Cuget LiberConstanţa speră la trei spitale de categoria I

Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a propus ca Spitalul Judeţean, Sanatoriul Techirghiol şi Spitalul de Recuperare şi Balneologie Eforie Nord să fie clasate în prima categorie de competenţe.

 

Comisia formată la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a finalizat, ieri, propunerile privind clasificarea unităţilor sanitare în categorii de competenţă şi a transmis-o Ministerului Sănătăţii. Vă prezentăm, în rândurile de mai jos, care sunt propunerile DSP Constanţa, pentru fiecare unitate sanitară în parte:

l Spitalul Judeţean Constanţa este propus spre clasificare în categoria I, având însă obligaţia să îndeplinească două condiţii: să asigure servicii medicale pentru bolnavii cu afecţiuni infecţioase (deja există un protocol încheiat cu Spitalul de Boli Infecţioase) şi să crească numărul pacienţilor internaţi, care provin din alte judeţe. În prezent, doar 10% dintre pacienţi sunt din judeţele învecinate, până la sfârşitul anului procentul lor trebuie să ajungă la 20%.

l Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa este propus pentru încadrare la categoria I M, condiţia fiind însă să crească numărul pacienţilor internaţi, care provin din alte judeţe, de la 20% la 40%, până la sfârşitul anului.

l Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare - propus pentru încadrare la categoria II M.

l Spitalul Municipal Medgidia - propunerea DSP Constanţa este de a fi încadrat în categoria III, dar numai dacă realizează planul de conformare. Adică, dacă actuala conducere va înfiinţa noi secţii, de psihiatrie, de neurologie şi va extinde Camera de gardă. În caz contrar, spitalul va fi clasificat în categoria IV.

l Spitalul Municipal Mangalia - această unitate este propusă pentru clasificare în categoria IV.

l Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia - este propus pentru clasificare în categoria II M, întrucât în această unitate nu există linii de gardă pentru specialităţile paraclinice şi nici activitate didactică şi de cercetare.

 

Propuse pentru categoria I sau II M

l Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol - propunerea DSP este de a fi încadrat în categoriile I sau II M, dar cu plan de conformare. Mai exact, sanatoriul trebuie să asigure linii de gardă pentru specialităţile paraclinice. Ministerul Sănătăţii va decide în ce categorie va fi clasat sanatoriul.

l Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie este propus pentru clasificare în categoria I sau II M. De asemenea, şi în această unitate problema o reprezintă asigurarea liniilor de gardă.

 

Cele mai prost dotate spitale

l Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud - propus pentru încadrare la categoria V.

l Spitalul de Ftiziologie Agigea - este, de asemenea, propus pentru categoria V. Intenţia Consiliului Judeţean Constanţa este însă, de a transforma unitatea într-o secţie exterioară a Spitalului Judeţean.

l Spitalul Orăşenesc Hâr-şova şi Spitalul Orăşenesc Cernavodă sunt propuse pentru clasificare în categoria IV de competenţă. Condiţia este însă ca, până la sfârşitul anului, să-şi angajeze medici, pe toate specialităţile. „În caz contrar, riscă să rămână neclasificate. Ceea ce va însemna că vor primi o finanţare mai mică chiar şi decât categoria V de clasificare", a precizat dr. Constantin Dina, directorul DSP Constanţa.

Propunerile au fost înaintate Ministerului Sănătăţii, care va decide în ce categorie va fi clasat fiecare spital. Clasificarea intră în vigoare de la 1 iunie, moment din care unităţile sanitare vor fi finanţate diferenţiat.

http://www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 495

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

28 Apr 2024 534

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

26 Apr 2024 589

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 422

În Constanța Elevii CNMAIC, premiați la concursul de fizică „Pontus Euxinus"

31 Mar 2024 454

Se fac angajări la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța

30 Mar 2024 1363

Cutremur în Moldova! Iată magnitudinea seismului

28 Mar 2024 796

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 586

Un alt cutremur în România! Unde s-a simțit seismul

10 Mar 2024 760

O nouă autospecială de intervenție la Jandarmeria Tulcea (FOTO)

07 Mar 2024 663

Cumpărări directe Constanța Millennium Development SRL, fără angajați anul trecut și cu peste 1.800 de contracte câștigate, a semnat cu Spitalul de Balneologie Eforie Nord (DOCUMENT)

03 Mar 2024 993

Achiziții Constanța Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord repară camera de recirculare apă sărată bazin hidrokinetoterapie

03 Mar 2024 732

Cutremur în România!

29 Feb 2024 1096

Cutremur în această dimineață în România. Ce magnitudine a avut acesta

16 Feb 2024 1083

Heka Hospital Constanța Descoperă starea inimii tale cu Testul EKG de efort!

13 Feb 2024 994