Fost căpitan al lotului naţional Under-21 HC Dobrogea Sud a anunţat transferul lui Ionuţ Nistor Ioniţă (galerie foto)

Câştigătoarea ediţiei 2015/2016 a Diviziei A la handbal masculin şi promovată, astfel, în Liga Naţională, HC Dobrogea Sud Constanţa a anunţat un nou transfer, cel al lui Ionuţ Nistor Ioniţă (22 de ani, extremă dreapta). 
 
Înţelegerea este valabilă din vară, pentru o perioadă de minimum doi ani. „Noua achiziţie, de care suntem mândri, a început handbalul la Buftea, sub îndrumarea profesorului Bogdan Stoicescu, după care a mers la echipa locală de handbal, CS Buftea, sub îndrumarea lui Ioan Checicheş şi Vasile Cocuz. În anul 2009, a fost ales pentru Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara, sub tutela Federaţiei Române de Handbal, unde a stat patru ani. După terminarea liceului, s-a transferat la echipa CSM Bucureşti, apoi la Steaua şi, în cele din urmă, la Energia Târgu Jiu. Extrema dreaptă, în vârstă de 22 ani, a fost căpitanul echipei naţionale de handbal U-21, participând la Campionatul Mondial de Handbal U-21 din Brazilia, unde echipa României a reuşit calificarea în sferturile de finală şi clasarea pe locul 8. La acest turneu, Nistor Ionuţ a jucat toate meciurile, marcând 15 goluri. De asemenea, extrema dreaptă Nistor Ionuţ a mai câştigat medalia de bronz la Campionatul Mondial Școlar, două campionate mondiale de juniori şi tineret şi un campionat european“, este prezentarea noului handbalist de la HC Dobrogea Sud, făcută pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Au adus şi un internaţional sârb 

Pe lângă Ionuţ Nistor Ioniţă, echipa constănţeană i-a mai înregimentat, până acum, pentru noul campionat, pe Cristian Fenici (coordonator, care a fost ales cel mai bun jucător român în 2015), pe internaţionalul sârb Zoran Nikolic (25 de ani, pivot, care a câştigat cu echipa Vojvodina, unde a purtat banderola de căpitan, trei campionate naţionale, de două ori Supercupa Serbiei şi o dată Cupa Serbiei, participând în grupele Ligii Campionilor) şi pe Dragoş Soare (27 de ani, pivot, golgheter al HC Vaslui în sezonul 2014/2015, fost component al loturilor naţionale de juniori şi tineret, iar în prezent aflat în lotul lărgit al echipei naţionale de seniori).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4182

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1678

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2451

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1512

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1568

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1843

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1495

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2308

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1526

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2529

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2116

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1931

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1840

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1778

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1980