Sport

HC Dobrogea Sud se pregăteşte de debut în Liga Naţională Laurenţiu Toma - „Sunt convins că vom reuşi un rezultat frumos“ (galerie foto)



Nou-promovata în Liga Naţională HC Dobrogea Sud va debuta în primul eşalon al handbalului românesc pe 30 august, la ora 17.00, cu o partidă pe teren propriu în compania formaţiei Poli Timişoara.

Până atunci, jucătorii pregătiţi de Djordje Cirkovic vor participa, între 23 şi 28 august, la un turneu internaţional amical în Serbia, la care vor mai evolua formaţiile Pick Szeged (Ungaria), Partizan Belgrad (Serbia), Metalurg Skopje (Macedonia), Meshkov Brest (Belarus) şi Nexe (Croaţia).
 
„Meciurile oficiale nu se compară cu cele amicale. Noi vom veni şi după un turneu destul de greu. Timişoara e o echipă bună şi, în plus, s-a întărit, lucru pe care l-a arătat şi în meciurile de pregătire. Dar sperăm să debutăm cu dreptul, cu atât mai mult cu cât jucăm acasă. Cu ajutorul publicului, sunt convins că vom reuşi un rezultat frumos, iar dacă ne va permite scorul, vom încerca să facem şi spectacol. Sunt multe echipe cu care ne vom bate la titlu anul acesta. Eu zic că, la sfârşit, când se va trage linie, vom avea rezultate frumoase“, a declarat extrema dreaptă Laurenţiu Toma.

„Toată lumea ştie cine a fost HCM“

HC Dobrogea Sud a disputat la Constanţa un nou meci amical, cu Dunărea Călăraşi (prima ligă), ocazie cu care şi-a prezentat şi lotul de jucători. Partida i-a revenit formaţiei gazdă cu 37-23 (19-13). „Ne bucurăm că am câştigat. Era important pentru noi. Ne-am mai întâlnit la turneul de la Vaslui, iar meciul a decurs cam la fel şi acolo. E bine că nu avem accidentări, pentru că, deşi suntem mulţi, suntem cam… puţini, pentru că jucătorii noi trebuie să se integreze. Sperăm să o facă cât mai repede. Suntem mulţumiţi de ceea ce arătăm şi de faptul că publicul vine alături de noi şi ne susţine. Mai avem mult de muncă până când echipa va arăta precum HCM, dar tinerii care au venit au valoare şi perspective frumoase. Unii sunt mai timizi, însă, încet-încet, trebuie să-şi dea drumul la joc. E important pentru ei că au ajuns aici, dar şi foarte greu. Toată lumea ştie cine a fost HCM şi ce mentalitate avem cei care am rămas din vechea echipă“, a mai spus Laurenţiu Toma.

Preşedintele jucător

Din lotul HC Dobrogea Sud nu lipsesc jucători precum Ionuţ Stănescu (acesta fiind şi preşedintele echipei), Mladen Rakcevic, Virgil Munteanu, Ionuţ Săulescu, Pedrag Vujadinovic, Laurenţiu Toma, Dan Vasile, Dalibor Cutura, Branislav Angelovski, Alexandru Bologa, Claudiu Subţirică, George Buricea, Bogdan Moisă, Ionuţ Nistor, Dusko Celika, Zoran Nikolic, Dane Sijan sau Nikola Crnoglavac.   

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Când e programat primul meci acasă HC Dobrogea Sud Constanţa merge la Baia Mare hotărâtă să-şi ia revanşa

23 Aug 2019 892

Imagini de la eveniment HC Dobrogea Sud și-a prezentat lotul de jucători la meciul câștigat cu HC 2012 Buzău (galerie foto + video)

21 Aug 2019 707

HC Dobrogea Sud Constanţa îşi prezintă lotul de jucători pentru noul sezon

19 Aug 2019 559

Fabio Rocha Chiuffa, brazilianul de la HC Dobrogea Sud Constanţa „Sunt un jucător eficient, nu mă consider spectaculos“ (galerie foto)

19 Aug 2019 527

HC Dobrogea Sud, victorii cu HC Buzău şi CSM Vaslui, înfrângere cu CSM Bucureşti, în turneul de la Buzău

18 Aug 2019 564

Ionuţ Stănescu, la 40 de ani HC Dobrogea Sud Constanţa participă la turneul amical de la Buzău

15 Aug 2019 632

Handbaliştii David Pavlov, George Teodor Ştefan şi Daniel Paraschiv, în pregătire cu echipa naţională, la Predeal (galerie foto)

10 Aug 2019 1299

UPDATE HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat ambele amicale cu Spartak Moscova

09 Aug 2019 608

HC Dobrogea Sud Karim Handawy şi Yassin Omar au efectuat vizita medicală. A fost transferat şi Fabio Rocha Chiuffa

09 Aug 2019 559

Juniorii de la HC Dobrogea Sud şi CSS Medgidia, aur şi bronz la Naţionalele de handbal pe plajă

07 Aug 2019 543

Juniorii A de la HC Dobrogea Sud luptă, la Venus, să-şi apere titlul de campioni ai României la handbal pe plajă (galerie foto)

02 Aug 2019 367

George Buricea a schimbat prefixul Meciurile amicale ale HC Dobrogea Sud cu Ştiinţa Bacău au fost anulate (galerie foto)

02 Aug 2019 438

Program complex pentru HC Dobrogea Sud Constanţa în cantonamentul de la Sfântu Gheorghe (galerie foto)

25 Jul 2019 540

HC Dobrogea Sud Constanța „Ultimul mohican“! Laurențiu Toma a pus punct carierei de handbalist (galerie foto)

24 Jul 2019 1155

Meciuri amicale pentru HC Dobrogea Sud Constanţa. Primele teste, la Sfântu Gheorghe

23 Jul 2019 1098