Cu arme şi tehnică de înregistrare Incredibila înarmare a poliţiei locale Constanţa

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Constanţa de astăzi se află şi proiectul de Hotărâre privind modificarea HCL Constanţa nr. 58/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale Constanţa.

Astfel, pentru buna desfăşurare a activităţilor specifice, în vederea asigurării unei bunei mobilităţi, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Constanţa vor fi dotaţi cu un număr de 35 de autovehicule de serviciu. Autovehiculele destinate activităţilor de patrulare, vor fi echipate în mod obligatoriu cu dispozitive de iluminare pentru emiterea de semnale speciale de avertizare luminoasă, de culoare albastră şi cu mijloace speciale de avertizare sonoră. Pentru utilizarea autovehiculelor în regim de permanenţă, având în vedere caracterul continuu al activităţilor desfăşurate de către lucrătorii Poliţiei Locale în trei schimburi, vor fi alocaţi 300 de litri combustibil pe lună pentru autovehicul sau motocicletă. În vederea probării contravenţiilor şi susţinerea în instanţă a cauzelor civile sau penale, autovehiculele de patrulare şi poliţiştii locali vor fi dotaţi cu echipamente de înregistrare audio/video/fotografiere tip digital, la nivel de autovehicul de patrule/poliţist local, care desfăşoară activităţi în teren. 

Dotările poliţiştilor locali

Normele de dotare cu mijloacelor specifice de protecţie şi armament ale poliţiştilor locali:  pistol – câte unul pentru fiecare poliţist local cu atribuţii în domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice, pistol cu muniţie neletală – câte unul pentru 40-60% din efectivele de poliţişti locali, cartuş pentru pistol – câte 24 pentru fiecare, cartuş pentru pistol cu gaze – câte 30 pentru fiecare, baston pentru autoapărare – câte unul pentru fiecare poliţist local, baston cu şoc electric – câte unul pentru 40-60% din efectivele de poliţişti locali, port-baston, cătuşă pentru mâini, port-cătuşe, pulverizator de mână cu substanţă iritant-lacrimogenă, vestă cu elemente, costum de protecţie împotriva ploii, cu elemente reflectorizante, costum de protecţie pentru iarnă, costum de protecţie pentru vară, mănuşi albe, scurtă reflectorizantă, vestă pentru protecţie împotriva frigului, fluier, uniformă de serviciu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cetatean roman

26 Mar, 2013 17:04

Dupa parerea mea politia locala nu trebuie inarmata,trebuie DESFIINTATA.

Articole asemanatoare

Pas important pentru construcția noului stadion din Constanța. Guvernul României a aprobat memorandumul de finanțare

30 Apr 2024 775

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 867

Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată ce se va discuta

25 Apr 2024 422

Ședință interinstituțională pentru siguranța școlară în județul Constanța

25 Apr 2024 494

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 664

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 518

Confort Urban SRL va primi în gestiune delegată mai multe străzi din Cartierul Tomis Plus din Constanța pentru asfaltare (DOCUMENT)

25 Apr 2024 371

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 488

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 370

Aprobarea raportului activității CA-ului CT BUS SA pentru trimestrul II din 2023 se află în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Apr 2024 363

Proiectul, pe masa consilierilor locali Chioșcul alimentar situat la parterul Școlii Generale nr. 15 „Grigore Antipa" din Constanța poate fi închiriat (DOCUMENT)

24 Apr 2024 378

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 719

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 631

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 529

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 738