Misiune imposibilă. „Vă înțelegem supărarea“ Visul frumos al HC Dobrogea Sud Constanța s-a transformat într-un coșmar


 
  • Orlen Wisla Plock a învins cu 25-14 HC Dobrogea Sud în prima manșă a turului doi preliminar al European League.
  • Returul se dispută în Sala Sporturilor din Constanța, pe 28 septembrie.
  • Până la acest meci, HCDS dispută două partide de campionat, cu Potaissa Turda și cu Steaua.
 
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a pierdut usturător, la diferență de 11 goluri (14-25), prima manșă din turul doi preliminar al întrecerii continentale European League, în deplasare cu puternica formație poloneză Orlen Wisla Plock, iar obiectivul la care visau „delfinii“, atingerea grupelor, a devenit o misiune imposibilă.
 
Returul se dispută în Sala Sporturilor din Constanța, pe 28 septembrie. După meci, pe pagina de Facebook a echipei constănțene a fost postat un mesaj al echipei către fani, în urma drasticului eșec din Polonia.       
 
„Nimic nu avea să anunțe căderea din partea a doua“
 
„Ne e greu să privim tabela acum, dar nu vrem să plecam capul în jos și trebuie să ne asumăm tot ce facem pe teren. Așa că ne uităm in sus. Scrie «Wisla - HCD 25-14».

Suntem aceiași care au bătut-o pe Dinamo și care au eliminat-o pe Csurgoi, însă acum n-a fost ziua noastra. Sau, mai bine zis, repriza noastră.

Începusem foarte bine meciul, avem curajul să spunem chiar că începusem perfect, iar în prima repriză am condus cu două goluri și am încheiat primele 30 de minute la minus 1.

Nimic nu avea să anunțe căderea din partea a doua. Pe măsură ce timpul trecea, ratările noastre se înmulțeau și ale lor nu mai existau, iar noi ne scufundam încet-încet spre un scor pe care nici măcar adversarii noștri nu l-ar fi anticipat.

Știm că sunteți dezamăgiți, furioși și că poate simțiți nevoia să vă vărsați nervii pe băieți în comentarii, însă vă garantăm că staff-ul și jucătorii nu vor putea dormi liniștiți până când nu vor găsi toate explicațiile, fie ele tehnice, tactice sau de orice altă natură, pentru acest eșec și până când nu vor redresa situația în vederea acestui sezon lung care se arată de mâine încolo.

Ne pare rău că nu v-am putut oferi măcar șansa unui retur care să plece după o înfrângere la o diferență mică și să luptăm împreună pentru calificare. Cu voi alături, am fi sperat să întoarcem soarta acestei duble chiar și după o înfrângere la 5-6 goluri.


Vă înțelegem supărarea, marțea viitoare vom juca într-o misiune imposibilă, iar tot ce am visat împreună spre grupele EHF s-a năruit în proportie de 99%. După rezultatul de acum, am înțelege chiar și dacă pe 28 septembrie am vedea o sală goală.

Nu știm cum să numim episodul petrecut în Polonia, nu ne explicăm de unde a venit și de ce a fost atât de dur, însă suntem obligați să privim optimiști spre viitor și să ne dorim ca acest șoc să aducă lucruri bune la echipă, să repetăm evoluțiile din primele 5 jocuri ale sezonului, iar o asemenea înfrângere să nu se mai repete vreodată.

Cu tristețe, asumare și încredere,
Ai voștri, HCD“, este mesajul clubului.
 
Turda înainte de Wisla
 
Până la returul cu Orlen Wisla Plock, HC Dobrogea Sud dispută un meci de campionat, cu Potaissa Turda în deplasare, vineri, 24 septembrie, de la ora 16.00 (în direct la TVR2). „ Capitolul Plock trebuie să se închidă în mintea băieților noștri pentru câteva zile. Returul cu Wisla se va juca marțea viitoare, la Constanța, și pleacă de la un 14-25 aproape imposibil de surmontat la acest nivel. Prima înfrângere după seria de cinci victorii din acest sezon, chiar dacă dureroasă, nu trebuie să afecteze traseul «delfinilor» în Liga Națională“, se arată pe site-ul oficial al grupării de pe litoral.
 
După returul cu Wisla, HCDS are iar meci în campionat, acasă la campioana Dinamo (pe 3 octombrie), iar în continuare trei jucători ai formației constănțene (Daniel Vasile, Ionuț Nistor și Daniel Susanu) vor participa în capitală la un stagiu de trei zile al echipei naționale (3-6 octombrie).    
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)


Citește și:
 
HC Dobrogea Sud Constanţa, înfrângere în meciul cu Orlen Wisla Plock

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4166

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1664

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2446

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1505

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1562

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1838

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1490

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2300

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1520

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2519

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2108

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1920

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1835

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1770

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1971