Sport

Ionuţ Stănescu - „Sperăm la o atmosferă de mare meci!“ HC Dobrogea Sud, partidă capitală la Constanţa, cu Holstebro, în Cupa EHF!

Meci vital, sâmbătă, 23 martie, la Constanţa, pentru echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud, care, aflată în lupta pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF, întâlneşte formaţia TTH Holstebro, din Danemarca.
 
Partida este găzduită de Sala Sporturilor, de la ora 18.00, în transmisiune directă la Digi Sport 3. HC Dobrogea Sud e actualmente pe locul secund în grupa C, cu patru puncte (după două victorii şi două eşecuri), iar, ca să păstreze şanse la depăşirea seriei, are doar varianta victoriei cu Holstebro. Locul doi final în grupa C i-ar putea asigura HC Dobrogea Sud calificarea în etapa următoare. „Calculele calificării în sferturile de finală rămân deschise chiar şi în cazul unei victorii cu Holstebro. Dintre cele patru echipe clasate pe locul 2, vor merge mai departe doar trei, pentru că THW Kiel, câştigătoarea grupei D, a acces deja în Final 4, din postura de gazdă a turneului. Vor avea loc doar trei sferturi de finală. În clasamentul echipelor de pe locul 2, cel mai bine stă acum Saint Raphael (6 puncte), urmată de Tatabanya (5 puncte), Constanţa (4) şi Gudme (4 puncte). Bătaia se va da practic cu echipa daneză Gudme, care va întâlni acasă pe Azoty Pulawi şi în deplasare cu Granollers“, se arată pe site-ul oficial al echipei de pe litoral.

„Diferenţa sper să o facă publicul“


„Ne dorim să scriem istorie în acest weekend la Constanţa. Ne dorim ca suporterii să vină să ne susţină, chiar dacă este şi meciul de fotbal al echipei naţionale a României. Eu zic că şansele sunt 50-50, diferenţa sper să o facă publicul. Să facă o atmosferă de mare meci“,a declarat Ionuţ Stănescu, preşedintele HC Dobrogea Sud, potrivit sursei citate. „Le ştim şi punctele tari, şi pe cele slabe. I-am studiat. Diferenţa între două echipe bune o fac psihicul şi experienţa. Şi terenul, bineînţeles. Dacă va fi sala plină, ar fi un mare atu. Trebuie să câştigăm şi să vedem ce va face Gudme. Noi ne jucăm şansa”, a precizat şi veteranul George Buricea.
 

Extrema stânga a lui Holstebro e golgheterul Cupei EHF

 
În întrecerea internă, Liga Naţională, HC Dobrogea Sud are un parcurs perfect în 2019. Pe primul loc în clasament cu două etape înaintea sfârşitului sezonului regular, echipa pregătită de Zvonko Sundovski şi Marko Isakovic a câştigat toate cele zece meciuri jucate în campionat în acest an, ajungând la 60 de puncte, după 20 de victorii şi patru înfrângeri în 24 de partide. Ca şi HC Dobrogea Sud, Team Tvis Holstebro a câştigat ultimul meci de campionat, iar în urma acestui succes a urcat pe locul patru în clasament. Faţă de meciul tur cu HCDS, Holstebro nu va putea folosi doi jucători importanţi, interul dreapta Peter Balling şi pivotul Vignir Svavarsson (ambii accidentaţi), care au fost operaţi şi nu vor mai juca în acest sezon. Holstebro îl dă însă pe golgeterul la zi al Cupei EHF, extrema stânga Magnus Grubb Bramming, care a înscris de 54 de ori până acum în competiţia continentală (opt dintre reuşite fiind în meciul cu HCDS). Echipa daneză a sosit ieri în România, cursa aeriană care a adus-o aterizând la prânz pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu. Aseară, Holstebro a efectuat antrenamentul din Sala Sporturilor.
 

FC Porto are nevoie de un egal

 
În acest moment, clasamentul din Grupa C arată astfel: 1. FC Porto - 8p, 2. HCDS - 4p, 3. Holstebro - 2p, 4. Cuenca - 2p. Cel de-al doilea meci al etapei a cincea din serie, Liberbank Cuenca - FC Porto, se joacă duminică, 24 martie, de la ora 12.00. Pentru a se califica şi matematic în sferturi, FC Porto are nevoie în acest meci de un egal.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
HC Dobrogea Sud întâlneşte Holstebro la Constanţa, în Cupa EHF „Va fi care pe care!“
 

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Campioana contra vicecampioanei Dinamo Bucureşti primeşte vizita HC Dobrogea Sud Constanţa. Ce spune George Buricea

14 Sep 2019 845

Finala din sezonul trecut Duminică, HC Dobrogea Sud Constanța se duelează în campionat cu Dinamo Bucureşti

10 Sep 2019 522

HC Dobrogea Sud Constanța s-a calificat în turul secund al Cupei EHF

08 Sep 2019 696

Atenţie, şoferi! Restricții de circulație în zona Sala Sporturilor din Constanța!

08 Sep 2019 326

HC Dobrogea Sud - Antalyaspor, la Constanța, în Cupa EHF Ionuț Stănescu - „Pornim cu prima șansă la calificare“

07 Sep 2019 716

Meci internaţional la Constanţa HC Dobrogea Sud se duelează cu Antalyaspor pentru accederea în turul secund al Cupei EHF

07 Sep 2019 745

Constanța Restricții de circulație în zona Sala Sporturilor

06 Sep 2019 1158

Imagini de la eveniment HC Dobrogea Sud, învinsă la Constanța de Potaissa Turda. Oaspeții au condus și cu opt goluri! (galerie foto+video)

05 Sep 2019 709

HC Dobrogea Sud, meci, joi, la Constanţa, cu Potaissa Turda, în Liga Naţională

05 Sep 2019 687

UPDATE. Meci cu Travel Antalyaspor HC Dobrogea Sud Constanţa debutează în ediţia 2019/2020 a Cupei EHF

31 Aug 2019 836

„Se vede că echipa încă nu e sudată“ HC Dobrogea Sud Constanța a pierdut meciul cu Minaur Baia Mare

27 Aug 2019 763

HC Dobrogea Sud Constanţa debutează astăzi în ediţia 2019/2020 a Ligii Naţionale

27 Aug 2019 469

Când e programat primul meci acasă HC Dobrogea Sud Constanţa merge la Baia Mare hotărâtă să-şi ia revanşa

23 Aug 2019 977

Imagini de la eveniment HC Dobrogea Sud și-a prezentat lotul de jucători la meciul câștigat cu HC 2012 Buzău (galerie foto + video)

21 Aug 2019 803

HC Dobrogea Sud Constanţa îşi prezintă lotul de jucători pentru noul sezon

19 Aug 2019 658