Sport

„Clubul prinde viteză“ Adrian Pitu şi Tiberiu Curt, cooptaţi în conducerea SSC Farul Constanţa. Sunt aşteptaţi şi alţi foşti fotbalişti (galerie foto)

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa, aflată pe locul doi în seria secundă a Ligii a 3-a, s-a întărit şi în plan organizatoric, prin cooptarea foştilor fotbalişti ai FC Farul Adrian Pitu şi Tiberiu Curt 
 
Având ca obiectiv promovarea imediată în Liga a 2-a, SSC Farul a transferat până acum, în această iarnă, patru jucători (Marius TudoricăAlin Cârstocea, Kwadwo Twumasi şi Marius Cocârlă), dar a dat o lovitură şi în ce priveşte schema de conducere, în care au fost cooptaţi Adrian Pitu (ca preşedinte executiv) şi Tiberiu Curt (ca manager). Fostul preşedinte executiv, Marcel Lică, va rămâne şi el alături de club, unde sunt aşteptaţi şi alţi doi foşti jucători ai FC Farul.
 
În vârstă de 42 de ani, Adrian Pitu a jucat (ca mijlocaş), printre altele, la FC Farul, Steaua, Dinamo, U Craiova, FC Naţional, Oţelul Galaţi, FCM Bacău, Sportul Studenţesc, Rocar Bucureşti, Hapoel Bnei Sachnin sau Maccabi Netanya. Fost fundaş, Tiberiu Curt are tot 42 de ani şi în afară de FC Farul a mai evoluat la Rapid Bucureşti, U Craiova, FC Naţional şi Dinamo. Cei doi au fost prezentaţi ieri, într-o conferinţă de presă care s-a desfăşurat la stadionul „Farul“ din Constanţa şi la care au mai participat Erkal Memet (preşedintele Consiliului Director al SSC Farul), Petre Grigoraş (antrenorul principal al echipei) şi Marcel Lică, care va activa în continuare la club ca director executiv.

Un proiect serios şi viabil 

„Am o misiune foarte importantă, cu multe responsabilităţi, de care sper să mă achit cu brio. E un proiect serios, care se bucură de sprijinul autorităţilor locale. Consiliul Local ne ajută deja, iar Consiliul Judeţean va veni şi el alături de noi. Vrem să readucem Farul acolo unde a fost odată. Nu m-aş fi implicat în acest proiect dacă nu era unul serios şi viabil. Le mulţumesc membrilor Consiliului Director şi suporterilor, al căror gir l-am primit. Îi mulţumesc şi lui Marcel Lică pentru ce a făcut până acum şi pentru faptul că a rămas alături de noi, întrucât are o vastă experienţă. Cel mai mare atu e antrenorul Petre Grigoraş, unul dintre cei mai buni din ţară. Sperăm să ducem proiectul la capăt. Primul pas, cel mai important, e promovarea în Liga a 2-a. Toţi suntem aici pentru acest obiectiv şi pentru a readuce Farul unde a fost odată. Echipa e a oraşului şi trebuie să punem toţi umărul. Ratarea promovării ar fi un dezastru. Banii de la autorităţile locale sunt suficienţi, de restul trebuie să ne descurcăm şi noi. Fac un apel la toţi fariştii, oamenii de afaceri, să vină lângă echipă, financiar, cu sufletul, cu ce pot“, a declarat Adrian Pitu.

Vin şi Stelian Carabaş, şi Dennis Şerban?

Tiberiu Curt a spus că pentru SSC Farul e un nou început. Există proiecte pe termen scurt şi lung, dar în primul rând echipa trebuie să promoveze la finele acestui sezon. „Am venit toţi cu inima deschisă, să-i dăm înapoi Farului ce ne-a dat. Ne-a format ca jucători şi ca oameni. Dorim ca echipa să fie apreciată de toţi constănţenii. Le mulţumesc suporterilor, care au avut un rol important ca noi să fim aici în acest moment. Îi aşteptăm în continuare alături de echipă. Sunt convins că va fi din ce în ce mai multă lume la meciuri şi că vom promova în Liga a 2-a la finele acestui campionat. Dacă nu ne vom îndeplini acest obiectiv, înseamnă că n-am performat cum trebuie, iar eu mă voi retrage. Dar sunt convins că vom promova. Am foarte mare încredere în Grig, care e un antrenor mult peste nivelul la care suntem acum. Lotul este şi el valoros, iar aceste situaţii m-au făcut să mă alături şi eu proiectului. Am avut discuţii şi cu alţi colegi care au jucat la Farul, Stelian Carabaş şi Dennis Şerban, care ne-au asigurat şi ei de suportul lor. Probabil că în zilele sau săptămânile următoare se vor alătura şi ei. Avem proiecte de viitor, dar în primul rând trebuie să promovăm. E foarte important că avem susţinerea autorităţilor locale“, a spus Tiberiu Curt.

„Împreună suntem mai puternici“ 

Antrenorul Petre Grigoraş se bucură de venirea lui Pitu şi a lui Curt, care a întărit SSC Farul. „Trebuie să fim uniţi şi să formăm o echipă puternică, pentru realizarea obiectivul. Toţi au avut un rol, începând cu cei care au muncit la echipă de anul trecut, promovând-o în Liga a 3-a. În vara lui 2017, am pornit mai greu la drum, dar am ajuns într-un moment în care avem şanse reale. Mă bucur că au venit alături de echipă foşti jucători. Conducerea s-a întărit şi ne-am întărit. Bine aţi venit, să sperăm că ne vom înţelege foarte bine. Din punctul meu de vedere, nu e nicio problemă, sunt convins că nici din al vostru. Să avem baftă împreună! Ne cunoaştem de mult, venim din fenomen şi împreună suntem mai puternici. Trebuie să promovăm în Liga a 2-a, iar apoi ne vom gândi mai departe şi la alte lucruri“, a punctat Grigoraş.

Un plus în activitatea SSC Farul 

Marcel Lică a subliniat că SSC Farul prinde viteză, fiind convins că la club se va face treabă bună, iar la vară echipa va promova în eşalonul secund. „Sunt foarte bucuros că ne-am întărit din punct de vedere administrativ. Lui Tibi Curt de mulţi ani i-am spus că e nevoie de el şi de alţi foşti fotbalişti lângă echipa la care au jucat. Sunt bucuros că autorităţile locale au făcut front comun şi sunt alături de noi. Clubul prinde viteză. Eu voi rămâne lângă dumnealor, să dau tot ce pot din experienţa mea. Echipa e într-o poziţie din care îşi poate îndeplini obiectivul. Mă bucur că am avut mână bună şi cu Petre Grigoraş, care, iată, e apreciat şi de noii conducători. Le doresc mult succes şi sunt convins că vor avea. Sunt foşti mari fotbalişti ai Farului şi ai altor echipe. I-am şi arbitrat. Glumind, am cartonaşele la mine şi, dacă e nevoie, poate că am să le mai scot. Venirea lor e un plus în activitatea clubului, ca şi venirea lui Erkal Memet. Se cunoaşte ce a realizat în scurtul timp de când e preşedinte al Consiliului Director: probleme organizatorice, cantină, mini-hotel, organizarea cantonamentului şi multe altele, care nu se văd, dar se simt. E linişte şi în cadrul lotului. Sunt convins că vom face treabă bună împreună. Subliniez şi rolul extraordinar de important pe care l-au avut suporterii. Nu numai acela de a înfiinţa echipa, ci şi suportul pe care l-au asigurat mereu şi pe care sunt convins că-l vor asigura şi de acum încolo. Avem un scop comun, tragem toţi la aceeaşi căruţă. Sunt convins că la vară ne vom bucura ca vara trecută, când am promovat în Liga a 3-a“, a punctat Marcel Lică.

De la începutul lui aprilie, înapoi pe „Farul“? 

Un alt obiectiv pe termen scurt al SSC Farul este revenirea pe stadionul „Farul“, a cărui suprafaţă de joc va intra într-un proces de reabilitare zilele acestea. „Să revenim acasă e o promisiune de-a mea, pe care vreau să o îndeplinesc. Sperăm ca de la al treilea meci acasă din retur să jucăm pe «Farul». Mâine (n.r. astăzi) vine o firmă de la Braşov, ni s-a spus că e cea mai bună de gen din România. Lucrările trebuiau să înceapă de săptămâna trecută, dar nu a permis vremea“, a spus Erkal Memet. „La stadion deocamdată facem ce putem. Baza e încă a Ministerului Tineretului şi Sportului. Până nu va prelua complexul, Primăria nu poate face nimic. Noi, din surse proprii, refacem suprafaţa de joc. În rest acum nu avem ce să facem“, a spus şi Adrian Pitu.
 
„Îmi doresc şi eu foarte mult să jucăm în Constanţa. Momentan, nu se poate, întrucât suprafaţa de joc e una execrabilă. Dar se fac eforturi ca gazonul să fie cosmetizat cât de cât şi să sperăm că la finele lunii martie sau la începutul lui aprilie vom juca pe Farul, ceea ce ne-ar da o şi mai mare identitate“, a precizat Petre Grigoraş.

Pepiniera ACS Performer 

Planurile SSC Farul includ şi copiii, şi juniorii. „Pepiniera SSC Farul e ACS Performer. E clubul lui Viorel Farcaş, la care m-am implicat şi eu. Are nişte jucători şi o bază extraordinară. Deja a dat jucători la CFR Cluj, iar la Farul Petre Grigoraş decide şi are de unde să aleagă. Dacă n-ai o bază de copii şi juniori, eşti zero. Dar, deocamdată, nu putem să vorbim decât de promovare. Promovăm, ne aşezăm, ne liniştim, apoi avem proiecte şi pentru copii şi juniori“, a spus Adrian Pitu.

„Important e ca sigla să o ia clubul“ 

SSC Farul speră că va obţine în urma licitaţiei semnele identitare ale falimentarului FC Farul, cei de la clubul înfiinţat de suporteri spunând că e un lucru firesc ca brandul fostului club să ajungă la actuala echipă din Liga a 3-a. „Deocamdată, lichidatorul judiciar al FC Farul nu a stabilit data celei de-a doua licitaţii. Aşteptăm şi noi. Ne interesăm aproape în fiecare zi“, a spus Erkal Memet. „Important e ca sigla să o ia SSC Farul, pentru că este echipa comunităţii. Altfel, cine să o ia, samsarii? Însă nu putem bloca anumite persoane să liciteze. E ţară liberă, fiecare face ce vrea“, a spus şi Adrian Pitu.

Îşi prezintă lotul la meciul cu Academia Rapid 

În această dimineaţă, SSC Farul va pleca în cantonament la Curtea de Argeş, unde lotul va sta până pe 23 februarie. Pe perioada stagiului, au fost fixate deja două amicale, cu Atletic Bradu (joi) şi cu CS Mioveni (miercurea viitoare) şi rămâne de văzut dacă se va disputa o partidă şi sâmbătă sau duminică. Ultima partidă din perioada de pregătire va fi pe 24 februarie, la Constanţa, cu Academia Rapid, ocazie cu care va fi prezentat şi lotul SSC Farul pentru retur. „Sperăm ca suporterii noştri să vină în număr mare la acest meci, întrucât avem semnale că vor fi prezenţi şi mulţi fani rapidişti. Va fi un eveniment sportiv frumos“, a spus Tiberiu Curt.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cununia religioasă a fost la Cumpăna Adrian Pitu, preşedintele executiv al SSC Farul, naş pentru Daniel şi Simona Enescu

19 May 2018 1470

Candidat la preşedinţia FRF. Ionuţ Lupescu, întâlniri cu cluburile de la malul mării „Fotbalul constănţean are un potenţial uriaş“ (galerie foto)

08 Mar 2018 979

Audit financiar la SSC Farul Constanţa

06 Mar 2018 670

Au început lucrările de refacere a suprafeţei de joc a stadionului „Farul“ din Constanţa (galerie foto+video)

13 Feb 2018 1654

Imagini de la eveniment Adrian Pitu, președinte executiv la SSC Farul. Echipei constănțene i s-a alăturat şi Tiberiu Curt (galerie foto)

12 Feb 2018 4467

Duce numele Pitu mai departe în fotbal La 15 ani şi şapte luni, Alexi Pitu a debutat la FC Viitorul. Contra lui Galatasaray!

18 Jan 2018 6593

Tatăl său a fost junior al FC Farul Fotbalistul Gabriel Iordan, din Constanţa, a dat goluri în Germania pentru SSVg Velbert 02 (galerie foto)

09 Dec 2016 3795

Săgeata Stejaru, FC Farul şi selecţionata Republicii Moldova participă la un mini-turneu la Constanţa

27 Sep 2016 7858

Armânamea, echipa aromânilor din România, trei înfrângeri în grupa de la Campionatul European (galerie foto)

23 Jun 2016 1747

Pe cine vrea PNȚCD la CLM Constanța

28 Apr 2016 1828

George Pitu, fostul fotbalist al FC Farul, a devenit tătic „În ce zi deosebită a hotărât să vină! Suntem binecuvântaţi!” (galerie foto)

11 Mar 2016 4999

S-a căsătorit cu Ramona Savu Fostul fotbalist Adrian Pitu a făcut nuntă mare la Mamaia (galerie foto+video)

31 Aug 2015 5263

Nuntă la Constanţa Fostul fotbalist Adrian Pitu şi Ramona Savu au devenit soţ şi soţie (video)

30 Aug 2015 3334

Fostul fotbalist al Farului şi al Stelei Adrian Pitu se căsătoreşte la Constanţa

29 Aug 2015 3305

Veteranii Farului şi echipa Penitenciarului Poarta Albă au participat la un triunghiular

11 Jun 2015 1023

Geocor Trade Constanța s-a mai "lipit" de un contract cu o instituție de stat (document)

28 Jan 2015 1157

O societate din Constanța hrănește militarii de la Roman (document)

01 Oct 2014 1218

A fost coleg la Farul cu Dennis Şerban, Pitu şi Stere Fostul fotbalist Ştefan Iordan s-a căsătorit (galerie foto)

06 Mar 2014 3782

„Jordan” a fost coleg cu Dennis Şerban, Pitu şi Stere Aventurile unui tânăr plecat de la Hârşova şi ajuns în fotbalul italian (galerie foto)

18 Dec 2013 4936

Tatăl Simonei Halep joacă fotbal la „Cupa Armânamea” (galerie foto)

13 Dec 2013 2950

Fostul fotbalist Pitu, braţ la braţ cu afaceristul Dumitru Crăciunescu O firmă din Constanţa face afaceri la Cluj-Napoca

25 Oct 2013 3849

Peşte, peşte... de peste 100.000 lei Ce mai cumpără marina militară

12 Sep 2013 2106

Ajutoarele de la Uniunea Europeană vin de la Constanţa APIA cumpără paste făinoase de aproape 3,5 milioane de lei de la firma fostului fotbalist Adrian Pitu

29 Aug 2013 2697

Două contracte de aproape 800.000 lei în două zile pentru firmele fostului fotbalist Pitu

13 Aug 2013 1665

La contracte noi, tot noi... Cine le dă de mâncare militarilor de la U.M. 02022

15 Jun 2013 2524

Partener de afaceri, în trecut, cu actualul director al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Constanţa Fostul fotbalist Adrian Pitu „face curăţenie” la Romsilva

31 May 2013 3568

Liga a IV-a s-a îmbogăţit cu două nume grele - un portar şi un mijlocaş Au jucat la Farul, Steaua şi Dinamo, iar acum îşi trag pe ei echipamentul echipei Vulturii Cazino (galerie foto)

22 Mar 2013 3429

Echipa de Liga a IV-a Vulturii Cazino s-a întărit cu doi foşti jucători ai Farului

21 Mar 2013 1771

Adrian Pitu, prezent la turneul de footvolley din Mamaia

28 Jul 2009 786

Gurita ajuta Sageata sa promoveze

23 Apr 2008 864

"Farul a jucat cel mai frumos fotbal in acest campionat"

01 Jun 2005 598

In continuare cu infirmeria plina

12 May 2004 467

Rezervele au ingropat Poiana

10 May 2004 541

Absente numeroase

08 May 2004 431

Zece "electricieni" si-au depus memoriile

04 May 2004 491

Griji pentru amandoua

03 Apr 2004 575

Electrica Dobrogea Constanta - Precizia Sacele 3-0

06 Oct 2003 750

Fara puncte de trei etape

04 Oct 2003 440

FC Altay si CSM Medgidia s-au calificat

12 Sep 2003 693

La drum cu multi oameni noi

23 Aug 2003 600

Brazilianul Victor Jesus a marcat patru goluri

01 Aug 2003 533

Miza pe antrenamentele fizice

29 Jul 2003 522

Radu Ferenti a plecat la Tusnad cu Electrica

28 Jul 2003 948

Ploaia, adversarul fotbalistilor de la Medgidia

26 Jul 2003 831

Pe IMUM sau Cimentul

05 Mar 2003 576

La limita, cu "tineretul" farist

03 Mar 2003 557

Amandoua in acelasi timp

27 Jan 2003 655

S-a ratat mult

02 Dec 2002 574

ASM Medgidia se intoarce azi acasa

07 Aug 2002 552

Remiza cu Diplomatic

05 Aug 2002 565