Protectia Consumatorului vs. Parohia Sfantul Gheorghe

cap_1.jpgInspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorilor, condus de PD-L-istul Mihai Petre este parte într-un proces pentru o suprafaţă de teren.

În fapt, Parohia a dat în judecată IRPC, dar şi municipiul Tulcea prin Primar, în dosarul nr. 342/36/2010 înregistrat pe 11 martie a.c. Intervenienţi în această cauză sunt Direcţia Judeţeană de Statistică Tulcea, Biroul Român de Metrologie Legală, Fundaţia „O voce a speranţei" şi statul român prin Ministerul Finanţelor Publice Tulcea prin DGFP Tulcea. Contactat telefonic, preotul paroh al parohiei Sfântul Gheorghe din Tulcea, Dumitru Andone a declarat că a trecut deja o perioadă de timp de la declanşarea conflictului cu OPC-ul. „Noi am avut nişte terenuri şi ni le-au luat comuniştii, în 1977. Tot atunci, le-au dat lor terenul pentru construirea unui sediu. Iar noi dorim acum să ne luăm terenul înapoi. Nu vreau să mor până ce nu se va face dreptate", a declarat preotul. Pe de cealaltă parte, Mihai Petre, şeful Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorilor spune că a aflat de proces şi că, din câte cunoaşte, terenul a fost donat de către Parohie către Oficiul pentru protecţia Consumatorilor Tulcea, iar acum feţele bisericeşti îl vor înapoi. Primul termen al dosarului este programat pentru 17 martie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 802

Cumpărări directe Constanța Miruna Proiect SRL Năvodari asigură servicii de cadastrare pentru Primăria Mihai Viteazu, din județ (DOCUMENT)

15 Mar 2024 622

Farul Constanța Amintirile de aur ale lui Mihai Guriță. Finala Cupei, meciurile cu Auxerre și eurogolul său. Un atacant care lovea ca fulgerul! (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 1285

Insolvențe Constanța Cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010, în atenția Tribunalului Constanța

29 Jan 2024 1380

Firme Constanța Firma CXP Web Strategy SRL și-a schimbat denumirea!

31 Dec 2023 689

Constanța Drumul DJ226A Cetatea Histria-DN22/Tariverde. Istoric contracte și ce firme au beneficiat de peste 5 milioane de euro (VIDEO)

05 Dec 2023 1855

Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010, în insolvență! Luni, termen nou la Tribunalul Constanța

22 Oct 2023 1054

50 de posturi vacante în organigramă Cine sunt directorii executivi, șefii de Servicii și de Birouri din cadrul Consiliului Județean Constanța? (DOCUMENT)

07 Oct 2023 6070

LIVE VIDEO- TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință. Iată ce se discută (FOTO)

20 Sep 2023 1435

Știri Constanța Conducerea CJC renunță la revocarea mandatelor acordate Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța

30 Aug 2023 1252

Ruptură între conducerea CJC și Ana-Maria Vătămanu Se cere revocarea mandatelor pentru proiectele derulate de Asociația de Dezvoltare a județului Constanța (DOCUMENT)

27 Aug 2023 4502

Firme Constanța New Trend Energy SRL, cu mandatul administratorilor prelungit până în 2025

24 Aug 2023 991

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 august 2023

16 Aug 2023 1431

AS FCS Old Boys 2017 Năvodari, învingătoare la Turneul Armânilor și în ediția 2023 (GALERIE FOTO)

07 Aug 2023 1840

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 iunie 2023

15 Jun 2023 1514