Trei handbaliști de la HC Dobrogea Sud Constanța nu merg în cantonamentul din Serbia. Unde au fost convocați (galerie foto)

 

 
  • Reprezentativă de juniori Under-19 a României, care are și constănțeni în componență, pregătește campania de calificare la Campionatul European din 2022.
  • La Constanța, lotul HC Dobrogea Sud a participat și la ședința foto tradițională înainte de startul noului sezon.
  • Cele două meciuri din turul întâi preliminar al Ligii Europa se vor disputa pe 28 august și pe 4 septembrie. 
 
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța pleacă sâmbătă, 1 august, în cantonamentul din Serbia, care se va întinde pe durata a 12 zile și care va cuprinde și trei meciuri de verificare.
 
La stagiul de pregătire din țara vecină nu vor participa însă trei dintre componenții lotului, tinerii Ionuț Stănescu jr., Gabriel Preda și Andrei Bruj, care sunt convocați la echipa reprezentativă de juniori Under-19 pentru pregătirea campaniei de calificare la Campionatul European din 2022. În acest sens, între 2 și 14 august, selecționata se va afla în cantonament la Izvorani, urmând ca, între 15 și 23 august, la Riga, în Letonia, să participe la turneul de calificare pentru accederea în prima grupă valorică europeană. Din staff-ul tehnic al Naționalei de juniori face parte și un tehnician de la HCDS, Enis Murtaza.

 
„Omogenitatea este importantă“ 

 
La Constanța, lotul HC Dobrogea Sud a participat și la ședința foto tradițională înainte de startul noului sezon. „Am făcut și ședința foto, suntem pregătiți. Ne așteaptă o perioadă lungă de pregătire și sperăm ca pe 25 august, la Supercupa cu Dinamo, să fim toți apți și să dăm ce avem mai bun. Vom avea și meciuri amicale. Trebuie ca jucătorii nou-veniți să se integreze cât mai repede. Omogenitatea este importantă și sperăm să ne ajute mult cele trei - patru meciuri de pregătire“, a declarat Laurențiu Toma (antrenor - coordonator Liga Națională), conform site-ului oficial al clubului.

 
„«Delfinii» sunt optimiști“

 
Cele două meciuri din turul întâi preliminar al Ligii Europa, contra echipei maghiare Csurgoi KK, se vor disputa pe 28 august, de la ora 16.00, în Ungaria (turul), și pe 4 septembrie, la Constanța (returul).  „«Delfinii» sunt optimiști și abia așteaptă să joace handbal în fața propriilor suporteri, dar până atunci au de parcurs o perioadă lungă de pregătire. La ședința foto, au pozat în echipamentul de joc Nistor & comp. N-au lipsit băieții noi, Caba, Loghin, Raso, Buvinic, Stankovic și Vegar, dar și mezinii lotului, juniorii Teodor Ștefan și Rareș Ștefan“, mai menționează sursa citată.

 
„Nu trebuie să dăm înapoi“

 
„HC Dobrogea Sud este un club foarte mare, care obține mereu rezultate foarte bune. Sper să ajut echipa și să pot progresa ca jucător. Suntem destul de mulți jucători noi și sper ca antrenorii să omogenizeze grupul cât mai repede. Cu acest mix între experiență și tinerețe vom face treabă foarte bună. Sper că vom câștiga Supercupa. Nu trebuie să dăm înapoi. Avem așteptări mari și de la întâlnirile din Liga Europa. Așteptăm și fanii alături de noi, la sală. Sportul fără spectatori este ciudat. Știu cum e atmosfera la Constabnța, de când am jucat aici, ca adversar“, a precizat Liviu Caba, pentru HCD TV.      

În secțiunea Galerie Foto găsiți mai multe imagini de la ședința foto. Sursa foto: HC Dobrogea Sud

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: HC Dobrogea Sud Constanța
 
Citește și:
 
Amicale în Serbia și în țară pentru HC Dobrogea Sud Constanța. Sâmbătă, „delfinii“ pleacă în cantonament

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

HC Dobrogea Sud, victorie pe terenul vicecampioanei Potaissa Turda

24 Sep 2021 1049

Misiune imposibilă. „Vă înțelegem supărarea“ Visul frumos al HC Dobrogea Sud Constanța s-a transformat într-un coșmar

23 Sep 2021 1494

HC Dobrogea Sud Constanţa, înfrângere în meciul cu Orlen Wisla Plock

21 Sep 2021 1592

„Nu avem nimic de pierdut“ HC Dobrogea Sud întâlnește Orlen Wisla Plock în European League. „Delfini“ contra „petroliști“

21 Sep 2021 1521

Hotelul lui Ali Nurhan din stațiunea Mamaia, tranformarea unei terase în hotel și un P+8E construit de APX Immo Property SRL, pe ordinea de zi a Comisiei de Urbanism

21 Sep 2021 1305

Sondaj de opinie 58% dintre respondenţi cred că HC Dobrogea Sud Constanţa se va califica în grupele European League

20 Sep 2021 563

În Divizia A, HC Dobrogea Sud DivA şi CS Medgidia - victorii, CSU Neptun - egal

19 Sep 2021 1659

HC Dobrogea Sud, primul meci din dubla cu Wisla Orlen Plock Liviu Caba - „Cu siguranță, vom face o figură frumoasă“

17 Sep 2021 1266

HC Dobrogea Sud, o nouă victorie! „Delfinii” au câștigat meciul cu CSM București

15 Sep 2021 1006

„Speranțe pentru viitor“ Tânărul Gabriel Preda, evoluție deosebită în poarta HC Dobrogea Sud Constanța

14 Sep 2021 1093

Sondaj de opinie Credeţi că HC Dobrogea Sud Constanţa va accede în grupele European League?

13 Sep 2021 893

HC Dobrogea Sud, victorie împotriva HC Buzău, în Liga Națională

12 Sep 2021 1084

Handbalistele de la CSU Neptun Constanța, prima partidă în stagiunea 2021/2022. Ce nume noi sunt în lot

11 Sep 2021 1338

HC Dobrogea Sud Constanța, trei victorii din trei în startul sezonului. Duminică, „delfinii“ debutează și în campionat

11 Sep 2021 1820

Wisla Orlen Plock, în calea HC Dobrogea Sud Constanța în turul doi preliminar al European League

07 Sep 2021 1278