HC Dobrogea Sud joacă astăzi cu Minaur Baia Mare la Constanța

Sala Sporturilor din Constanța găzduiește astăzi, de la ora 18.25 (în direct la TVR1), meciul din etapa a 14-a (prima a returului) din Liga Națională de handbal masculin, dintre HC Dobrogea Sud și Minaur Baia Mare.

În clasament, echipa gazdă se află pe locul șase, cu 20 de puncte, în vreme ce Minaur ocupă poziția a treia, cu 25 de puncte.
 

Prima etapă din returul Ligii Zimbrilor este și ultima din acest an. Jucăm acasă, cu Minaur Baia Mare, de la ora 18.25, și mizăm pe cât mai mulți suporteri în tribune. Neînvinsă din octombrie, echipa noastră abordează cu încredere meciul și își dorește revanșa pentru înfrângerea din tur, se arată pe site-ul oficial al clubului constănțean.

Este un meci foarte important, vrem să terminăm sezonul cum trebuie. Cu o victorie ar fi aproape perfect, pentru că în 8 etape am obține 20 de puncte. Ei vin fără cel mai bun jucător al lor, Csepreghi, și cu puțină pregătire, pentru că au jucat la București cu CSM și acasă cu Bacăul, în Cupa României. Dar nu va fi deloc ușor. Trebuie să jucăm bine în apărare și pe faza a doua ca să câștigăm. Este ultimul meci din an, ne mai vedem la sală abia în februarie. La cum au jucat băieții în toamna asta, merită un suport mare din partea fanilor, a precizat antrenorul principal al HC Dobrogea Sud, Djordje Cirkovic, potrivit sursei citate.


Dacă Minaur a fost eliminată din Cupa României în optimi de CSM Bacău, scor 27-25, HCD continuă în competiție, iar sâmbătă, de la ora 17.00, întâlnește în deplasare CSM Alexandria în sferturi.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4171

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1665

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2446

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1507

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1564

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1839

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1492

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2305

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1522

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2519

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2110

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1923

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1837

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1773

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1973