Alexandru P. Arbore, etnograful Dobrogei

Alexandru P. Arbore a fost un deosebit cercetător al istoriei şi etnografiei diferitelor grupuri etnice din Dobrogea. S-a născut pe 20 iunie 1890 în comuna Cucuteni, judeţul Iaşi, şi a murit pe 1 martie 1953. A absolvit şcoala primară în comuna natală, iar liceul în Iaşi. A Crescut într-o familie de preoţi.
 

 
Personalitate importantă a culturii româneşti din perioada interbelică, el a contribuit la dezvoltarea domeniului cercetării ştiinţifice. Al. P. Arbore a fost elev al lui O. Densuşianu şi al lui I. Bianu, care au văzut în el un deosebit discipol şi student, astfel că în anii studenţiei devine mâna dreaptă a lui Nicolae Iorga.
Textele sale erau încărcate de patriotism. După ce a fost demobilizat din armată, a făcut parte din cei cinci profesori care, după evenimentele istorice importante petrecute în 1918, au fost aleşi să predea la Sibiu limbile română şi latină.
 
Slujitor al catedrei, şi-a dedicat o bună perioadă din viaţă pentru educarea a zeci de generaţii de elevi şi a publicat numeroase articole în reviste de cultură.
 
Rolul important pe care l-a avut Alexandru P. Arbore a fost acela de a aprofunda trecutul Dobrogei, contribuind la studierea şi elucidarea istoriei şi a etnografiei diferitelor populaţii de pe teritoriul Dobrogei.
 
Contemporan cu naşterea revistelor „Analele Dobrogei” şi „Arhiva Dobrogei”, a avut un rol hotărâtor în evoluţia preocupărilor istorice şi etnografice. A publicat în paginile revistelor de cultură articole documentate despre turci, slavi, germani, greci sau raguzani.
 
Acesta  nu s-a limitat la descrierea regiunii din punct de vedere istoric şi etnografic, ci a realizat şi studii de sinteză referitoare la rolul culturii. Alexandru P. Arbore scria despre Dobrogea: „Având un material etnologic şi etnografic unic în Europa, este de cel mai mare interes ca ştiinţa românească în special să procedeze la studiul lui amănunţit şi sistematic, pentru a nu se mai repeta şi altădată la noi de a fi contribuabilii acestei ştiinţe străine, consacrându-ne astfel ţara şi realităţile din ea prin mentalitatea şi munca altora”.
 
În „Analele Dobrogei”, anul III, nr. 1, 1922, publică un articol denumit „Câteva însemnări etno-istorice asupra Dobrogei în veacul de mijloc”, din care redăm: „Ţinuturile noastre dobrogene şi basarabene erau foarte căutate de negustori genovezi şi veneţieni. După ce influenţa genoveză începu a decădea în imperiul bizantin, ridicându-se din nou cea veneţiană, marele comerţ italian neglijând Bulgaria, în locul lui începând să se dezvolte un nou şi puternic comerciu pe uscat, acel al Ruguzanilor”.

Articolul poate fi parcurs integral aici (de la pag. 36).