat. 
 
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, a decis instanţa supremă, care a respins cererea procurorilor DNA de a-l aresta preventiv. Procurorii pot ataca decizia. Olteanu a părăsit arestul poliţiei după expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, emisă de procurori în dimineaţa zilei de vineri.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studentă a Universității Ovidius, premiată în cadrul concursului „Tineri ambasadori ai României”, organizat de MAE

11 May 2023 1143

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 august 2022

11 Aug 2022 1672

BC Athletic Neptun Constanța Amintiri cu pionieri, cravata roșie și defilări. Ciorba de perișoare a ajuns în Bulgaria! (GALERIE FOTO)

04 Dec 2021 2652

Șapte afaceriști din Constanța, trimiși în judecată de DNA. Judecata, începută în 2018, amânată pentru octombrie 2021

09 Sep 2021 7350

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 iunie 2021

30 Jun 2021 5275

Șapte afaceriști din Constanța, trimiși în judecată de DNA, în 2018. Care este prejudiciul și în ce stadiu este dosarul

02 Apr 2021 10109

Fostul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

29 Oct 2020 1611

Alexandru Olteanu, al cincilea sezon consecutiv ca antrenor principal la BC Athletic Constanța

26 Aug 2020 3853

Gladiatorii din Tomis joacă din nou pe teren propriu. Meci greu, sâmbătă, care poate decide primul loc!

07 Mar 2020 3758

Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa Constanţa joacă la Tg. Secuiesc pentru primul loc al clasamentului

06 Mar 2020 2400

Fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, condamnat la 7 ani de închisoare

24 Dec 2019 1974

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 iulie 2019

23 Jul 2019 3114

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 6 septembrie 2018

11 Sep 2018 2341

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 iulie 2018

18 Jul 2018 3481

„Constanţa respiră baschet!“ Gladiatorii din Tomis vor intra şi în arena Superligii. Au fost surpriza plăcută a luptelor de calificare

06 Jun 2018 1902