HC Dobrogea Sud Constanţa, înfrângere în meciul cu Potaissa Turda

  • Potaissa Turda şi HC Dobrogea Sud s-au întâlnit la Sfântu Gheorghe în etapa a 13-a a Ligii Naţionale.
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa a zi a treia înregistrat astăzi a treia înfrângere stagională în sezonul 2020/2021 al Ligii Naţionale.

În etapa a 13-a de campionat, formaţia de pe litoral, aflată pe locul trei în clasament, a întâlnit, în turneul de la Sfântu Gheorghe, a doua clasată, Potaissa Turda, cele două echipe fiind însă la egalitate de puncte înaintea partidei.

Cu un lot incomplet, neputând folosi, din pricina problemelor de sănătate, opt handbalişti (Ionuț Iancu, Dani Vasile, Ionuț Nistor, Igor Radojevic, Irakli Chikovani, Nebojsa Simovic, Onur Ersin, Ionuț Stănescu și Andrei Bruj), HCDS a luptat cât a putut de bine, dar, în final, a trebuit să se recunoască învinsă, scor 36-32 (17-16) pentru Potaissa.

„Meci foarte bun făcut de echipa noastră în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe. Fără câțiva titulari, misiunea de a câștiga duelul european cu Turda s-a dovedit imposibilă, chiar dacă băieții noștri s-au bătut admirabil pentru victorie. Au revenit de la 4-9, în minutul 13, și 8-14, în minutul 20, dar și de la 10-15, cu o serie senzațională de 6 goluri, la 16-15! Totuși, Potaissa a intrat în avantaj la pauză, 17-16, și, după câteva tentative de desprindere anulate de handbaliștii noștri, au reușit să încline balanța victoriei în favoarea lor. La 32-30, cu om în plus, Dragas i-a dus pe ardeleni la 33-30, în minutul 55, și Turda a gestionat finalul: 36-32”, se arată pe site-ul oficial al clubului de pe litoral.


Au jucat:

Potaissa Turda (antrenor, Horațiu Gal): Șelaru, Irimuș – Szoke 11 goluri (1x7m), Dragas 5, Pavel 4, Iancu 4, Ghiță 3, Talas 3, Pop 3, Lazăr 1, Cîntec 1, Savic 1.

HC Dobrogea Sud (antrenor, Djordje Cirkovic): Chilianu, Preda – Șandru 9 goluri (1x7m), Chiuffa 5, Komogorov 4, Susanu 4, Andrei 4, Blazevic 3, Ignat 2, Ilie 1 (1), Buricea, Nikolic, Moroșanu.

În urma acestei înfrângeri, HCDS rămâne pe locul trei în clasament, cu 30 de puncte, după zece ictorii şi trei eşecuri.

Pe primul loc în clasament e Dinamo, cu 39 de puncte, urmată de Potaissa, cu 33 de puncte. HC Dobrogea Sud are trei puncte avans faţă de echipa de pe poziţia a patra, CSM Bucureşti.

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4185

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1679

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2453

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1514

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1573

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1844

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1496

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2311

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1526

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2530

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2118

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1935

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1842

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1783

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1992