HC Dobrogea Sud a terminat pe locul trei în Cupa României

 

Echipa de handbal masculin HC Dobrogea Sud Constanţa a participat vineri şi sâmbătă la turneul Final Four al Cupei României. Prima înfrângere pentru „delfini“ din acest sezon a venit în semifinale, în faţa vicecampioanei CSM Bucureşti, scor 24-26 (12-10). Echipa antrenată de Djordje Cirkovic a început mai prost meciul, ratând două lovituri de la 7m (prin Toma şi Cutura). Tabela a fost „blocată“ la scorul de 0-0 timp de şase minute, datorită intervenţiilor portarilor celor două echipe (Blazevic - CSM şi Ionuţ Stănescu - HCDS).
 
În a doua parte a primei reprize, constănţenii au revenit şi au început să domine partida. Cea mai mare diferenţă a fost de cinci goluri (9-4 pentru HCD), însă vicecampioana României a revenit, scorul la pauză fiind 12-10 în favoarea echipei antrenate de Djordje Cirkovic.

Arbitrii Din şi Dinu, depăşiţi de miza meciului

Cuplul internaţional Constantin Din şi Sorin Dinu (ambii din Bucureşti) au scăpat partida de sub control şi au acordat 16 eliminări de două minute, ţinând cont de faptul că meciul a fost unul bărbătesc, dar la limita regulamentului. În ambele semifinale au fost două faze similare, tratate diferit de arbitri. La meciul CSM Bucureşti - HC Dobrogea Sud, bucureşteanul Rotaru l-a lovit cu capul în figură pe Angelovski, în timp ce, în a doua semifinală, portarul Stelei, Matskevich, a fost eliminat direct pentru un gest nesportiv.

Humet a fost MVP-ul partidei

Spaniolul Javier Humet (CSM Bucureşti) a fost declarat cel mai bun jucător al meciului, cu nouă goluri marcate. La reluare, partida a fost echilibrată, în minutul 58 scorul fiind 24-24. După o ratare a lui George Buricea, Humet primeşte o minge în adâncime, marcând golul de 26-24 cu cinci secunde înainte de final. Cei mai buni jucători de la HCDS au fost: Ionuţ Stănescu, cu 19 intervenţii salvatoare, George Buricea, cu şapte goluri, Branislav Angelovski şi Dalibor Cutura, cu patru reuşite, în timp ce Mladen Rakcevic, Pedrag Vujadinovic şi Laurenţiu Toma au marcat câte trei goluri.

Dedu, huiduit

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a fost huiduit de suporterii constănţeni şi de cei brăileni. Ajunşi la Sala Polivalentă, galeria „sudiştilor“ a aflat că Federaţia le-a rezervat biletele în sectorul B, rândul 23 (care se află sus de tot, aproape de spatele sălii), în timp ce galeria CSM-ului şi a Dunării Călăraşi erau amplasate în primul rând, lângă teren. Totul s-a rezolvat după intervenţia preşedintelui-jucător Ionuţ Rudi Stănescu, care „a mutat“ galeria un sector mai jos, cu acordul jandarmilor.

Galeria Constanţei a fost la înălţime

Galeria constănţenilor a fost lider autoritar, câştigând detaşat „duelul“ cu galeriile celor de la CSM şi Dunărea Călăraşi. Nicio grupare de la galeria Stelei nu a fost prezentă la un meci. În finala mică, câştigată fără drept de apel de HCD, cu scorul de 28-20 (17-12), în faţa dunărenilor, galeriile au dat o dovadă de fair-play rar întâlnită în handbalul românesc. La zece goluri diferenţă, galeria călărăşenilor a început să strige: „HCD, HCD, HCD!“, în semn de respect pentru superioritatea jucătorilor dobrogeni. Ca răspuns, galeria „delfinilor“ a început să strige: „Dunărea! Dunărea! Dunărea!“. Publicul brăilean a gustat momentul, oferind un „standing ovation“ pentru cele două galerii. Încă un moment cu priză la public a fost creat de galeria constănţenilor, în minutul 55, când erau zece goluri diferenţă. Suporterii au început să numere diferenţa de goluri „1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10!“.  Momentul a fost gustat şi de jucători, care au început să aplaude galeria.
 
Felix Rizea este masterand la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4166

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1664

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2446

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1506

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1563

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1838

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1491

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2300

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1520

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2519

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2110

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1920

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1836

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1772

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1972