Ziua Dobrogei

Lucian Grigorescu, pictorul dobrogean îndrăgostit de lumină

Astăzi se împlinesc 54 de ani de la moartea pictorului Lucian Grigorescu, care se stingea, în urma unei boli incurabile, într-o zi de 28 octombrie, în 1965. 
Născut la 1 februarie 1894, la Medgidia, într-o familie de intelectuali, a urmat școala primară în orașul natal, ducând cu sine, întreaga viață, pitorescul târgului multietnic, pe care îl vom regăsi în multe dintre pânzele sale. 

Studiază pictura la „Academia de Belle Arte” din Bucureşti, dar războiul îi întrerupe studenția și e nevoit să plece pe front, ca artilerist. Fiind rănit, se  refugiază împreună cu familia la Iaşi, unde va deschide prima expoziţie personală, în sala revistei „Omul liber”. 
După război, se căsătorește și își reia studiile, definitivându-și formația artistică în marile capitale europene, unde are ocazia să frecventeze atelierele pictorilor impresioniști ai vremii.

La Roma, lucrează cu Etore Ferrari, celebrul autor al statuii lui Ovidius Publius Naso de la Constanţa, iar la Paris îi regăsește pe Brâncuşi şi Theodor Pallady. 
Călătoreşte spre sudul Franţei, unde descoperă Cassis sur Mer, fermecătorul oraș mediteranean de lângă Marsilia, ale cărui peisaje și lumină speciale îi vor inspira creația. Expune la Roma, Helsinki, Paris, Berlin, Moscova sau Cairo.
Un al loc care l-a influențat pe artist a fost Balcicul, unde a mers adesea să picteze, imortalizând culoarea și farmecul colinelor în pânzele sale. Avea aici prieteni, oameni care îl cunoșteau și îl iubeau.

Se întoarce în ţară înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, dar e nevoit să plece din nou pe front, ca reporter militar – va fi momentul când va picta, în acuarele şi guaşă, scene inspirate de război.
În anul 1937 expune la Paris în cadrul Expoziţiei Universale, iar în 1938 este invitat să participe la Bienala de la Veneţia. Este, de asemenea, prezent cu 85 de pânze la sala „ Dalles”, expoziția trezind ecouri entuziaste în rândul publicului și al criticilor de artă. 
În 1948 devine membru corespondent al Academiei Române, fiind numit Maestru Emerit al Artei, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat. 

Lucrările sale de artă postimpresionistă sunt expuse în Muzeul de Artă al României, în Muzeul Zambaccian, în Muzeul Brukenthal şi în Muzeele de artă din Constanţa şi Ploieşti. 

Cel mai cunoscut tablou al său, Arlechinul, se află în Muzeul Zambaccian, înfiinţat la Bucureşti de alt constănţean, colecţionarul de artă Krikor H. Zambaccian.

Lucian Grigorescu este, probabil, cea mai faimoasă personalitate a oraşului Medgidia. Numele său a fost dăruit muzeului din localitate, Casei de Cultură a Sindicatelor, unei străzi şi unei școli gimnaziale. De asemenea, în Medgidia se organizează periodic o tabără internațională de pictură, care îi omagiază numele și remarcabila activitate artistică. 
Din anul 2006, la 2 septembrie, Lucian Grigorescu a fost declarat cetăţean de onoare al municipiului Medgidia.
 
Sursa foto: Captură Youtube/Biblioteca municipală Medgidia
 
 
Citește și:

Lucian Grigorescu (1894-1965), un artist universal (galerie foto)
 

#Dobrogeaetnică Repere și somități. Dobrogeanul Lucian Grigorescu, cel care a pictat Medgidia pe harta internațională a artei
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Notele de la Evaluarea Naţională 2019 Constanţa. Iată-i pe cei 24 de elevi din judeţ care au 10 pe linie la examene! De la ce şcoli provin

26 Jun 2019 4635

Lucian Grigorescu (1894-1965), un artist universal (galerie foto)

06 Feb 2019 1545

#citeșteDobrogea Despre Lucian Grigorescu, așa cum poate nu-l știați, la 125 de ani de la naștere. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

01 Feb 2019 1116

#Dobrogeaetnică Repere și somități. Dobrogeanul Lucian Grigorescu, cel care a pictat Medgidia pe harta internațională a artei

22 Nov 2018 733

Activități de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor, la Școala „Lucian Grigorescu" din Medgidia

11 Nov 2018 950

O elevă de la Școala „Lucian Grigorescu” din Medgidia, pe podiumul Concursului Național „Memoria Holocaustului”

01 Aug 2018 2556

Doliu în învățământul constănțean Un profesor de matematică a trecut la cele veșnice

10 Jun 2018 439

Doliu în învământul constănțean. Un cunoscut profesor de matematică a murit. Mesaj de condoleanțe transmis de colegi

09 Jun 2018 4943

„România în sărbătoare“, la final. IPS Teodosie premiază câștigătorii

07 Jun 2018 854

Premieră Ziua Portului Constanța, la Parlamentul European. Memorandum, între porturile Constanța și Anaklia (galerie foto)

07 Jun 2018 998

Moment emoţionant Valentin Petricală, sărbătorit la Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu“ din Medgidia (galerie foto)

05 Feb 2018 2495

#citeşte Dobrogea 124 de ani de la naşterea marelui pictor dobrogean Lucian Grigorescu

02 Feb 2018 1557

Consiliului Local Municipal Medgidia, convocat în ședință ordinară. Iată ordinea de zi!

21 Nov 2017 953

Concurs de angajare la Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu“ din Medgidia

30 Oct 2017 1556

Grădinița cu Program Prelungit ”Lucian Grigorescu” din Medgidia organizează concurs de angajare. Ce post este vacant

22 Oct 2017 1128