27 Aug, 2018 00:00
9883
Oraşul Năvodari este comunitatea despre care discutăm în această săptămână în cadrul proiectului „Interviu Live. Judeţul Constanţa în anul Centenarului“. Interviul live cu primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, va avea loc miercuri, 29 august, ora 14.00, pe https://www.facebook.com/ziuaconstanta/.
Miercuri aflaţi mai multe despre istoria ultimilor 100 de ani şi cum au creionat ei staţiunea balneară şi balneoclimatică de astăzi. Nu vor lipsi din discuţie nici personalităţile care şi-au lăsat amprenta asupra comunităţii şi, bineînţeles, vom atinge şi subiecte legate de strategii de dezvoltare a localităţii, investiţii, fonduri europene, servicii publice, învăţământ sau performanţe culturale şi sportive. Aşteptăm şi întrebările dumneavoastră pentru invitatul ediţiei, în timp real, pe pagina noastră de Facebook.
Situat în apropierea Mării Negre, a arterei navigabile Poarta Albă - Midia Năvodari şi între lacurile Taşaul şi Siutghiol, Năvodari a fost şi este influenţat în mare parte de mediul acvatic. Nu întâmplător, cele mai vechi urme de existenţă umană, până în prezent, au fost descoperite la Mamaia Sat şi peninsulă. Ele datează de circa 120.000 ani, mai exact din paleoliticul mijlociu, fiind cele mai vechi din Dobrogea.
Cercetările sistematice din perioada 1999 - 2003 de pe insula „La Ostrov” din lacul Taşaul au scos la iveală o aşezare eneolitică, cea mai importantă de acest fel de pe litoralul Mării Negre. Pe raza actualului oraş Năvodari au mai fost semnalate, dar insuficient cercetate până în prezent, urme de existenţă umană datând din perioadele: greacă, romană, romano-bizantină. În istoria acestui loc, mai este consemnată o perioadă influenţată de cetatea sau portul Zanaoarda, un toponim mai puţin obişnuit, care apare în hărţi din Evul Mediu la nord de Constanta, fiind localizată, după unii autori, la Capul Midia.
Instaurarea stăpânirii otomane în Dobrogea s-a produs în timp şi pe etape, începând prin 1419-1420 şi finalizându-se în 1484 prin cucerirea cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă. Aceasta a adus masive colonizări ale turcilor şi tătarilor, precum şi schimbarea denumirilor oraşelor şi satelor chiar şi în situaţia în care populaţia creştină era majoritară. Este perioada când Năvodariul de astăzi, capătă denumirea de Karacoyun (turca kara = negru, neagră în cazul nostru şi coyun = oaie). După unele surse, denumirea îşi avea originile în îndeletnicirea locuitorilor de a creşte oi astrahan pe păşunile din zonă. Aceeaşi denumire avea şi balta care se găsea între mare şi sat, acoperită acum de lucrările fostului şi actualului canal.
După revenirea Dobrogei la statul român, în 1878, aşezarea îşi păstrează denumirea, dar în grafie românească - Caracoium. Ea figurează ca făcând parte din plasa Kustenge (Constanţa), fiind un cătun al comunei Cicracci (azi Sibioara). La 1882 (potrivit documentelor de arhiva) existau 46 de locuitori (probabil capi de familie - n.n.), aşezarea având 55 de hectare ce alcătuiau vatra satului împreună cu izlazul, 46 de hectare pământ de plantaţie şi 10 hectare pământ de cultură.
La 1890, suprafaţa sa era de 119 hectare, unde convieţuiau 114 familii cu 506 suflete, formate din români, bulgari, turci şi austrieci, având ca ocupaţie de baza pescuitul. Din cele 1900 hectare, 55 erau ocupate de grădini şi de vatra satului cu 65 de case mici, neordonate şi „îngrămădite” în partea sudică.
În august 1922, cunoscutul geograf Constantin Brătescu trece pe aici şi menţionează aşezarea ca fiind un sat curat lipovenesc pe care locuitorii îl numeau mai pe scurt Carachioi (Satul negru). El remarca strada largă şi dreaptă cu case umbrite de salcâmi, băile care existau aproape de fiecare curte. Apa din fântâni era sălcie, singura cu apă dulce şi apreciată de localnici era pe nisipul ce despărţea lacul Taşaul de mare. Locuitorii aduceau apă pentru consum în butoaie de la Mamaia.
În 1927, în urma schimbării denumirilor de sate din Dobrogea veche, aşezarea este denumită Năvodari, datorită specificului local. În 1930 îşi păstrează statutul administrativ de sat şi aparţinea de comuna Ferdinand I (azi Mihail Kogălniceanu), plasa Ovidiu, jud. Constanţa. La recensământul din 1930, Năvodari avea 1.152 de locuitori. Înainte de recensământul efectuat în decembrie, se trece pentru prima dată la denumirile celor şase străzi existente, denumiri ce vor fi folosite cel mult până în anii ’40, şi anume: strada Carol II-lea, strada Dorobanţi, strada Oltului, strada Principesa Elena, strada Europei, strada Prinţul Mihai.
Pentru contribuţia adusă la promovarea sportului şi imaginii oraşului Năvodari, începând cu anul 1998, au fost declaraţi cetăţeni de onoare ai oraşului următorii: Viorel Talapan, Petrică Lungu, Gheorghe Vărzaru, Laurenţiu Duţă, Adrian Lungu şi Stere Sponte, prof. Vasile Coman, preot paroh Vasile Vasile şi asistenta Harton Gabriela Camelia (declarată post-mortem).
Oraşul Năvodari este administrat de un Consiliu Local compus din 19 consilieri. Primarul, Florin Chelaru, de la Partidul Social Democrat, a fost ales în 2016. Începând cu alegerile locale din 2016, Consiliul Local are următoarea componenţă: viceprimarul Liliana Mară (PSD) şi consilierii Silviu Calafus (PNL), Liliana Cheizis (PSD), Marian Cîrnu (PRU), Ilie Coman (PSD), Mariana Curcă (ALDE), Florin Drăghici (PSD), Costel Aurelian Dumitraşcu (PMP), Daniel Dumitrescu (PNL), Ion Florea (PMP), Ştefan Gălbău (PNL), Vasile Moruzi (PSD), Rafael Nichita (PSD), Costina Paraschiv (PNL), Radu Pîndici (PSD), Radu Bogdan Penu (PNL), Luana Popa (PSD), Liviu Marian Stan (PSD) şi Gheorghe Ciprian Zidaru (PSD). Declaraţiile de avere şi de interese ale primarului, ale viceprimarului şi ale aleşilor locali din Năvodari le puteţi vizualiza în secţiunea „Documente“.
Vă prezentăm câteva dintre proiectele depuse sau aflate în implementare în oraşul Năvodari: reabilitare străzi şi echipare tehnico-edilitare în zona staţiunii Năvodari, echipare tehnico-edilitară şi asfaltare tramă stradală în zona Midia Sat, Silistra - Ecofriendly - Transport, reabilitarea şi modernizarea bulevardului Năvodari, între podul rutier şi localitatea Corbu, prin aplicarea de soluţii pentru reducerea emisiilor de carbon, îmbunătăţirea mediului urban prin amenajarea de parcuri, scuaruri publice, finalizarea şi modernizarea clădirii cu funcţie cultural-recreativă Casa de Cultură Năvodari, extindere şi amenajare Şcoala nr. 3 Năvodari, creşterea eficienţei energetice a clădirii cămin nou liceu Năvodari, a Grădiniţei nr. 3, a clădirii Creşei nr. 20, dar şi a clădirii Primăriei oraşului. Alte proiecte vizează lărgirea şi asfaltarea pod Ecluză, unitate îngrijiri persoane vârstnice şi centru de zi, realizare parc pentru expoziţie permanentă de machete şi amfiteatru în aer liber sau modernizare complex sportiv de fotbal Flacăra din Năvodari. Întreaga listă de proiecte derulate de Primăria Năvodari o regăsiţi în secţiunea "documente".
Citeşte şi:
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: