Sinteză. Interviu Online cu chitaristul trupei Interitus Dei, Ruhan Terente„Occult", cel mai elaborat proiect muzical al constănţenilor

sintezainterviu.jpgTrupa constănţeană „Interitus Dei" a lansat pe 20 ianuarie videoclipul la piesa „Strâga", prima piesă în limba română înregistră până în prezent. Aceasta va face parte din viitorul album al trupei, al cincilea album de studio, care ar urma să apară în cursul anului 2012 şi care va purta numele „Occult". Chitaristul trupei, Ruhan Terente, a vorbit la Interviu Online despre noul album al trupei, dar şi despre turneul care îl va promova. Băieţii de la Interitus Dei pregătesc şi un concert pentru fanii lor din Constanţa în primăvara acestui an.

Interitus Dei sunt: Bogdan Boeru - bass şi vocal, Cristian Ţenţu - chitară, Adrian Galu - voce, Ruhan Terente - chitară, Sebastian Natas - tobe.

Ruhan Terente: „Nu suntem satanişti, suntem chiar multiconfesionali"

Ruhan spune că numele trupei semnifică o formulă mai aproape de „amurgul zeilor" şi în niciun caz „moartea lui Dumnezeu", aşa cum au interpretat unii, „cărora probabil că le este lene să studieze, să deschidă o carte". Nu suntem satanişti, mai adaugă chitaristul şi „dacă cineva are curiozitatea să ne urmărească textele, poate observa că au multe trimiteri către mitologie". În trupă, de versuri se ocupă exclusiv Bogdan (n.r. Bogdan Boeru bass şi vocal), pentru că „este specialitatea lui, iar de muzică ne ocupăm mai toţi. Ideile se asamblează în sala de repetiţii. Ne completăm unii pe alţii, am ajuns în această fază, ceea ce consider că reprezintă o evoluţie", adaugă Ruhan.

„Occult" a fost înregistrat în Germania încă din 2010. Acum se masterizează!

Albumul „Occult", al cincilea de studio, a fost tras în Germania în 2010 şi acum se află la masterizare. „Are piesele gata, coperta, e practic gata de lansare, care va avea loc cel mai probabil în martie-aprilie, pentru că în a doua jumătate a lunii aprilie începe turneul de promovare", a povestit Ruhan Terente. Chitaristul spune că întregul album sună altfel decât cele anterioare. „Avem coruri, orchestră simfonică, eu îl văd mult mai elaborat. Materialul conţine opt piese în limba engleză, piesa «Strâga» şi încă una instrumentală".

„Strâga" este un proiect la care lucrăm de aproape 5 ani!

„Ne doream o piesă în limba română, dar nu voiam să fim puerili. Şi atunci nu ne-am cramponat de timp şi iată că în 2010 am înregistrat-o. De testat în concerte o facem încă din 2009. Şi pentru că a prins la public, ne-am gândit s-o înregistrăm şi chiar să aibă prioritate la masterizare. De altfel, piesa este şi primul extras de pe album şi am ales-o să promoveze materialul discografic pentru fanii din ţară pentru că este prima piesa în limba română, iar pentru Germania pentru că este o piesă exotică", a adăugat chitaristul Interitus Dei.

Turneu european şi un concert pentru fanii din Constanţa

Următoarea perioadă va însemna pentru băieţii din Interitus Dei un turneu de promovare al ultimului album, turneu pe care doresc să-l înceapă de la Constanţa. Concertul ar trebui să aibă loc undeva în luna martie, pentru că deja în aprilie turneul este în plină desfăşurare. Pentru cei nerăbdători, trupa va cânta pe 1 martie în Damage Rock Club din capitală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1273

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 1039

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2074

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 2009

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1638

Interviu online cu voleibalistul Eric Petcu, de la CSM Constanța „Inițial, a fost doar o joacă, iar în timp a devenit o pasiune“

15 Feb 2024 1812

VIDEO Vrei să devii polițist? Acum ai ocazia! Precizări importante legate de tatuaje. Interviu online cu agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța

01 Nov 2023 2480

Interviu online cu handbalistul Ayar Murtaza, de la CSM Constanța „Tata m-a îndrumat pe acest drum, e o pasiune în familie“

04 Oct 2023 2753

Interviu online cu Marius Nazîru, de la CSM Constanța „Rugby-ul te învață să te ridici, de câte ori cazi, chiar dacă uneori e mai greu“

10 Aug 2023 2302

Interviu online cu Cezar Unitu, de la CSM Constanța „Baschetul îmi ocupă majoritatea timpului și mă face mai fericit pe zi ce treceׅ“

27 Jul 2023 2551

Interviu online cu performerul Carol Popa, de la CSM Constanța „Pe o scară de la 1 la 10, ca dificultate fizică, aș clasa triatlonul pe 9“

06 Jul 2023 2586

Interviu echipa DajarMagazin.ro „Ne propunem să aducem senzația de cină la restaurant în propria casă”

05 Jul 2023 1538

Interviu online cu baschetbalista Amira Bou-Chedid, de la CSM Constanța „Pentru atingerea înaltei performanțe, munca este partea esențială“

15 Jun 2023 3260

Editorial Așa se nasc campionii!

22 May 2023 1824

Interviu online cu voleibalista Alexia Ruci, de la CSM Constanța „Îmi doresc să devin o sportivă renumită“

18 May 2023 3307