Sport

O nouă tragedie a lovit sportul constănţean A murit Dumitru Mihăilescu, expertul sportiv al CS Farul!

Sportul constănţean din nou în doliu!

S-a stins din viaţă una dintre personalităţile sale marcante, Dumitru Mihăilescu, expertul sportiv al CS Farul, fost campion naţional la atletism, fost antrenor, fost metodist şi fost director al clubului constănţean!

Pe 12 august a.c., Dumitru Mihăilescu ar fi împlinit 65 de ani şi urma să iasă la pensie.  

Decesul a suvenit pe neaşteptate, în zorii acestei zile, la ora 5.00, la un hotel din Poiana Braşov, acolo unde Dumitru Mihăilescu se afla în concediu alături de familie!

Nimeni din club nu-şi găseşte cuvintele. Toată lumea plânge! Nu ne vine să credem! Eu am vorbit cu el aseară! Familia CS Farul regretă profund dispariţia dintre cei vii a unui coleg excepţional şi a unui bun prieten. Adresăm sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!, a spus Sorin Başturea, directorul CS Farul.  

 

Sportul constănţean din nou în lacrimi. Aducem un ultim omagiu celui ce a fost un om, un dascăl şi un manager deosebit, Dumitru Mihăilescu! Sufletul lui va trăi veşnic la Constanţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!, este mesajul colegilor de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi al Marianei Solomon, directorul instituţiei.


Înmormântarea este prevăzută pentru ziua de miercuri, la Cimitirul Municipal din Constanţa. Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus la casa mortuară a Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Constanţa.  

Ca sportiv al CS Farul, Dumitru Mihăilescu a fost coleg, printre alţii, cu Ilie Floroiu şi cu Sorin Başturea, fostul şi actualul director al CS Farul, iar prietenia şi colaborarea dintre ei a continuat de pe pista de atletism în activitatea administrativă a clubului.

Pe Mişu îl ştiu din anul 1971, de când m-am apucat de atletism. Ne-am antrenat împreună, am fost colegi de cameră, am participat la antrenamente şi la competiţii împreună. Din 1990, am început să colaborăm la CS Farul. Dumitru Mihăilescu a fost un om deosebit şi un profesionist desăvârşit. Moartea sa este o mare lovitură pentru noi toţi şi pentru CS Farul. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Îi vom păstra veşnică amintirea!, a precizat şi Ilie Floroiu.   


Un mesaj de condoleanţe a transmis şi Elena Frîncu, fost director al DJST Constanţa. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Mircea Cazan

23 Jul, 2018 16:27

Mișu mi-a fost antrenor si mentor totodata10 ani de zile si am petrecut mult timp impreuna zilnic la antrenamente pe pista stadionului in competiții si cantonamente precum si in viata extrasportiva ! Am fost elevul lui favorit si am invatat multe de la el si tot timpul l-am considerat ca un părinte! Un om deosebit pe care l-am respectat si apreciat ca antrenor si ca om. Ne-a vazut ultima oara pe 29 Noiembrie anul trecut la serbarea domnului Ilie Floroiu si nu imi imaginam ca va fi pentru ultima oara... Vesnica recunostinta din partea mea si a tuturor atletilor pe care i-a format si i-a modelat ca oameni. Dumnezeu sa-l odihnească!

Bujin cornelia

23 Jul, 2018 15:03

Sincere coondoleante familiei! Oamenii buni merg direct în rai...o mare pierdere pentru sport,prieteni, familie....Sincere coondoleante!

Articole asemanatoare

„Ai plecat mult prea devreme!” Dumitru Mihăilescu, fostul expert sportiv al CS Farul, ar fi împlinit astăzi 65 de ani

12 Aug 2018 721

CS Farul Constanța. Despărțirea de Dumitru Mihăilescu. Ultimul drum „A fost un sufletist. Iubea sportul și respecta sportivii“ (galerie foto + video)

26 Jul 2018 695

​Imagini de la eveniment Constanţa. Înmormântarea lui Dumitru Mihăilescu. Ultimul tur de pistă pe stadionul „Farul" (galerie foto+video)

25 Jul 2018 1383

Înmormântarea lui Dumitru Mihăilescu are loc astăzi. Cortegiul funerar va opri şi la CS Farul, şi la stadionul „Farul“

25 Jul 2018 715

Era în concediu la munte, cu familia Dumitru Mihăilescu, expertul sportiv al CS Farul, a murit cu 20 de zile înainte de a ieşi la pensie

24 Jul 2018 2587

Două clădiri de zece etaje fiecare, pe bulevardul Aurel Vlaicu. Cine este investitorul

13 Feb 2018 2388

A murit mama lui Dumitru Mihăilescu, expertul sportiv al CS Farul

29 Nov 2014 960

Doliu la Clubul Sportiv Farul Constanţa

28 Nov 2014 1439

Cinci medalii obţinute la Belfast Un pompier constănţean a devenit campion mondial (galerie foto)

14 Aug 2013 1607

Campionatul Naţional şi Cupa Farul Clubul Farul şi-a surclasat adversarele la gimnastică aerobică (galerie foto)

01 Oct 2012 2526

Maistri militari, la ceas aniversar

07 May 2008 795

Luna plina de medalii pentru CS Farul

19 Jul 2006 431

Catalina Ponor si-a regasit starea buna de spirit

06 Jan 2006 432

CS Farul, pe ultima suta de metri inaintea startului de sezon

06 Jan 2006 369

Matei Stanei, nemultumit de premierile de la Jocurile Olimpice

10 Jun 2005 757

Dumitru Mihailescu, numit oficial director general CS Farul

08 Jun 2005 527

Portretul unui campion

08 Jun 2005 593

Schimb de stafeta la CS Farul

31 May 2005 550

Aproape un deceniu de aparitii ale publicatiei "Timona"

28 Apr 2005 765

An de exceptie pentru CS Farul

09 Dec 2004 396

Zi aniversara pentru maistrii militari

05 May 2003 1014

Cel mai mare numar de medalii

25 Feb 2003 547