Amicalul Viitorul - Cerno More, la altă dată FC Viitorul II va întâlni Delta Tulcea în turul cinci al Cupei României

Echipa de Liga a III-a FC Viitorul II (nou-promovată în acest eşalon) va întâlni colega de serie FC Delta Dobrogea Tulcea în turul cinci al Cupei României. Meciul se va juca marţi, 8 septembrie, de la ora 16.30, pe stadionul Orăşenesc din Ovidiu. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, vor fi prelungiri, iar dacă egalitatea persistă, se vor executa lovituri de departajare. În faza precedentă, Viitorul II (antrenori, Cristian Cămui şi Constantin Fălină) a eliminat echipa de Liga a II-a Dunărea Călăraşi, după 3-0 (D. Gheorghe 19, Gavra 53, Al Stoica 77) la Ovidiu, în vreme ce Delta Dobrogea a trecut cu 2-0 după prelungiri (Jianu 115, Vezan 117), la Babadag, de o altă divizionară secundă, FC Farul Constanţa. În faza a VI-a a Cupei României, care va avea loc pe 22, 23 şi 24 septembrie, de la ora 16.30, vor participa cele 18 echipe calificate din faza a V-a, plus 14 echipe din Liga 1.

Intrare liberă la amical

Programat iniţial pentru sâmbătă, meciul amical FC Viitorul - Cerno More Varna se va juca în cele din urmă vineri, 4 septembrie, de la ora 19.00. Decizia schimbării zilei de disputare a fost luată de comun acord între cele două cluburi. Partida este programată pe terenul Central din incinta Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, de la Ovidiu. Intrarea spectatorilor este liberă, iar accesul în incinta stadionului se poate face începând cu ora 17.30.

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 451

Termoficare Constanța Revine apa caldă! Vezi unde

24 Apr 2024 380

ZIUA LIVE Planuri și proiecte asumate pentru viitorul comunei Tortoman, alături de candidatul USR, Gabriel Cateliu

22 Apr 2024 511

CSM Constanța box Alexandru Buleu, învins în optimi la Europene de favoritul categoriei. „Viitorul îți aparține!“

20 Apr 2024 743

AUR Constanța susține dezbaterea din cadrul turneului lui Aurelian Popa, care aduce în prim-plan discuții despre viitorul României în cadrul evenimentului „Stop Agenda 2030” (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 621

Document Cum va arăta viitorul campus școlar, construit la Ovidiu, județul Constanța, de Institutul Maarif?

27 Mar 2024 773

Termoficare Constanța anunță reluarea furnizării energiei termice pentru consumatorii afectați de avarie. Lista zonelor

26 Mar 2024 528

Termoficare Constanța Apa caldă și căldura oprite în unele zone din municipiu în urma unei avarii

25 Mar 2024 936

OMD Mamaia Constanța Viitorul industriei HoReCa se desfășoară la Constanța. Salonul de Dotări Hoteliere marchează 20 de Ani

21 Mar 2024 436

Felix Stroe anunță decizia PSD Marian Makkai, candidatul partidului pentru Primăria comunei Pecineaga, județul Constanța

19 Mar 2024 1040

Reacții puternice de la liderii ADU Constanța! Stelian Ion, Claudiu Palaz și Bogdan Bola, declarații despre decizia BEC

17 Mar 2024 804

LIVE VIDEO+TEXT Declarațiile secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizita de la Constanța (VIDEO)

16 Mar 2024 933

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța

15 Mar 2024 742

IULIUS își continuă planul investițional prin proiecte care susțin viitorul orașelor din România. Următoarea destinație, Constanța

12 Mar 2024 1284

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 933