Telegraf În loc de tren personal… Regio!

Din ciclul „Aceeaşi Mărie, cu o cu totul altă pălărie" face parte şi propunerea ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, care îşi imaginează probabil că, dacă trenurile noastre vor avea nume pretenţioase, problemele infrastructurii CFR vor dispărea.Astfel, odată cu noile nume, trenurile au şi categorisiri de condiţii şi viteză, unele circulă doar noaptea, altele includ destinaţii internaţionale şi trebuie să aibă „clasă de lux". La cum ştim că sunt trenurile noastre, cele mai vechi şi mai puţin performante din lume, potrivit unui Eurostat de anul trecut, să mai comentăm? Inutil să menţionăm şi faptul că... se modifică tarifele! Indiferentă la culorile sumbre ale realităţii, Boagiu va înlocui, până la sfârşitul anului, categoriile de trenuri operate de CFR Călători cu cele din legislaţia europeană. "Pentru realizarea acestei prevederi care presupune transformarea celor patru categorii actuale de trenuri şi anume: intercity, rapid, accelerat, personal, în trenuri Intercity, InterRegio şi Regio sunt necesare modificări legislative, modificarea reglementărilor şi dispoziţiilor profesionale în domeniu, precum şi modificarea variantelor tarifare de vânzare şi implicit a softului de vânzare", se arată într-un proiect de ordin al ministrului Boagiu. Ordinul va intra în vigoare la 11 decembrie, când va intra în vigoare viitorul mers al trenurilor.

INTERCITY, INTERREGIO ŞI REGIO. Astfel, noile categorii de trenuri vor fi Intercity (IC), care la rândul lor se clasifică în Eurocity IC, Euronight IC, Intercity IC şi Intercity Night; InterRegio (IR) - Interregio IR şi Interregio Night şi, respectiv, Regio (R) - Regio Express, Regio şi Regio Urban/Suburban. Trenurile Intercity Eurocity IC operează între oraşele importante, în trafic intern sau internaţional şi respectă în totalitate anumite criterii de calitate, iar cele Euronight circulă în aceleaşi condiţii, însă noaptea. Trenurile Intercity IC operează între oraşele importante, circulă de regulă în timpul zilei, incluzând destinaţii internaţionale, şi asigură o viteză medie de minim 60 kilometri pe oră. În schimb, trenurile Intercity Night circulă noaptea şi trebuie să ofere servicii suplimentare de transport cu vagoane dormit şi/sau cuşetă, iar viteza medie minimă este de 55 kilometri pe oră. Trenurile InterRegio vor opri în principalele gări care asigură conexiuni convenabile cu celelalte trenuri de călători şi vor avea o viteză medie de 45 de kilometri pe oră. Trenurile InterRegio Night vor circula noaptea cu o viteză medie de minim 40 km/oră, vor avea vagoane de dormit şi/sau cuşetă, opriri frecvente, în majoritatea oraşelor din parcurs, şi pot avea vagoane ale operatorilor străini şi pentru transportul autoturismelor. Trenurile de tipul Regio Express vor avea funcţia unor trenuri personale, pentru că vor asigura transportul pentru arii geografice restrânse, la o viteză de minim 35 kilometri pe oră, iar de regulă nu vor circula în intervalul orar 23:00 - 4:00. Trenul Regio este de asemenea ca un personal, respectiv va opri în toate staţiile şi haltele, va circula cu viteza de minim 35 km/oră, iar serviciul de clasa I nu va fi obligatoriu. Pentru asigurarea legăturii, trenurile regio vor fi disponibile obligatoriu, în staţiile noduri de cale ferată, la minim 15 minute după sosirea trenurilor interregio sau intercity şi la sosirea în staţiile noduri de cale ferată cu minim 15 minute înaintea sosirii trenurilor interregio sau intercity. Trenurile de navetişti se vor numi Regio urban şi Regio suburban şi vor circula în jurul oraşelor, vor asigura legăturile la şi de la trenurile interregio. Serviciul de clasa I nu va fi obligatoriu.

telegrafonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR SA printr-o firmă din Constanța, răspuns negativ privind intrarea în legalitate a unei construcții

08 Jan 2023 2319

Vești bune din Italia 10 dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului au fost găsiţi în viaţă

28 Aug 2016 2944

Voceaconstantei.roCamerele Implantabile, un confort pentru pacienții aflați sub tratament chimioterapic

21 Jul 2016 3161

Poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de informare a turiştilor din Vama Veche

07 Jul 2016 3432

Sticla de Aqua Carpatica dispare

23 Jun 2016 4376

Voceaconstantei.ro Hirudoterapia, terapia cu ajutorul lipitorilor

24 Apr 2016 4934

UPDATE 5- Robert Popa, copilul dat dispărut de aseară, a recunoscut că și-a petrecut noaptea la un coleg

26 Nov 2015 4523

Propunere legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român

31 Aug 2015 2251

Andreea Marta, condamnată în dosarul prostituatelor de lux

21 Jul 2015 5287

Romania Comunista sau ultima din CEE

10 Jun 2015 2244

Astrocafe.ro Horoscopul săptămânal - 27.10.2014 – 02.11.2014

27 Oct 2014 3975

Avionul Air Algerie, disparut de pe radare, s-a prabusit. La brodul navei se afla si un roman

24 Jul 2014 3663

Inspectoratul de Poliţie Al Judeţului Constanţa - buletin de presă

26 Jun 2014 3030

Buletin de presa IPJ

05 May 2014 2937